Președinta țării, Maia Sandu, a transmis un mesaj de salut și felicitare noului Cancelar german, Olaf Scholz, ales astăzi de către Parlamentul Germaniei în funcție, după ce Angela Merkel a plecat de la guvernare după 16 ani de activitate.
Maia Sandu și-a exprimat speranța că noul Cancelar german va avea aceeași atitudine de colaborare cu țara noastră care a fost până în prezent a autorităților din Germania.
„Bundestagul german a ales astăzi un nou Cancelar Federal – domnul Olaf Scholz. Îi transmit sincere felicitări și urări de succes cu acest prilej, și îmi exprim speranța într-o bună colaborare pe viitor, așa cum a fost mereu în relația cu Germania”, a scris Sandu pe Facebook.
Totodată, șefa statului i-a mulțumit și Angelei Merkel pentru tot suportul oferit Moldovei în toată perioada cât a administrat treburile Germaniei și chiar i-a spus în germană: Danke, Frau Merkel!
„Îmi exprim, totodată, recunoștința profundă față de doamna Angela Merkel, pe care am avut onoarea să o cunosc personal. Este Politicianul-model care, în cei 16 ani cât a fost Cancelar Federal, a condus cu înțelepciune și hotărâre propria țară, a dat tonul politicii europene și internaționale, dar și a reușit să fie prietenul unor țări aflate la începutul construcției democratice, precum Republica Moldova. Îi mulțumesc, în numele cetățenilor Republicii Moldova, pentru prietenie și pentru mâna de ajutor pe care Germania ne-a întins-o de fiecare dată în momentele grele, pentru proiectele comune dezvoltate în localitățile țării noastre și pentru susținerea puternică pe care ne-a oferit-o pe calea integrării europene. Danke, Frau Merkel!”, a conchis Sandu.
Amintim că, Olaf Scholz este noul cancelar al Germaniei. Acesta are 63 de ani și va conduce un guvern de coaliție care preia responsabilitatea guvernamentală federală de la Angela Merkel după 16 ani de mandat. Cancelarul a fost votat de Parlamentul german, unde coaliția pe care a format-o alături de Partidul Verzilor și Partidul Liber Democrat are o majoritate substanțială.

