Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0.2021%
  • USD
    17.0881
    -0.5676%
  • RUB
    0.2050
    1.3171%
  • RON
    3.8050
    0.0841%
  • UAH
    0.3831
    -0.3393%

Toate știrile

21 august 2026

„Noi am reușit atât”. Nemerenco, despre 100 de zile a Guvernului Gavrilița

16 Nov. 2021, 09:55
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Nov. 2021, 09:55 // Actualitate //  Realitatea.md

A fost diminuat tariful pentru testele PCR de la 750 la 300 lei în instituțiile publice, au fost recepționate în această perioadă circa 380 mii doze de vaccin anti-COVID-19, dar și s-a reușit sprijinirea României prin misiunea umanitară de ajutor în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie delegând 42 medici și asistenți medicali în spitalul modular din Lețcani, Iași. Sunt câteva din realizările Ministerului Sănătății în cele 100 de zile a Guvernului Gavrilița, întinse într-o postare pe Facebook de către Ala Nemerenco.

Nemerenco mai scrie că: am realizat controale, am ajutat oameni, am plâns cu ei și ne-am bucurat când am putut salva.

„100 zile. La ce-am muncit și ce am realizat la capitolul gestionării pandemiei COVID-19? Cele mai importante acțiuni pe scurt: Chiar din august am majorat de 3 ori numărul de testări COVID-19 în comparație cu valul din primăvară pentru a atinge o detecție și evidență mai bună a bolii (creștere de pînă la 8-11 mii de teste zilnic). Tot din august au fost echipate toate ambulanțele din țară cu teste antigen rapide COVID-19 pentru a aduce testarea cât mai aproape de cei bolnavi. A fost diminuat tariful pentru testele PCR de la 750 la 300 lei în instituțiile publice. A fost modificată și completată componența CNESP cu membri medici (pînă la 50%). A fost creată Fișa Epidemiologică electronică care din 5 Octombrie a putut fi completată on-line. A fost pus în aplicare la nivel național Certificatul Digital COVID-19 (din 15 octombrie) compus din 3 componente: certificatul de vaccinare, de recuperare și de testare. A fost creat din 13 octombrie Serviciul de monitorizare la distanță a pacienților cu COVID-19 – toate persoanele COVID pozitive sunt sunate si monitorizate de către echipa de monitori (studenți ai anului VI medicină) ce a permis o supraveghere mai bună a cazurilor – sunt realizate în mediu 3-4 mii sunete zilnic. Au fost actualizate și aprobate noile versiuni ale Protocolului Clinic Național (PCN), PCS al medicului de familie, ghidului pentru managementul complicațiilor severe pentru a atinge o calitate mai bună a tratamentului și supravegherii. Au fost recepționate donații de la partenerii externi de circa o sută ventilatoare, zeci de concentratoare de oxigen, monitoare, ultrasonografe, milioane de măști, mănuși, sute de mii de halate, bonete, ochelari, seringi, etc. A fost recunoscut și echivalat de către Comisia Europeană Certificatul nostru digital COVID în rând cu cele emise de autorități din țările UE. A fost asigurată finanțare suplimentară în sumă de 24,8 milioane de euro prin ratificarea Acordului de finanțare dintre RM și AID privind proiectul “Răspuns de Urgență la COVID-19”. Au fost recepționate în această perioadă circa 380 mii doze de vaccin anti-COVID-19. Au fost realizate acțiuni de comunicare și informare a populației despre imunizare – Campania de informare în farmacii; Campania tinerilor “Pune umărul”; Campania rurală “Vaccinarea în satul tău”; Săptămâna de Imunizare 25-31 octombrie; au fost realizate videospoturi noi, materiale informaționale, emisiuni TV, radio, etc. Au fost realizate în această perioadă circa jumătate de milion de vaccinări – peste 300 mii cu doza I și 166 mii cu doza II. A fost procurat de UE cu suportul OMS și instalat la ANSP un secvențiator de ultimă generație pentru identificarea variantelor de mutație a virusului SARS-CoV-2 în sumă de 400.000 euro. Am susținut România prin misiunea umanitară de ajutor în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie delegând 42 medici și asistenți medicali în spitalul modular din Lețcani, Iași. În perioada acestui val Republica Moldova a înregistrat o incidență la 1 milion populație mult mai joasă decât în regiune: de 2,1 ori mai joasă ca în România și Bulgaria, de 1,8 ori mai joasă ca în Ucraina, de 3 ori mai joasă ca în Lituania, de 4,2 mai joasă ca în Estonia și Letonia”, scrie ministra Sănătății.

În aceeași postare, Ala Nemerenco susține că în mandatul său la minister au fost realizate multe lucruri, însă recunoaște că mereu e loc de mai bine.

„Am realizat încă foarte multe – am procurat în regim de urgență medicamente, diluant, seringi, am evaluat stocuri, am ținut la evidență numărul de paturi, am acoperit găuri în bugetele spitalelor, am majorat salarii, am scăzut prețul la medicamentele compensate, am aprobat lista esențialelor, am realizat controale, am ajutat oameni, am plâns cu ei și ne-am bucurat când am putut salva. Despre astea mâine… Mă întrebați dacă s-a putut mai mult. Da, totdeauna este loc de mai mult și de mai bine. Noi am reușit atât. Dar am muncit toți cu multă dăruire, pină seara târziu absolut în fiecare zi și în cele de odihnă, cu mult drag de oameni și cu speranța că putem schimba țara asta mică. Pentru ce mulțumesc echipei ministerului cu multă recunoștință. Aveți grijă de sănătatea Dvs – vaccinați-vă ca să fiți sănătoși!”

Guvernul Gavrilița a fost învestit, în data de 6 august 2021, cu votul a 61 de deputați ai fracțiunii PAS în cadrul ședinței extraordinare a Parlamentului. La aceeași ședință a fost votat proiectul de hotărâre prin care a fost modificat numărul de ministere de la nouă la 13.

Componența Cabinetului de miniștri: Nicu Popescu – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene; Ana Revenco – Ministerul Afacerilor Interne; Sergiu Gaibu – Ministerul Economiei; Andrei Spînu – Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale; Dumitru Budianschi – Ministerul Finanțelor; Anatolie Nosatîi – Ministerul Apărării; Anatolie Topală – Ministerul Educației și Cercetării; Sergiu Prodan – Ministerul Culturii; Sergiu Litvinenco – Ministerul Justiţiei; Ala Nemerenco – Ministerul Sănătății; Iuliana Cantaragiu – Ministerul Mediului; Viorel Gherciu – Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare; Marcel Spătaru – Ministerul Muncii și Protecției Sociale; Iurie Țurcan – viceprim-minstru pentru Digitalizare. Între timp, Vladislav Kulminski și-a dat demisia din funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare.

Realitatea Live

21 Aug. 2026, 22:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
21 Aug. 2026, 22:01 // Slider //  Ana Panaguța

Prințul Harry și alte șase persoane publice au pierdut procesul în care au acuzat editorul Daily Mail că a obținut ilegal informații despre viața lor privată. Instanța a stabilit acum și prima sumă pe care reclamanții trebuie să o plătească, transmite adevărul.ro. Prințul Harry, baroneasa Doreen Lawrence, sir Elton John și celelalte patru persoane care au dat în judecată Associated Newspapers Ltd (ANL) vor trebui să plătească împreună 9.544.355 de lire sterline. Judecătorul Înaltei Curți le-a cerut să vireze suma până pe 28 august, la ora 16.00. Este o plată intermediară, iar costurile finale ale procesului vor fi stabilite ulterior.

Cei șapte au susținut că ANL, compania care publică Daily Mail și Mail on Sunday, a folosit sau a comandat metode ilegale pentru a obține informații despre ei. În dosar, ei formulat acuzaţii privind interceptarea telefoanelor fixe, instalarea unor dispozitive de ascultare în mașini cu ajutorul unor detectivi particulari și obținerea frauduloasă a unor informații din evidențe private.

ANL a respins de la bun început acuzațiile, iar procesul de la Înalta Curte a durat 45 de zile. Pe parcursul acestuia, Prinţul Harry și ceilalți reclamanți au depus mărturie, în timp ce judecătorul a analizat 57 de articole publicate de Daily Mail, cele mai multe între 1997 și 2015.

În luna iulie, judecătorul a respins toate acuzațiile, motivând că niciunul dintre cei șapte reclamanți nu a reușit să demonstreze că publicația a recurs la colectarea ilegală de informații.

ANL a descris atunci verdictul drept o „victorie zdrobitoare pentru Daily Mail și jurnaliștii săi” și a susținut că hotărârea confirmă faptul că articolele contestate au avut surse legitime.

Peste 34 de milioane de lire cheltuieli pentru apărare

După pronunțarea verdictului, instanța a trebuit să stabilească cine suportă costurile procesului.

Associated Newspapers Ltd a arătat că a cheltuit pentru apărare peste 34,5 milioane de lire sterline. În schimb, polița de asigurare a Prinţului Harry și a celorlalți reclamanți nu acoperă decât 16 milioane de lire.

În acest context, compania media a cerut o plată intermediară de peste 9,9 milioane de lire, în timp ce avocații reclamanților au susținut că suma ar trebui să fie puțin peste 7,9 milioane de lire. În cele din urmă, judecătorul a stabilit plata la 9.544.355 de lire.

Este vorba, însă, de o plată intermediară, deoarece suma totală pe care va trebui să o achite la final cei care au pierdut procesul este mult mai mare, deşi judecătorul nu a acceptat însă întreaga sumă solicitată de ANL. El a considerat că pretenția de aproximativ 35 de milioane de lire este „excesivă”, dar a refuzat să stabilească un plafon pentru suma pe care compania o poate recupera. În opinia sa, o asemenea limitare ar fi prea generală și ar putea produce rezultate nedrepte.

Criticile judecătorului la adresa reclamanților

În hotărârea privind cheltuielile, magistratul a explicat și de ce a considerat că modul în care a fost condus procesul a depășit ceea ce este obișnuit într-un litigiu de acest fel.

El a spus că reclamanții au ales o „strategie cu grad ridicat de risc” și că au formulat acuzații foarte grave înainte ca pentru multe dintre ele să existe o bază probatorie suficientă. Ulterior, au cerut acces la documente și alte informații pentru a încerca să susțină acuzațiile individuale.

Judecătorul a acordat o atenție specială declarației detectivului particular Gavin Burrows, pentru că reclamanții s-au bazat pe informațiile furnizate de el, însă acesta și-a retras ulterior afirmațiile și a spus că erau false.

„Efectul cumulat al acestor aspecte scoate cazul cu mult din limitele normalului. Conduita a fost într-o mare măsură nerezonabilă”, se arată în hotărâre.

Un alt aspect sancţionat de judecător a fost și faptul că reclamanții nu au retras voluntar acuzațiile grave nici atunci când unele dintre ele nu mai aveau susținere sau nu mai puteau fi menținute în mod realist, iar această manieră de a continua procesul a contribuit la creșterea semnificativă a costurilor suportate de ANL.

Ce spune trustul media

La rândul său, după prununţare sentinţei, compania care publică Daily Mail a spus că procesul a pus o presiune considerabilă asupra publicației și a jurnaliștilor săi.

„Hotărârea reprezintă o critică devastatoare la adresa unei încercări de a distruge un ziar și reputațiile jurnaliștilor, editorilor și directorilor săi”, a transmis compania.

ANL a invocat din nou situația lui Gavin Burrows și faptul că avocații reclamanților știau, înainte de proces, că acesta negase că ar fi făcut acuzațiile pe care se bazau o parte dintre pretenții.

„Cu mult înainte de începerea procesului, avocații reclamanților știau că principalul lor martor negase că ar fi făcut acuzațiile absurde pe care se bazau plângerile. În ciuda prăbușirii dovezilor care susțineau acuzațiile extrem de grave de «activități criminale abjecte, infracțiuni și acte secrete teribile și condamnabile» atribuite Mail, acestea au fost prezentate cu titluri senzaționaliste într-un comunicat de presă emis în numele baronesei Lawrence, al prințului Harry și al celorlalți reclamanți, cu excepția lui sir Simon Hughes. Acuzațiile nu au fost retrase și au fost susținute până la finalul procesului. Acest lucru a pus o presiune uriașă asupra DailyMail, care a trebuit să apere reputația jurnaliștilor săi nevinovați și a publicației în sine. Adevărul este că aceste acuzații scandaloase nu ar fi trebuit niciodată formulate. Faptul că au fost susținute ridică întrebări îngrijorătoare cu privire la conduita unor membri ai profesiei juridice”, a transmis compania media.

Sir Simon Hughes, fost parlamentar și unul dintre cei șapte reclamanți, s-a declarat „dezamăgit” și „surprins” de faptul că instanța nu a limitat cheltuielile pe care ANL le poate recupera.

„Îmi acord acum timpul necesar pentru a analiza atât hotărârea pe fond, cât și decizia privind cheltuielile și pentru a decide dacă voi contesta în apel una dintre decizii sau ambele”, a spus el.

Hotărârea privind „nota de plată” a fost pronunțată la scurt timp după ce s-a aflat că Prinţul Harry și soția sa, Meghan, intenționează să revină în Marea Britanie, după șase ani petrecuți în California.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!