Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a lansat concursul pentru selectarea candidatului de membru al Consiliului Audiovizualului (CA) din partea organizațiilor societății civile. Doritorii pot depune dosarele, până la data de 22 noiembrie curent, ora 17:00
Potrivit legislației, candidații la funcția de membru al CA trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova și să aibă cel puțin cinci ani de experiență în unul dintre domeniile audiovizualului, al comunicării și jurnalismului, al cinematografiei, al culturii, al științei și cercetării, al dreptului, al tehnologiei informației și comunicațiilor, al publicității, precum și al activității academice.
Totodată, candidații nu trebuie să aibă interese, inclusiv financiare, în cadrul furnizorilor și distribuitorilor de servicii media și întreprinderilor de comunicații electronice sau din domeniul publicității.
Amintim că, săptămâna trecută, toți membrii Consiliului Audiovizualului au fost demiși, după ce Parlamentul a respins raportul de activitate al instituției, pentru anul 2020.
Potrivit Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, CA este format din șapte membri – trei propuși de fracțiunile parlamentare, doi de organizațiile societății civile și câte unul, propus de Guvern și de Președinție. Membrii Consiliului Audiovizualului sunt desemnați prin hotărâre de Parlament, pentru un singur mandat de șase ani.

