Curs valutar
  • EUR
    20.1260
    0.1029%
  • USD
    17.9568
    0.1916%
  • RUB
    0.2171
    0.0921%
  • RON
    3.7742
    -0.0344%
  • UAH
    0.3984
    0.1004%

Toate știrile

21 octombrie 2026

Un partid de la noi cere dizolvarea ALDE. Cum a reacționat Arina Spătaru

14 Aug. 2025, 09:40
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
14 Aug. 2025, 09:40 // Alegeri //  Realitatea.md

Partidul Național Moldovenesc (PNM) cere dizolvarea Partidului „Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa” (ALDE), condus de Arina Spătaru. Formațiunea a depus o sesizare în acest sens la Comisia Electorală Centrală (CEC). Demersul, potrivit PNM, este motivat de „probe clare” care atestă „implicarea grupării criminale conduse de Ilan Șor în finanțarea ilegală și controlul acestui partid, în pofida faptului că formațiunea „Șor” a fost declarată neconstituțională în 2023”.

„Sesizarea se bazează pe sentința definitivă a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 25 iunie 2025, prin care Adrian Culai – actual reprezentant al ALDE în CEC – a fost condamnat la 4 ani de închisoare, amendă de 200.000 lei și interdicția de a gestiona finanțele partidelor timp de 7 ani, pentru acceptarea cu bună știință a sumei de 452.700 dolari SUA (8,11 milioane lei) de la Ilan Șor, prin intermediarul Mihail Bagas. Culai a recunoscut fapta, dezvăluind mecanismele prin care banii erau „legalizați” prin donații fictive și folosiți pentru organizarea și extinderea partidului, cu un buget lunar stabil de 100.000 dolari, plus fonduri suplimentare pentru cumpărarea de influență politică.

ALDE se aliniază, astfel, celor patru partide — „Renaștere”, „Șansă”, „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei” și „Victorie” — finanțate de aceeași grupare criminală și a căror dizolvare a fost solicitată de Ministerul Justiției pentru legături cu oligarhul fugar Ilan Șor”, explică PNM.

Într-o reacție pentru portalul NewsMaker, Arina Spătaru a calificat demersul drept „un exercițiu de manipulare politică”.

„Acțiunile mele, inclusiv implicarea partidului ALDE în această investigație, au fost desfășurate cu respectarea strictă a legii și confirmate oficial de Procuratura Anticorupție, CNA, SIS și instanțe de judecată. Cei care astăzi cer dizolvarea ALDE nu apără legalitatea, ci încearcă să reducă la tăcere singurul partid care a contribuit decisiv la destructurarea unei rețele de cumpărare a politicienilor, partidelor și voturilor. Dacă asemenea demersuri vor continua, oamenii trebuie să știe că nu este vorba despre justiție, ci despre frica unora de adevăr și de schimbarea pe care o reprezentăm”, a declarat lidera ALDE, Arina Spătaru.

Amintim că partidul condus de Arina Spataru, care a prezentat autorității electorale lista cu 54 de candidați pentru funcția de deputat, a fost înregistrat oficial în cursa electorală. Alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
21 Oct. 2026, 13:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
21 Oct. 2026, 13:39 // Slider //  Valentina Buza

Helen Haines, parlamentara australiană lovită de o mașină într-un atac despre care autoritățile spun că a fost intenționat, și-a pierdut ambele picioare, a confirmat soțul ei. Phil Haines a spus că „incidentul îngrozitor” i-a provocat soției sale răni grave. „Vestea bună este că trăiește”, a adăugat el, scrie BBC.

Bărbatul acuzat de atac, Brendan Nugent, în vârstă de 43 de ani, a apărut miercuri pentru prima dată în fața instanței, fiind acuzat de mai multe infracțiuni. Nugent a fost prins la câteva momente după ce ar fi intrat cu mașina, un Toyota LandCruiser, în parlamentara independentă, chiar în fața biroului ei electoral din orașul Wangaratta, aflat la aproximativ 240 de kilometri nord-est de Melbourne.

„Recuperarea va fi lungă și grea, dar știm că este o luptătoare. Este un om hotărât și, cu sprijinul și dragostea noastră, va face tot ce poate ca să se refacă. Asta sperăm”, a spus soțul ei la o conferință de presă la Melbourne, unde Haines este internată.

El a mulțumit medicilor și tuturor celor din Australia și din străinătate care și-au arătat îngrijorarea pentru Haines. I-a rugat pe cei care vor să o sprijine să doneze pentru Save the Children. „Continuați să-i trimiteți dragostea voastră lui Helen”, a adăugat el.

Miercuri, Nugent a fost adus în fața instanței locale pentru trei acuzații: conducere periculoasă care a provocat vătămări grave, vătămare gravă intenționată și vătămarea unui funcționar public federal. Poliția a anunțat că ar putea urma și alte acuzații, inclusiv tentativă de omor.

Nugent locuiește în localitatea apropiată Tarrawingee și este cunoscut ca activist de mediu. În instanță, a stat tăcut și nu a arătat nicio emoție. Nu a cerut eliberarea pe cauțiune și va reveni în fața instanței în februarie. Potrivit documentelor din dosar, el este acuzat și de cultivarea și deținerea de canabis.

Avocatul său a spus că Nugent are „probleme de sănătate mintală”, fără să dea alte detalii. În instanță s-a mai aflat că bărbatul suferă de o boală neurologică rară, mielita transversă idiopatică, o inflamație a măduvei spinării.

Poliția din statul Victoria, ajutată de Poliția Federală Australiană (AFP), continuă ancheta. Mobilul atacului nu a fost încă stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Incidentul a avut loc luni, în jurul orei locale 15:35. Imediat după ce mașina a lovit-o pe Haines, trecătorii l-au scos pe Nugent din vehicul și l-au imobilizat. Jacob și Jackie Evans au fost printre primii ajunși la fața locului. Ei au povestit că Haines, deși grav rănită, le-a mulțumit pentru ajutor.

Jacob a folosit un garou din trusa medicală din mașina lui ca să oprească sângerarea de la unul dintre picioarele parlamentarei. Haines a fost operată și și-a pierdut un picior. Miercuri dimineață, și-a pierdut și celălalt picior.

Atac șocant în Australia: O deputată și-a pierdut un picior după ce a fost lovită de o mașină