Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Lectura a doua! Politica bugetar fiscală pentru 2023, aprobată. Salariile bugetarilor vor crește cu 1 300 de lei

22 Dec. 2022, 16:11
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
22 Dec. 2022, 16:11 // Politica //  Realitatea.md

Creșterea salariilor bugetarilor cu 1 300 de lei, indexarea pensiilor cu doar 14%, majorarea accizelor pentru tutun cu 25 la sută și a alcoolului cu 15% sunt câteva din prevederile proiectului de lege privind politicile bugetar fiscale pentru anul 2023, care a fost susținut în lectura a doua de către deputați, în cadrul ședinței din 22 decembrie.

Documentul conține un șir de măsuri, care vor contribui la crearea unor condiții mai bune pentru dezvoltarea economică, printre care: introducerea cotei 0% la impozitul pe venit pentru întreprinderile micro, mici sau mijlocii, în cazul nerepartizării profitului net pentru perioadele fiscale 2023-2025, amortizarea accelerată a investițiilor pentru întreprinderile mari, implementarea conceptului privind restituirea sumei TVA acumulată în cont începând cu 1 ianuarie 2023, taxarea inversă a TVA la importul de servicii.

Documentul mai prevede că trecerea TVA în cont către companii va fi eligibilă pentru acele întreprinderi care vor folosi e-factura și aparate fiscale moderne după noul Sistem Informațional „Monitorizarea electronică a vânzărilor”.

De asemenea, în proiectul politicii fiscale și vamale au fost introduse măsuri care vin să consolideze veniturile autorităților publice locale, în special, ale primăriilor, inclusiv prin redistribuirea unor taxe.

Totodată, vor fi majorate plafoanele valorice la tichetele de masă: de la 35 lei la 55 lei și de la 55 lei la 70 de lei și plafonul valorii mijloacelor fixe pentru care se calculează amortizarea în scopuri fiscale – de la 6 000 lei la 12 000 lei.

Actul vizează și modificarea legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, salariul minim pentru personalul din sectorul bugetar va fi majorat de la 3 500 lei la 4000 lei.

O altă prevedere în cadrul politicii bugetar fiscale pentru anul viitor este cea prin care termenul de desfășurare a activității de comerț în baza patentei va fi prelungit până la 1 iulie 2023, iar încasările din taxa pentru folosirea drumurilor vor fi alocate, în proporție de 100%, către bugetele locale, sub formă de transferuri cu destinație generală.

Proiectul legii privind politica bugetar fiscală urmează să fie supus consultărilor publice, după aprobarea în prima lectură, iar deputații pot interveni cu amendamente, ca mai apoi să fie votat în lectura a doua.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 19:49
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
10 Nov. 2026, 19:49 // Slider //  Victoria Laur

După discuția cu Mitropolitul Moldovei Vladimir, Marta Kos a avut o întrevedere și cu părintele Antonie al Basarabiei. Printre subiectele abordate s-au numărat „libertatea religioasă, dreptatea istorică și cooperarea pentru binele societății”, conform unui comunicat emis de Mitropolia Basarabiei.

„Înaltpreasfinția Sa a exprimat nădejdea că Republica Moldova își va împlini aspirația de integrare europeană, printr-un efort comun al instituțiilor publice și al întregii societăți, în care cultele religioase au o contribuție importantă. Ierarhul a subliniat că apropierea de Uniunea Europeană trebuie să se regăsească în viața oamenilor prin siguranță, libertate, dreptate și instituții în care cetățenii să poată avea încredere. Pentru Mitropolia Basarabiei, acest angajament se împletește firesc cu apartenența la Biserica Ortodoxă Română și cu păstrarea identității spirituale, culturale și naționale românești”, transmite instituția laică.

Părintele Petru a comunicat Martei Kos despre decizia instanței, prin care mitropoliei Basarabiei trebuie să îi fie restituite clădirile mai multor locașuri sfinte. În același timp, s-a mai vorbit despre misiuni sociale, pentru a ajuta familii vulnerabile și a sprijini victimele violenței, dar și a combate „dezinformarea politico-religioasă”.

Comisara europeană a primit de la mitropolitul Basarabiei o icoană cu imaginea lui Ștefan cel Mare și Sfânt.