Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

18 persoane, învinuite de implicare în escrocheriile cu „vânzarea fictivă a mașinilor din Europa”, plasate în arest

26 Nov. 2021, 13:21
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
26 Nov. 2021, 13:21 // Actualitate //  Realitatea.md

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) informează că la solicitarea procurorilor, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus plasarea în arest, pentru 30 de zile, a 18 persoane învinuite de implicare în escrocheriile cu „vânzarea fictivă a mașinilor din Europa”.

 Totodată, din toate persoanele, în privința a două femei, magistrații au dispus aplicarea măsurii preventive – arestul la domiciliu, din motive de sănătate și familiale (a doua învinuită fiind mamă a mai mulți copii).

„În ceea ce privește cei 19 deținuți implicați, acestora urmează să le fie prezentată învinuirea în cadrul aceleași scheme infracționale. Cea mai mare parte din învinuiți colaborează cu oamenii legii și fac declarații prin care relatează amănunte și alte împrejurări privind comiterea faptei infracționale”.

Potrivit notei informative a PCCOCS, recent, urmare a publicării comunicatului de presă la acest subiect, autoritățile de drept au primit și alte plângeri despre fapte infracționale similare.

„Procurorii PCCOCS urmează să verifice conexiunea acestora cu faptele infracționale investigate și îndeamnă cetățenii să manifeste vigilență la încheierea tranzacțiilor comerciale, atât la încheierea contractelor, cât și la consultarea istoricului companiilor și persoanelor implicate”.

Realitatea.md amintește că reținerile și învinuirile înaintate pe dosar sunt ca urmare a celor 60 percheziții efectuate de procurorii PCCOCS marți, 24 noiembrie, în 43 de localități din 14 raioane din țară, dar și în 5 penitenciare. În percheziții au fost implicați circa 400 de polițiști.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 16:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 16:25 // Slider //  Daniela Baranovschi

Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește zborurile de plecare, este vorba de zboruri cu destinația Olanda, Cipru, România, Italia și Marea Britanie” a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului din Praga.

Un alt purtător de cuvânt a precizat că „noi amenințări” au fost primite, „care vorbesc de plasarea de dispozitive explozive într-un număr mai mare de avioane” decât cu prilejul precedentelor alerte.

„Funcționarea platformei aeroportuare rămâne normală și fluidă”, a explicat el totuși.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului bulgar al Transporturilor a precizat pentru AFP că amenințările au fost primite pentru două zboruri cu destinația Sofia vineri, provenind de pe aeroportul Stansted din Londra și de la Bruxelles. Ambele avioane au aterizat fără incidente.

Traficul aerian este perturbat de amenințări cu bombă repetate. Poliția cehă a inspectat deja patru avioane joi.

După falsele amenințări cu bombă care au perturbat traficul aerian european la începutul săptămânii, cel puțin 20 de zboruri au fost vizate joi de false amenințări similare, potrivit mai multor autorități și companii aeriene.

Toate aparatele de zbor – dintre care trei au fost redirecționate – au aterizat fără incident și niciun explozibil nu a fost descoperit, au precizat acestea joi.

Nicio revendicare nu a fost făcută pentru ansamblul acestor zboruri, dar s-a afirmat în mesajele de amenințare trimise aeroporturile din Roma și Sofia că ele provin de la „combatanți ai Statului Masculin”.

Numele pare să trimită la o mișcare naționalistă rusă, fără a fi posibil să se verifice dacă există vreo legătură, notează AFP.

Alte patru noi amenințări cu bombă au fost emise vineri pentru avioane care survolau teritoriul francez, au anunțat serviciile premierului francez, precizând că avioanele au aterizat fără probleme și că serviciile de deminare „efectuează inspecții de securitate”.

„O anchetă este în curs pentru a stabili originea acestor alerte care afectează toată Europa”, au adăugat serviciile premierului francez

Trei avioane au aterizat la Orly și al patrulea la Bordeaux, potrivit unei surse informate din dosar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!