Curs valutar
  • EUR
    20.0226
    -0.012%
  • USD
    17.2415
    0.087%
  • RUB
    0.2000
    0.2%
  • RON
    3.8128
    -0.0315%
  • UAH
    0.3875
    -0.0258%

Toate știrile

09 septembrie 2026

Capac pentru ruși? UE vrea să înceteze să mai finanţeze noi conducte de petrol şi gaze

16 Dec. 2021, 08:04
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Dec. 2021, 08:04 // Actualitate //  Realitatea.md

Uniunea Europeană intenţionează ca în viitor să înceteze să mai finanţeze noi conducte de petrol şi gaze, pe măsură ce se reorientează spre promovarea surselor de energie care sunt mai puţin dăunătoare pentru mediu.

Negociatorii statelor membre UE şi cei ai Parlamentului European au ajuns miercuri dimineaţa la un acord cu privire la o revizuire a Regulamentului pentru reţelele transeuropene de energie (Regulamentul TEN-E), care vizează decarbonarea şi interconectarea infrastructurilor.

Regulamentul revizuit stabileşte noi priorităţi în producţia de energie pentru a atinge obiectivele climatice ale UE, în ideea promovării reţelelor electrice, liniilor spre parcurile eoliene off-shore precum şi a gazelor prietenoase cu mediul cum este hidrogenul.

Noile proiecte care vor utiliza în exclusivitate petrolul sau gazele naturale ar putea să nu mai primească sprijin de la UE în viitor.

Finanţarea urmează să fie furnizată prin intemediul aşa-numitelor Proiecte importante de interes european comun (PIIEC), care pot fi aprobate mai rapid şi susţinut cu bani de la UE.

În luna noiembrie, Comisia Europeană a prezentat o nouă listă de a Proiectelor de Interes Comun în domeniul infrastructurii energetice trans-europene, listă pe care se află şi mai multe proiecte din România. Cu toate acestea, lista include şi proiecte din domeniul gazelor naturale, cum este cea de a doua fază a proiectului BRUA, ceea ce a generat critici din partea ONG-urilor de mediu deoarece aceste proiecte pot fi finanţate cu fonduri de la UE, chiar dacă gazele naturale sunt un combustibil fosil care emite gaze cu efect de seră.

Acordul la care au ajuns negociatorii statelor membre UE şi cei ai Parlamentului European trebuie să fie confirmat de Consiliul European şi Parlamentul European, însă acest pas este considerat o simplă formalitate.

UE şi-a propus o reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, pentru a ajunge la neutralitate climatică până în 2050.

Realitatea Live

Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
08 Sept. 2026, 22:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
08 Sept. 2026, 22:40 // Slider //  Ana Panaguța

Canada a activat marţi, 8 septembrie, taxele vamale de retorsiune asupra unor importuri din SUA în valoare de 27,6 miliarde de dolari canadieni (aproximativ 20 de miliarde de dolari americani), într-o nouă escaladare a războiului comercial cu Statele Unite, după eşecul negocierilor comerciale menite să evite aceste taxe, în timp ce nu sunt semne că Ottawa şi Washingtonul ar urma să reia aceste negocieri în curând, relatează hotnews.ro.

Aceste taxe vamale de retorsiune variază între 15% la 50% şi privesc sute de produse, de la oţel şi aluminiu până la electrocasnice, mobilă, produse lactate, maşini-unelte, produse cosmetice şi electronice.

Măsurile reprezintă răspunsul „dolar pentru dolar” promis de premierul canadian Mark Carney faţă de taxele vamale de 50% pe care preşedintele american Donald Trump le-a impus pe 22 august asupra unor produse canadiene de valoare similară, în urma eşecului negocierilor comerciale dintre cele două ţări vecine.

Premierul canadian a recunoscut că aceste contramăsuri vor creşte unele preţuri şi vor restrânge opţiunile pentru consumatorii canadieni, dar a insistat că sunt necesare pentru a răspunde Washingtonului şi pentru a proteja interesele economice ale Canadei.

Înaintea intrării în vigoare a acestor represalii economice canadiene, Trump a ameninţat că va împiedica producătorul canadian de aeronave Bombardier să îşi vândă avioanele în SUA, cu excepţia cazului în care îşi mută producţia în această ţară. Compania Bombardier i-a răspuns că are deja aproximativ 3.500 de angajaţi în SUA şi peste 20 de fabrici în această ţară.

În acest timp, nu sunt semne ale vreunei reluări în curând a negocierilor pentru a opri acest război comercial, după ce discuţiile au fost suspendate pe 21 august. Premierul Carney a spus că este pregătit să reia negocierile atunci când Washingtonul va adopta o atitudine „serioasă” şi când Trump va înceta atacurile şi declaraţiile batjocoritoare la adresa Canadei.

Guvernul de la Ottawa a anunţat un pachet de ajutor de stat de 7,5 miliarde de dolari canadieni pentru lucrătorii şi companiile care au de suferit în urma acestui conflict comercial.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!