Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

18+ „Nenorociților!” Alerte cu bombă de dimineață în mai că toată capitala. Autorul s-a dat membru Dirlewanger Legion

17 Iul. 2022, 11:10
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
17 Iul. 2022, 11:10 // Actualitate //  Realitatea.md

Trei noi alerte cu bombă au fost înregistrate în dimineața de duminică, 17 iulie curent, în capitală. O persoană necunoscută a trimis mesaje amenințătoare pe adresele electronice ale mai multor instituții, printre care la Parlamentul Republicii Moldova, Aeroportul Internațional Chișinău, Piața Centrală, dar și la Comitetul Executiv al Găgăuziei din municipiul Comrat. Deschide.md a aflat că autorul uneia dintre alerte s-a prezentat ca membru al „organizației Dirlewanger Legion”.

Sursa citată a scris că autorul alertei cu bombă de la Parlament, pe lângă faptul că a susținut că ar fi din partea „organizației Dirlewanger Legion”, s-a arătat dezamăgit de faptul că moldovenii nu au curaj să atace regiunea transnistreană. Acesta mai menționează că ar fi instalat 30 de obiecte explozibile pe care ar urma să le detoneze, dacă nu i se vor transfera 10 bitcoini.

Mesajul transmis a fost scris în limba rusă și, atenție, conține limbaj licențios.

Dirlewanger Legion a fost unul din 38 de diviziuni ale Waffen SS (ale regimului național-socialist) în timpul celui de-al II-lea Război Mondial . A fost numită după comandantul acesteia, Oskar Dirlewanger. Unitatea era alcătuită în primul rând din braconieri germani pentru abilitățile lor de a depista partizanii din spatele frontului rus. A fost considerată cea mai nemiloasă.

La fața locului au intervenit toate serviciile specializate.

Este de menționat că, din toamna anului trecut și până în prezent, mai multe instituții de stat ale căror sedii se află în sectorul Buiucani al capitalei, cum ar fi Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani și sediul Centru; Parlamentul; Guvernul, dar și Curtea Supremă de Justiție au fost ținta unor multiple valuri de alerte false cu bombă.

Colegii de la Deschide.md mai scriu că niciunul dintre autori nu a fost identificat pentru a fi tras la răspundere în conformitate cu legislația în vigoare.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!