O femeie a distrus geamul unui supermarket din Hunedoara, România, în timp ce încerca să iasă din parcare. Imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere și postate pe Facebook, unde au devenit virale.
Pe filmare se vede cum femeia se urcă la volanul BMW-ului parcat pe locul destinat persoanelor cu dizabilități și vrea să iasă cu spatele din parcare.
Din partea stângă apare o altă mașină, așa că șoferița schimbă manevra și merge înainte. După câteva secunde, accelerează brusc și intră direct prin geamul supermarketului.


