Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

„Guvernarea aleargă permanent în urma trenului; Partidul Șor trebuia interzis înainte de alegeri”

07 Dec. 2021, 09:07
 // Categoria: Opinii // Autor: 
07 Dec. 2021, 09:07 // Opinii // 

Partidul Șor trebuia scos în afara legii încă înainte de alegeri pentru că au existat dovezi privind finanțarea sa ilegală. Declarațiile au fost făcute de experții invitați la emisiunea „Ora Expertizei” de la Jurnal TV, ediția de luni seara, 6 decembrie curent. Aceștia acuză guvernarea PAS că „aleargă din urma trenului”.

„În calitate de primar, înțeleg cât e de ușor să scoți un primar din funcție. În cazul Marinei Tauber ea nici nu a ajuns primar. De ce se consideră că ne-am întors în timpul lui Plahotniuc, pentru că a fost o greșeală a guvernării. Trebuia din timp să se ocupe de acest partid. Cum să concurezi cu acest partid care are saci de bani de la BEM, Banca Socială, etc. Trebuie de lămurit cu aceste partide, de fapt nici „partid” nu-l poți numi. Partidul Șor este o organizație criminală care a agonisit bani pe spinarea oamenilor. Astfel de partide trebuie lichidate”, a declarat liderul Mișcării Profesioniștilor „Speranța-Nadejda”, primar de Condrița.

„Aparea întrebarea: dacă candidatul scos câștiga din primul tur, guvernarea era să facă cum s-a făcut cu Andrei Năstase? Cred că guvernarea și-a retras candidatul, pentru că dacă era celălalt candidat, ei știau precis că făcea praf din candidatul independent. În lipsa candidatului care a fost eliminat, acesta al doilea candidat are toate șansele și cei de la guvernare au înțeles că a doua oară, dacă îl bagă pe acesta în față, și o dau în bară, e un minus mare”, a spus membrul CALM, Alexei Busuioc.

În opinia activistului civic Nicolae Josan, aceste gafe ale guvernării aduc prejudicii segmentului pro-european. „Această guvernare aleargă în urma trenului în permanență. Și cu gazul, și cu ANRE, și acum iar. Face astfel de gafe care, în final, sunt păguboase pentru segmenul pro-european. Trebuia până la alegeri de scos în afara legii acest partid care se finanțează din bani furați. Platforma DA i-a dat un draft mură-n gură Maiei Sandu. Ar fi fost legal, nu să mergem acum aiurea, s-o scoatem nedemocratic și o fac și jertfă pe Tauber. Acum tot felul de Țârdea arată cu degetul, ceea ce aduce mari prejudicii segmentului pro-european. Noi am ales niște profesioniști sau de ăștia care aleargă din urma trenului?”, a comentat și activistul civic Nicolae Josan.

„Din punctul nostru de vedere, este o încălcare flagrantă a legii. Partidul Șor nu este un partid. Nu pentru prima dată a fost prins că dă pomeni electorale. Din august și până în decembrie, guvernarea PAS nu a știut? A fost nevoie să ajungem tocmai în turul doi ca să fie clar că va câștiga Tauber, ca abia atunci să intervină brutal și de o manieră nedemocratică. Partidul Șor trebuia scos din cursă înainte de alegeri când nu era clar că va câștiga”, a menționat liderul AUR, Vlad Bilețchi.

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 16:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 16:09 // Slider //  Realitatea.md

Un raport al Serviciului de Cercetare al Congresului SUA (CRS) avertizează asupra intensificării amenințărilor hibride rusești în Europa. România este prezentată drept țintă principală a acestor acțiuni.

Documentul se referă la activități de sabotaj, atacuri cibernetice, ingerințe politice și încălcări ale spațiului aerian, informează Antena3. Potrivit raportului, asemenea acțiuni pot afecta nu doar stabilitatea și securitatea țării, ci și infrastructura critică, dezvoltarea resurselor energetice offshore și alte interese comerciale strategice ale României.

Autorii afirmă că asemenea operațiuni s-au intensificat atât ca număr, cât și ca gravitate, în timp ce Rusia folosește aceste tactici pentru a submina sprijinul european pentru Ucraina și pentru a destabiliza sau complica un răspuns european unitar la politicile și acțiunile Moscovei.

În document se mai arată că România și Bulgaria s-au fi confruntat cu o intensificare a amenințărilor hibride rusești începând din 2022. Printre acțiunile atribuite rușilor se numără inclusiv bruiajul GPS în Marea Neagră, dar și campaniile de dezinformare.

Cu referire la sabotaj, se precizează că în 2025, autoritățile române din domeniul informațiilor au anunțat că au dejucat o operațiune de sabotaj care viza infrastructura critică și au făcut conexiunea între suspect și „o rețea extinsă de sabotori care vizează țări europene, controlată prin intermediari de serviciile secrete ruse”. Într-un dosar penal aflat în desfășurare, suspectați sunt doi cetățeni ucraineni, care ar fi fost recrutați și coordonați de serviciile speciale ale Kremlinului.

Analiza indică că Moscova folosește războiul hibrid pentru a testa reacția statelor vizate și pentru a le consuma resursele, în timp ce oficialii NATO, UE și ai SUA consideră că intensificarea acestor acțiuni este legată cel puțin parțial de sprijinul occidental pentru Ucraina și de încercarea Moscovei de a slăbi unitatea transatlantică.

Relatând despre dezinformare, autorii notează că Rusia vrea să creeze un climat de incertitudine și anxietate în societatea românească, să fragmenteze coeziunea societății românești, erodeze încrederea în alianța NATO și instituțiile UE și să slăbească sprijinul pentru Ucraina.