Se apropie termenul limită pentru depunerea Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2020, de către persoanele fizice, anunță Serviciul Fiscal de Stat. Potrivit responsabililor, declarațiile mai pot fi depuse până în data de 30 aprilie.
Declarația poate fi completată și prezentată de către persoana fizică în mod electronic, cât și la orice subdiviziune teritorială a Serviciului Fiscal de Stat.
Totodată, Direcțiile deservire fiscală din țară activează într-un regim special: În perioada 26-30 aprilie 2021, de la 7:30 – 18:00.
De asemenea, pentru informații suplimentare puteți apela Centrul Unic de Apel al Serviciului Fiscal de Stat la numărul de telefon 0-8000-1525.

