Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Chironda are un umăr de nădejde în CMC. Bunescu îl ajută să „lupte” cu parcările neautorizate

20 Dec. 2021, 15:44
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
20 Dec. 2021, 15:44 // Actualitate //  Realitatea.md

Fostul viceprimar al Capitalei, Victor Chironda, se pare că are un umăr de nădejde în Consiliul Municipal Chișinău. Mai exact, acesta declară că după ce a semnalat două cazuri de amenajare neautorizată a parcărilor din contul trotuarului pe strada Hâncești 58 și pe Pan Halippa 6 din Capitală, de către un consilier din CMC au fost transmise două demersuri, iar Direcția Transport și Pretura Centru a venit ulterior cu o reacție.

„Colegul meu din CMC, Victor Bunescum a făcut două demersuri oficiale către Direcția Transport și Pretura Centru în care a cerut poziția acestor instituții pe subiect. Iată răspunsul oficial al Direcției Transport. Așa cum am și presupus, Direcția nu a emis nici o autorizație și nu a coordonat nici un proiect. Din acest motiv putem constata oficial că ambele parcări sunt amenajate ilegal. Pavel Rusu, pretorul sectorului Centru și-a depășit atribuțiile de serviciu când a semnat pe acele schițe pe care le arată proprietarii”.

Și dacă mulți s-ar întreba „care este problema”, Chironda declară că la etapa obținerii autorizației în construcții, locurile de parcare destinate pentru deservirea sau funcționarea spațiilor construite, trebuie proiectate din contul terenului beneficiarului.

„Bineînțeles că cei care construiesc nu vor să sacrifice terenul foarte scump pentru niște locuri de parcare. De asta, ca să construiască o suprafață cât mai mare, beneficiarul mituiește funcționarii de la primărie care închid ochii la această „mică” neconformitate. Ulterior, când construcția e gata și apare necesitatea de locuri de parcare, benficiarul vine cu o schiță de „amenajare a teritoriului” din preajma construcției, care prevede ce? Exact. Amenajarea parcărilor din contul spațiului PUBLIC (spații verzi, trotuare, carosabil, căi de acces)”.

Mai mult, fostul viceprimar al Capitalei menționează că beneficiarul, pentru a evita modalitatea legală de autorizare a astfel de proiecte, el o „coordonează” pe la un polițist, un pretor sau vreun angajat de la Chișinăuproiect, care nu au nici o treabă cu procedura legală de autorizare a amenajării locurilor de parcare.

„Așa ne trezim cu mii de metri patrați de teren public transformați în parcare care deservește interesele agenților economici în mod apbsolut gratuit. Și asta tot e împachetat sub argumentarea „facem pentru oameni, să aibă unde parca”. Nu, stimați beneficiari. Nu faceți pentru oameni. Faceți pentru voi. Pentru că dacă nu era un local acolo la Hâncești 58, sau un nou ”mega ălit biznes center” pe Pan Halippa 6 (Sau o farmacie Felicia în stație, sau un Nr.1 sau Linela) nu apărea nici nevoia de a parca acolo. Cazurile cu parcările respective au fost semnalate în public de mine mai bine o lună. De la Pretura Centru nici o reacție. Nici măcar un răspuns oficial la o sesizare a unui consilier municipal. Iar conform legii Nr. 431 din 19-04-1995 (art 35, al. O) privind statutul municipiului Chişinău, „Pretura de sector controlează legalitatea construcţiei în sector, suspendă prin hotărîre construcţia samavolnică şi ia măsuri în vederea lichidării încălcărilor de lege şi reparării pagubelor cauzate, intentează acţiuni civile persoanelor fizice şi juridice, se adresează în judecată în vederea aplicării de sancţiuni administrative pentru astfel de încălcări”.

În context, Vitor Chironda a mai conchis că oferă mai oferă timp pretorului sectorului Centru pentru ca să ia măsurile care se cuvin.

„Dle. pretor Pavel Rusu, vă mai ofer încă 3 zile să vă îndepliniți atribuțiile de serviciu și să luați măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităților semnalate. În caz contrar voi depune o plângere la AST și organele competente în care voi solicita investigarea acțiunilor și inacțiunilor dvs. Către primarul Ion Ceban nu mă mai adresez. Domnia sa știe tare bine cu ce se ocupă pretorii, însă pentru buna executare a proiectelor heirupiste de punere de pavaj, el nu îndrăznește să îi atingă. Pregătirea de alegeri e mai importantă decât legea și interesul public”.

De menționat că Victor Chironda fost demis din funcția de viceprimar al Capitalei în luna iulie, iar ulterior, în funcția de viceprimar a fost numit fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi.

Realitatea.md amintește că Victor Chironda critică de ani de zile activitatea Primăriei municipiului Chișinău, atât în perioada mandatului ex-edilului Dorin Chirtoacă, cât și a celor care l-au succedat, asigurând interimatul funcției.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 12:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 12:02 // Slider //  Valentina Buza

Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara va fi închis în perioada 2-22 noiembrie, pentru lucrări de reparații generale la pista de aterizare-decolare. Ultimele zboruri de la Timișoara vor fi în dimineața de 2 noiembrie.

„Aeroportul Timișoara își suspendă activitatea din 2 noiembrie, începând cu ora 8.00. Conform graficului de lucrări, exact în acel moment, echipele de întreținere și reparații ale pistei vor demara lucrările. Trebuie spus, totuși, că dimineața, înainte de ora 8.00, vom mai avea trei decolări de la Timișoara, spre Memmingen/München, Dortmund și București-Otopeni”, a declarat pentru G4Media Marian Chivu, directorul operațional al Aeroportului Internațional Timișoara.

În această perioadă, întreaga activitate va fi mutată pe Aeroportul Internațional Arad.

„Avem un acord de cooperare cu Aeroportul Arad. O parte dintre echipamente și din personalul de la Timișoara se relochează la Arad timp de trei săptămâni. Practic, vorbim despre echipamente de handling, personalul responsabil cu această activitate, o parte din personalul de securitate, din cel de IT și din cel care se ocupă de curățenia aeronavelor și așa mai departe. Am avut mai multe întâlniri cu colegii de la Arad și am stabilit împreună ce anume este necesar să fie repoziționat de la Timișoara la Arad, astfel încât, pe durata celor trei săptămâni, activitatea să se desfășoare normal, fără niciun fel de probleme. Tocmai de aceea am anunțat această închidere încă din luna iulie, pentru ca toți factorii implicați, inclusiv companiile aeriene și, desigur, pasagerii, să fie informați”, a mai spus Marian Chivu.

Unele destinații dispar temporar din program

O parte dintre companiile aeriene vor opera de pe Aeroportul Arad, însă există și cazuri în care acestea și-au suspendat complet zborurile. Este vorba despre Lufthansa și Turkish Airlines, care au anulat zborurile către München, respectiv Istanbul.

Wizz Air și-a relocat temporar operațiunile pe aeroportul arădean, fiind singura companie aeriană care menține conectivitatea internațională a Timișoarei și a regiunii pe durata închiderii aeroportului.

Vor exista totuși trei destinații către care compania maghiară nu va mai opera zboruri de la Arad. Este vorba despre cursele spre Valencia, Madrid și Paris. Alte zece destinații vor fi operate în continuare, conform programului anunțat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pentru zborurile interne, Tarom, cu două curse pe zi, și HiSky, cu o cursă pe zi, vor asigura legăturile dintre Arad și București-Otopeni.

O altă companie care confirmase mutarea operațiunilor la Arad era AnimaWings. Însă, în urma intrării în insolvență în luna octombrie, întreaga rețea și-a întrerupt activitatea.

În data de 22 noiembrie, după ora 21.00, zborurile dinspre Roma Fiumicino și Bari vor ateriza la Timișoara, în timp ce toate celelalte zboruri Wizz Air din ziua respectivă vor fi operate integral de pe Aeroportul Internațional Arad.

Pasagerii trebuie să își asigure singuri transportul până la Arad

Pasagerilor nu li se va asigura transferul între cele două aeroporturi. Fiecare persoană va trebui să își organizeze și să își plătească transportul pe cont propriu.

La Arad au fost amenajate și extinse parcările auto pentru a face față numărului mare de pasageri așteptați în perioada închiderii aeroportului timișorean.