Curs valutar
  • EUR
    20.0148
    -0.1159%
  • USD
    17.2222
    -0.2671%
  • RUB
    0.1990
    -0.1508%
  • RON
    3.8102
    -0.1417%
  • UAH
    0.3866
    0.2069%

Toate știrile

07 septembrie 2026

ZEL – paradis fiscal în Moldova? De ce autoritățile trebuie să fie preocupate de ele? Recomandări economice

20 Dec. 2021, 08:32
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
20 Dec. 2021, 08:32 // Economie //  Realitatea.md

La 25 de ani de la creare, Zonele Economice Libere (ZEL) asigură Republicii Moldova cea mai mare creștere economică, atragerea celor mai multe investiții, crearea de noi locuri de muncă și sporesc creșterea exporturilor. Autoritățile au de realizat câteva lucruri pentru a spori influența lor și a asigura un ritm de dezvoltare. Este opinia lui Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”.

Potrivit expertului, în anul 1990, înainte de destrămarea URSS, pe malul drept al Nistrului munceau circa 1,6 milioane de cetățeni. În 2000, la zece ani de la obținerea independenței, numărul muncitorilor moldoveni a ajuns la 700 de mii. În 2010, după alți zece ani, numărul locurilor de muncă disponibile în Republica Moldova era de 600 de mii, reducându-se cu încă 100 de mii. Din 2010 și până în prezent, numărul salariaților a rămas constant, la 600 de mii, dintre care 420 de mii în sectorul real al economiei. În acest an, s-ar putea să se reușească recuperarea a circa 8 mii de locuri de muncă.

„Până în 2010 numărul angajaților în ZEL era de 5 mii, iar către 2019 a ajuns la 18 mii. Criza din 2020 a lovit în acest sector, ca și în alte ramuri ale economiei, numărul muncitorilor reducându-se cu 2000. În acest an, datorită reluării contractelor, datorită unei creșteri puternice a exporturilor, se estimează că numărul salariaților în ZEL va depăși 18 mii. Acestea asigură salarialul pentru cel puțin încă 5 mii de persoane din afară, care prestează servicii de alimentare, de transport etc”.

Însă, dacă pe de o parte se creează locuri de muncă, pe de altă parte unele dintre locurile de muncă, care existau tradițional, se lichidează. Doar în ultimii cinci ani numărul profesorilor s-a redus cu opt mii. Numărul copiilor scade, nu este nevoie de profesori, iar acești oameni au rămas fără lucru. Chiar dacă în Republica Moldova se creează locuri de muncă, nici de cum nu se reușește să se acopere numărul celor care se lichidează.

Economistul a amintit că în 1995 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat două legi, care au prevăzut crearea, în 1996, a unei Zone Economice Libere în municipiul Chișinău și a alteia în satul Tvardița, raionul Taraclia. Zonele Economice libere au cunoscut o adevărată dezvoltare după anul 2010, când s-au întâmplat câteva lucruri importante.

„După ce a aderat în 2010 la UE, România a fost prima țară din Europa și a patra din lume după volumul de investiții atrase prin crearea de locuri de muncă noi și a fabricilor noi. Cele mai multe au fost în industria automotive. Atunci, unele companii, care au venit în România s-au extins în Republica Moldova. S-au creat atunci șapte Zone Economice Libere și în prezent sunt tot șapte. În schimb, în 2012, când a fost instituită o practică nouă, de a deschise subzone ale Zonelor Economice Libere acolo unde investitorului dorește să facă investiții, s-au creat 36 de subzone”.

Expertul afirmă că în Republica Moldova toate ZEL sunt specializate în producția industrială, cu excepția celeia din Tvardița, care este specializată în prelucrarea producției agricole. Producția de pe șase mii de hectare este livrată toată Zonei. Aceasta, pe lângă acei 500 de angajați din interior, mai are cel puțin 1000 din afară. Procurările din interiorul țării, efectuate de către rezidenții Zonei Economice Libere din Tvardița, se ridică la 100-120 de milioane de lei anual. Aceștia procură circa 20 de mii de tone de struguri, îi prelucrează în Zonă și apoi îi exportă.

„Aici, în loc de export al materiei prime agricole, avem export al unui produs finit cu valoare adăugată înaltă”.

Până în 2010 volumul investițiilor în Zonele Economice Libere au fost de 129 de milioane de dolari. Din 2010 și până în 2020, acestea s-au ridicat la aproape 460 de milioane de dolari. Totodată, în 2000 acestea exportau produse de circa 6 milioane de dolari sau 1,2% din volumul exporturilor. În 2010 – 87 de milioane de dolari sau 5,7% din exporturi. În anul 2021 se anticipează că exporturile Zonelor Economice Libere vor depăși 600 de milioane de dolari sau cel puțin 21% din totalul exporturilor. Pe lângă producția care este în Zonele Economice Libere, în acest an estimată la mai mult de 10 miliarde de lei, rezidenții Zonelor fac sute de achiziții din restul teritoriului țării, care în acest an sunt estimate să depășească 300 de milioane de lei.

Veaceslav Ioniță a mai menționat că astăzi foarte mulți cred eronat că Zonele Economice Libere sunt un paradis fiscal, unde nu se achită impozite. Potrivit lui, acestea au doar o singură facilitate fiscală – impozitul pe venit se plătește pe jumătate. În rest, achită toate tipurile de impozite. În acest an, acestea ar urma să plătească impozite de circa 710 milioane de lei. Aici salariul este mare, totul este plătit oficial, comparativ cu media din regiune, iar povara reală pe un angajat este mai mare decât în restul sectoarelor economiei.

„Autoritățile trebuie să fie preocupate de dezvoltarea ZEL specializate în prelucrarea producției agricole, cu valoare adăugată înaltă și orientate către export. La Zonele Economice Libere industriale trebuie substituite produsele importate. Sunt companii care lucrează în aceste zone și care au până la 17 mii de tipuri de produse pe care le importă în partide mici și atunci logistica importurilor este una foarte dificilă. În al treilea rând, trebuie să fie asigurată o prezență uniformă a ZEL. Republica Moldova are nevoie de zeci de mii de locuri de muncă, de investiții de sute de milioane de dolari, are nevoie să-și crească exportul cu cel puțin 300-400 de milioane de dolari anual, iar acest lucru poate fi făcut doar dezvoltând ZEL”.

Realitatea Live

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
06 Sept. 2026, 20:22
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
06 Sept. 2026, 20:22 // Slider //  Ana Panaguța

Statele Unite pregătesc un „pachet de pace” pentru încheierea războiului din Ucraina și speră ca negocierile în format trilateral Ucraina–Rusia–SUA să fie reluate în curând. Anunțul a fost făcut de Jared Kushner, în timp ce emisarul special al SUA, Steve Witkoff, a declarat că Washingtonul a înregistrat „progrese semnificative” în cadrul discuțiilor purtate la Moscova, scrie presa din Ucraina.

Potrivit lui Witkoff, în capitala rusă au fost discutate idei noi, care au fost ulterior prezentate părții ucrainene la Kiev. La discuțiile de la Kiev participă și reprezentanți ai serviciilor de informații europene.

Emisarul american a subliniat că, pentru a ajunge la un acord, atât Rusia, cât și Ucraina trebuie să fie dispuse să facă compromisuri și să-și apropie pozițiile. Washingtonul consideră că există premise pentru o soluție „pașnică și diplomatică”.

În același timp, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că problema Donbasului este una dintre chestiunile centrale ale războiului și are o importanță strategică pentru țara sa.

„Problema Donbasului nu privește doar Donbasul. Consider că aceasta este una dintre problemele centrale ale acestui război”, a declarat Zelenski.

Potrivit liderului ucrainean, războiul reprezintă atât o luptă pentru supraviețuire și una de uzură, cât și un conflict în care problema teritorială este una dintre principalele mize. Zelenski a subliniat că Donbasul are o importanță strategică deosebită pentru Ucraina.

Președintele ucrainean a afirmat că armata țării și-a consolidat pozițiile pe câmpul de luptă, în special în est, unde forțele ruse continuă să fie active și își sporesc efectivele. Zelenski a avertizat că, după alegerile din Rusia, ar putea avea loc o nouă mobilizare, orientată în principal spre această direcție.

În opinia sa, menținerea unei poziții puternice pe front este esențială pentru ca diplomația să aibă șanse reale de succes.

„Fără o poziție puternică pe câmpul de luptă, fără o poziție puternică a Ucrainei, vor exista doar ultimatumuri. Așa însă, există, poate, o șansă pentru diplomație”, a spus Zelenski.

Președintele ucrainean susține că, în ultimele 10–12 luni, Ucraina și-a consolidat poziția, însă se confruntă în continuare cu provocări importante, în special în perspectiva iernii.

Zelenski a atras atenția și asupra situației financiare a țării, afirmând că Ucraina are nevoie de resurse pentru susținerea armatei, pentru problemele umanitare și pentru dezvoltarea propriei industrii de apărare.

Declarațiile lui Zelenski vin în contextul intensificării eforturilor diplomatice ale Washingtonului pentru reluarea negocierilor privind încheierea războiului. Ucraina și partenerii săi au discutat în ultimele săptămâni mai multe formule pentru un eventual acord, însă problema teritoriilor rămâne una dintre cele mai dificile chestiuni.

 

 

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange