Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Membrii CEC care au votat pentru scoaterea Marinei Tauber din cursa pentru șefia Bălți

06 Dec. 2021, 07:15
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
06 Dec. 2021, 07:15 // Alegeri //  Realitatea.md

Alexandr Berlinschii, Angelica Caraman, Sergiu Gurduza, Ludmila Lupașco și Alexandru Musteața au votat, pe data de 1 decembrie curent, pentru solicitarea anulării înregistrării concurentei electorale Marina Tauber, candidată desemnată de Partidul ȘOR în cursa electorală pentru funcția de primar de Bălți. ZdG.md scrie că aceștia au fost înaintați de PAS în calitate de membri ai Comisiei Electorale Centrale (CEC). Un alt membru care la fel a susținut demersul, actualul vicepreședinte al CEC, Pavel Postica, a fost desemnat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Pavel Postica. La Promo-LEX a început să lucreze în 2006. Până în decembrie 2011 a fost jurist, iar din ianuarie 2012 până în martie curent – director de program, Programul Monitorizare Procese Democratice a Asociației Promo-LEX. Din martie curent și până în septembrie curent a fost manager Dezvoltare și Evaluare al asociației.

În 2000– 2004 a fost anchetator penal și ofițer de urmărire penală în cadrul Comisariatului de poliție din sectorul Ciocana, municipiul Chișinău, subdiviziune a Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Din mai 2004 până 2005 a deținut funcția de ofițer superior de urmărire penală în cadrul comisariatului, iar din iulie 2005 până în februarie 2006 – funcția de șef adjunct al secției de urmărire penală în cadrul comisariatului.

Angelica Caraman. Din ianuarie 2012 până în octombrie 2013, Angelica Caraman a fost șefa Direcției management alegeri al CEC, se arată în CV. Mai bine de jumătate de an, în 2014, a fost formatoare la Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) pe lângă CEC, ca din mai 2018 și până în decembrie 2019 să fie directoare adjunctă a CICDE.

Alexandr Berlinschii. Timp de doi ani, Alexandr Berlinschii a fost șeful adjunct al Direcției management alegeri din cadrul CEC, iar din 2016 până în 2021 – șeful direcției.

Alexandru Musteața. În 2013, Musteața și-a început activitatea de muncă la Fundația Soros-Moldova. Până în 2016 a fost coordonator de programe. Din 2017 până în 2018 a deținut funcția de director de proiect în cadrul fundației, iar până în iulie 2020 a fost directorul Departamentului Buna Guvernare al fundației.

Ludmila Lupașco. În februarie 2009 – ianuarie 2014 a fost șefa Direcției juridice din cadrul Aparatului CEC, ulterior până în iulie 2016 a deținut funcția de șefă a Direcției management alegeri, iar din luna august până decembrie 2017 a fost șefa Aparatului CEC.

Sergiu Gurduza. Timp de câteva luni, în anul 2015, Gurduza a fost consilier principal de stat al prim-ministrului Valeriu Streleț în domeniul justiției, combaterii corupției și legislației. Din 2016 până în 2021 a fost membru CEC. Sergiu Gurduza a fost cel care a propus un proiect prin care CEC a majorat, pe 8 iunie curent, numărul secțiilor de votare pentru alegerile parlamentare anticipate, de la 139 la 146.

Alți doi membri ai CEC, Lilian Enciu și Vasile Postolache, desemnați de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), s-au abținut de la votare.

Amintim că turul II al alegerilor locale din Bălți, care urma să aibă loc duminica trecută, 5 decembrie curent, a fost suspendat, după ce Curtea de Apel Bălți s-a expus chiar în dimineața în cauză privind menținerea încheierii instanței de fond care a hotărât anularea înregistrării candidatei ȘOR. În primul tur, cel din 21 noiembrie curent, Marina Tauber a acumulat 47,93% din voturi, iar Nicolai Grigorișin – 20,93%.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.