Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a discutat despre situația soldatului homosexual și a anunțat că urmează să se întrunească cu ministrul Apărării pentru a lua o decizie în această direcție. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă transmisă pe rlive.md.
„Astăzi voi avea o întrevedere cu ministrul Apărării, unde vom discuta despre diverse subiecte inclusiv și această temă. Voi vedea care este reacția ministerului și ce va întreprinde, ca astfel de incidente să nu se mai repete. Noi respectăm toți cetățenii și nu trebuie să admitem abuzuri, mai cu seamă în instituțiile statului. Voi vorbi cu ministrul și despre planul de viitor al reformelor. O să revin cu informații mai cuprinzătoare despre acțiunile pe care le vom întreprinde”, a declarat Maia Sandu.
Amintim că, săptămâna precedentă, un tânăr pe nume Marin venea cu acuzații către militarii din armată, spunând că a fost hărțuit după ce s-a aflat despre faptul că este gay. În acest context, tânărul spunea că nu se va mai întoarce în armată după concediu, chiar dacă poate fi cercetat penal pentru dezertare.
Totul ar fi pornit după ce tânărul a împrumutat telefonul unui șef să vorbească cu iubitul său, fără a ști că telefonul dat înregistrează discuțiile. Convorbirea a fost ascultată, iar informația despre homosexualitatea tânărului a fost făcută publică.

