Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Medicii din Moldova au primit diplome de recunoștință în urma misiunii umanitare din România

23 Nov. 2021, 14:15
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
23 Nov. 2021, 14:15 // Actualitate //  Realitatea.md

Cei 42 de lucrători medicali care au oferit suport echipelor medicale de la spitalul modular din orașul Lețcani, România în tratarea pacienților infectați cu COVID-19 au primit diplome de recunoștință din partea ministrei Sănătății, Ala Nemerenco. S-a întâmplat în cadrul unei ceremonii festive.

Ala Nemerenco le-a mulțumit pentru munca și dedicația demonstrată pe parcursul celor două misiuni umanitare.

„Nu suntem o țară atât de bogată din punct de vedere financiar, dar avem o altă bogăție care nu este mai puțin de estimat. E vorba de resursele umane, iar în acest caz sunteți dvs, cei care ați venit să ajutăm România împreună. Atunci când a fost înregistrat valul mare de infectări în țara vecină, noi am reușit să răspundem solicitării colegilor de peste Prut. Mulțumim că ați dat curs invitației noastre, întrucât noi am căutam voluntari care să o facă din proprie dorință. Gestul dvs e de apreciat și ne închinăm în fața voastră pentru tot ce ați făcut în acest spital modular”, a declarat ministra Ala Nemerenco.

La rândul său, ministrul plenipotențiar din cadrul Ambasadei României în Republica Moldova, Adrian Sîrbu, a venit cu un mesaj de recunoștință pentru lucrătorii medicali din țara noastră, exprimându-și admirația pentru solidaritatea și profesionalismul de care au dat dovadă.

„În această perioadă, ați dovedit mult devotament, ați lăsat familiile voastre acasă și ați plecat în România pentru a asigura tratarea și alinarea pacienților. Cred că acest val pandemic a arătat că între popoarele noastre există multă empatie și solidaritate. Mulțumim Guvernului Republicii Moldova care a inițiat această acțiune. Vă doresc multă sănătate și tot ce vă doriți”, a menționat ministrul plenipotențiar din cadrul Ambasadei României în Republica Moldova, Adrian Sîrbu.

În perioada 18 octombrie – 14 noiembrie, două echipe de medici și asistenți medicali din țara noastră au participat în cadrul unei misiuni umanitare la spitalul modular de la Lețcani, județul Iași. Acolo și-au ajutat colegii la tratarea pacienților infectați cu COVID-19.

Cei 42 de lucrători medicali fac parte din echipa Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, Institutului de Medicină Urgentă, Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății, Spitalul Raional Ungheni, Spitalul Raional Ștefan Vodă, Spitalul Raional Dondușeni.

Amintim că pe 30 aprilie 2020, o echipă de 42 de medici și asistenți medicali din România au venit în Republica Moldova pentru a ajuta medicii să trateze pacienții infectați cu COVID-19. Aceștia au oferit sprijin pe parcursul a 15 zile în cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Institutului de Medicină Urgentă, Spitalului Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, Spitalului Clinic din Bălți, Spitalului Clinic din Cahul.

De asemenea, în luna mai a anului precedent, România a donat 20 de camioane cu echipament medical, iar, în februarie 2021, alte loturi de echipamente medicale de protecție pentru personalul medical (măști, combinezoane, mănuși) cu o valoare totală de circa 2,3 milioane de euro. Mai mult, România a donat Republicii Moldova circa 500.000 de doze de vaccinuri AstraZeneca și Pfizer.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 10:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2026, 10:25 // Societate //  Realitatea.md

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viață de Tribunalul Orășenesc din Moscova, fiind găsit vinovat de uciderea cu cruzime a unei femei și a unei fetițe de nouă ani. Dubla crimă a fost comisă în februarie 2015, într-un penthouse de lux din capitala Rusiei.

Potrivit presei ruse, este vorba despre Alexei Melniciuk, programator de profesie, care venise la Moscova pentru a munci. Conform versiunii acuzării, în noaptea de 14 februarie 2015, acesta ar fi pătruns în locuință prin acoperiș, intenționând să fure bunuri de valoare.

Ajuns în apartament, bărbatul ar fi ucis-o pe proprietară, Victoria, iar ulterior pe fetița de nouă ani, Nină, pentru a elimina martorii. După ce a sustras bani și bijuterii, acesta ar fi făcut duș, ar fi încercat să șteargă urmele de sânge și ar fi plecat în Republica Moldova. Ulterior, s-ar fi întors în Rusia, unde a locuit în apropiere de Kostroma, până la reținerea sa, în toamna anului 2025.

Un nevinovat a stat 18 luni în arest

Ancheta inițială a fost marcată de erori, iar în ziua crimei a fost reținut, în calitate de suspect, partenerul victimei, un om de afaceri de 51 de ani din Armenia, pe nume Khoren Kazarian. Acesta a petrecut 18 luni în arest preventiv și arest la domiciliu, deși, potrivit publicației ruse, împotriva sa nu existau probe concludente. Ulterior, urmărirea penală a fost încetată din lipsă de dovezi.

Criminalul, identificat după amprente

Alexei Melniciuk a fost identificat abia după mai bine de zece ani, în urma unei potriviri a amprentelor digitale. O urmă lăsată pe o comodă din penthouse a coincis cu datele sale dactiloscopice, înregistrate după ce fusese reținut pentru o încălcare a legislației migraționale în regiunea Kostroma.

În timpul anchetei și al procesului, bărbatul și-ar fi schimbat de mai multe ori declarațiile, încercând inclusiv să invoce existența unui complice sau legitima apărare. În ultimul său cuvânt în fața instanței, Melniciuk și-a cerut scuze de la Khoren Kazarian, a declarat că regretă faptele și a solicitat să nu fie condamnat la detenție pe viață.

Instanța a respins solicitarea și l-a condamnat la închisoare pe viață, într-un penitenciar de regim special.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!