Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

15 august 2026

Lionel Messi a câştigat din nou „Balonul de Aur”. Cristiano Ronaldo nu a prins podiumul

30 Nov. 2021, 07:57
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
30 Nov. 2021, 07:57 // Sport //  Realitatea.md

Fotbalistul argentinian Lionel Messi a câştigat pentru a şaptea oară trofeul „Balonul de Aur”, pentru cel mai bun jucător al anului, decernat luni, 29 noiembrie curent la Paris, Franța, în cadrul galei organizate de revista France Football.

Messi, în vârstă de 34 ani, care şi-a mărit astfel recordul de trofee pe care îl deţinea (2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019, 2021), s-a impus în duelul său cu atacantul polonez Robert Lewandowski (Bayern Munchen) şi cu italianul de origine braziliană Jorginho (Chelsea).

În alegerea sud-americanului a cântărit mult şi câştigarea primului său trofeu cu echipa naţională, Copa American, în această vară, în Brazilia.

Lewandowski a trebuit să se mulţumească în cadrul galei cu titlul de cel mai bun atacant (golgheter).

Messi a fost protagonistul unui transfer istoric în această vară, de la FC Barcelona, clubul la care şi-a petrecut întreaga sa carieră de până atunci, la Paris Saint-Germain. Sud-americanul a reuşit să obţină în sezonul trecut doar un trofeu cu Barca, şi anume Copa del Rey, pe lângă titlul de golgheter din La Liga, mai notează sursa citată de Agerpres.

De remarcat că marele său rival Cristiano Ronaldo (locul 6) nu figurează pe podiumul trofeului pentru prima oară din 2010.

Clasamentul „Balonului de Aur”

1. Lionel Messi (Argentina/FC Barcelona/PSG)
2. Robert Lewandowski (Polonia/Bayern Munchen)
3. Jorginho (Italia/Chelsea)
4. Karim Benzema (Franţa/Real Madrid)
5. Ngolo Kante (Franţa/Chelsea)
6. Cristiano Ronaldo (Portugalia/Juventus/Manchester United)
7. Mohamed Salah (Egipt/Liverpool)
8. Kevin De Bruyne (Belgia/Manchester City)
9. Kylian Mbappe (Franţa/Paris SG)
10. Gianluigi Donnarumma (Italia/Milan AC/Paris SG)

Messi recunoaşte că decisivă pentru câştigarea Balonului de Aur a fost Copa America

Fotbalistul argentinian a declarat în cadrul conferinţei de presă care a urmat galei de la Paris că decisivă pentru obţinerea trofeului a fost câştigarea competiţiei Copa America, anul acesta, cu naţionala Argentinei.

„Am făcut un sezon bun cu Barcelona, chiar dacă nu am reuşit să câştigăm La Liga sau Liga Campionilor. Copa America a făcut diferenţa pentru a câştiga din nou acest trofeu (Balonul de Aur, n. red.). Este o mândrie că sunt primul jucător care îl câştigă în tricoul echipei PSG. Este ceva special, o onoare”, a spus Messi.

„Acest premiu îmi dă forţa pentru o nouă etapă, la un nou club. Mă bucur că mi-am văzut familia fericită în seara asta. Este un premiu individual, dar Copa America este un trofeu pentru o echipă. Vom face totul pentru a câştiga un nou trofeu cu Argentina”, a mai spus atacantul.

În legătură cu un posibil al optulea Balon de Aur, Messi a spus: „Cred că un lucru duce la altul. Cel mai important este de a ajunge la un nivel de grup (la PSG) cum s-a întâmplat cu Argentina la Copa America. Trebuie să mă adaptez la noul meu club, la noul meu mediu, iar acest trofeu mi-a dat multă energie”.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
15 Aug. 2026, 19:23
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
15 Aug. 2026, 19:23 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un student român de doar 20 de ani a obținut un grant european de 60.000 de euro pentru un proiect care își propune să facă transportul public din Bălți mai predictibil. Șerban Pîrvulescu, originar din Oradea, student la Informatică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și fondatorul companiei de software Zexsoft, va dezvolta în municipiu o platformă bazată pe inteligență artificială.

În prima etapă, compania va crea o platformă care va colecta datele transmise de autobuzele și troleibuzele din Bălți echipate cu GPS. Datele vor fi analizate cu ajutorul inteligenței artificiale pentru a estima mai precis momentul în care un mijloc de transport ajunge în stație.

„Vom crea o platformă de date, unde vom colecta date de la vehiculele care au deja GPS și vom folosi un instrument AI pentru a prezice când ajunge vehiculul în stație”, a explicat Șerban Pîrvulescu pentru BIHOREANUL.

Sistemul va avea și o componentă destinată autorităților locale din Bălți. Acestea vor putea simula diferite situații și analiza cum influențează transportul public schimbările din trafic sau variațiile de temperatură.

O altă componentă îi vizează direct pe călători. Informațiile generate de platformă vor fi integrate într-o aplicație de transport deja utilizată în Bălți și ar urma să fie afișate și pe panourile electronice din stații.

Proiectul va fi implementat până în decembrie 2026, iar sistemul va fi testat pe unul dintre traseele de transport public din oraș. Scopul este ca pasagerii să primească informații mai precise despre sosirea autobuzelor și troleibuzelor, iar transportul public să poată fi gestionat mai eficient.

Proiectul Urban Way, dezvoltat de Zexsoft în Bălți, este finanțat prin RAPTOR 2026, un program al EIT Urban Mobility. Acesta pune în legătură orașele europene care au probleme concrete în domeniul transportului cu startup-uri și întreprinderi mici și mijlocii care pot dezvolta și testa soluții tehnologice.

Zexsoft este singura companie din România selectată în cadrul ediției din 2026. În total, au fost alese 14 startup-uri și IMM-uri pentru proiecte în 14 orașe europene.

Pentru Șerban Pîrvulescu, proiectul din Bălți este și o ocazie de a testa tehnologia într-un alt sistem de transport. Compania sa lucrează deja la adaptarea Urban Way pentru Oradea și a colectat până acum aproximativ 10 milioane de puncte de date.

După finalizarea proiectului, autoritățile din Bălți vor putea decide dacă vor continua colaborarea cu Zexsoft și dacă soluția va fi extinsă în transportul public din municipiu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!