Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Nemulțumire și victimizare. Plîngău zice că va contesta decizia procurorilor în cazul „Musteață-Cernat”

28 Dec. 2021, 18:50
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
28 Dec. 2021, 18:50 // Politica //  Realitatea.md

Președintele interimar al Platformei DA, Dinu Plîngău, care este autorul unei sesizări la Procuratură pe numele judecătorilor Nina Cernat și Dorel Musteață, asupra cărora, Procuratura Anticorupție a clasat procesele penale din lipsă de probe infracționale, susține că va contesta decizia procurorilor care au emis o astfel de hotărâre. Anunțul a fost făcut de către Plîngău pe pagina sa de Facebook.

„Ca autor al sesizării adresate Procuraturii pe numele judecătorilor Dorel Musteață și Nina Cernat, constat că mi-au fost încălcate mai multe drepturi procesuale. Se pare că cineva a ajuns și la niște procurori, la fel cum anterior au ajuns și la cei de la SIS, impunând instituția să-și schimbe părere la doar câteva ore distanță. Fără a primi Ordonanța de neîncepere a urmăririi penale și fără a fi chemat măcar o singură dată pentru a completa informațiile din sesizare, Procuratura a emis o ordonanță în formă de comunicat de presă pentru a curăța imaginea acestor slugi politice care se autointitulează și auto prelungesc mandatele de membri în CSM. Aceste slugi au slujit regimul lui Plahotniuc, după au cochetat cu Dodon, iar azi au primit o impunitate și de la PAS. Nu în zadar unii deputați își rup cămașa pentru acești judecători pe la TV. Toate se întâmplă de sărbători, cu ideea că toată lumea va trece cu vederea această ilegalitate Voi solicita să-mi fie prezentată ordonanța pentru a o putea contesta în conformitate cu legea. Timpurile și culorile politice se schimbă, foarte rapid se schimbă. Va veni timpul când foarte mulți vor da cu subsemnatul, iar până atunci, vom lupta în instanțele controlate de baronul justiției.”, scrie Plîngău.

Amintim că, astăzi, 28 decembrie, Procuratura Anticorupție a anunțat că a refuzat să inițieze cauze penală pe numele magistraților Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Dorel Musteață și Nina Cernat, iar procesele penale inițiate au fost clasate, deoarece în rezultatul probatoriului administrat, s-a constatat că, faptele imputate acestora nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de legea penală.

Amintim că, Procuratura s-a autosesizat pe cazul dat, ca urmare a apariției în spațiul public a unei note informative emise la 28 ianuarie 2020 de către directorul Serviciului de Informații și Securitate, adresată procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, în care se invocă despre pretinse acțiuni de dobândire de către magistrații Dorel Musteață și Nina Cernat a bunurilor mobile și imobile, valoarea cărora ar depăși substanțial mijloacele și veniturile declarate.

Precizăm că, la sfârșitul toamnei, când a fost numit judecător la CSJ, Dorel Musteață, de către Parlament, fostul deputat al Platformei DA, Alexandr Slusari, a publicat un document cu referire la Dorel Musteață și Nina Cernat, obținut de la SIS în perioada când era parlamentar. Actul scoate la iveală că, Dorel Musteață și soția sa, fiica și soacra ar deține patru autoturisme, șapte apartamente în municipiul Chișinău, cu suprafața totală de 421,4 metri pătrați, patru încăperi nelocative, inclusiv un local cu destinație economică, două case de locuit cu suprafețe de aproape 240 de metri pătrați, 17 terenuri agricole și altele.

La 24 noiembrie, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, deputata PAS, Olesea Stamate, a reacționat la dezvăluirile făcute de fostul deputat al Platformei DA, Alexandr Slusari, privind averea impunătoare pe care o deține familia și rudele apropiate ale judecătorului Curții Supreme de Justiția (CSJ), Dorel Musteață, notă informativă prezentată de Serviciul de Informații și Securitate în 2020 și a făcut o interpelare către SIS să facă o clarificare în această situație.

Procuratura Generală și SIS au venit cu reacții. Procuratura spune că o sesizare pe cazul dat nu a fost înregistrată în cadrul registrelor instituțiilor, iar SIS afirmă că documentele prezentate în 2020 pe numele lui Musteață și Cernat sunt autentice, însă nu poate proba veridicitatea informațiilor, deoarece urmau să fie supuse investigațiilor de către organele de drept responsabile.

Ulterior, Procuratura Anticorupție a anunțat că examinează în cadrul unui proces penal, acțiunile pretinse a fi ilegale ale celor doi magistrați, prin prisma săvârșirii infracțiunii de îmbogățire ilicită.

Ca efect a celor invocate de Slusari, judecătorul Dorel Musteață  l-a atacat în judecată, pentru a-și „apăra onoarea și demnitatea profesională”.

Realitatea Live

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
28 Oct. 2026, 10:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
28 Oct. 2026, 10:39 // Slider //  Realitatea.md

Lipsa comunicării dintre Chișinău și Comrat creează un spațiu pe care îl pot exploata cei interesați să manipuleze populația din Găgăuzia, avertizează directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, Vadim Pistrinciuc. Expertul consideră că partidele politice, societatea civilă, mass-media și universitățile trebuie să investească mai mult timp și resurse în consolidarea relațiilor cu locuitorii regiunii.

Într-un interviu pentru IPN, Vadim Pistrinciuc a subliniat că apropierea dintre găgăuzi și ceilalți cetățeni ai Republicii Moldova nu trebuie să rămână doar la nivel declarativ, ci să se reflecte în acțiuni concrete. Potrivit lui, partidele politice și organizațiile societății civile ar trebui să fie mai prezente în regiune, inclusiv prin deschiderea unor filiale și desfășurarea activităților la nivel local.

„Lipsa de comunicare face ca acest gol să fie umplut, peste un timp, de cei care nu ne vor plăcea. Nu mai comunicăm, nu mai interacționăm”, a declarat Vadim Pistrinciuc.

Referindu-se la alegerile din Găgăuzia, expertul a apreciat că Republica Moldova este mai bine pregătită să facă față tentativelor de influențare a scrutinului, datorită experiențelor anterioare. Deși practicile de corupere electorală nu au dispărut, acestea sunt mai puțin răspândite. El a menționat că, în prezent, candidații la funcția de bașcan și la alegerile pentru Adunarea Populară se monitorizează reciproc pentru a preveni folosirea banilor și a altor metode ilegale în campanie.

Pistrinciuc a amintit că, la alegerile precedente, ar fi fost cumpărate mii de voturi, iar schimbările înregistrate între timp sunt, în opinia sa, rezultatul rezilienței societății, al presiunii publice asupra instituțiilor statului și al aplicării sancțiunilor pentru încălcările electorale.

Directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice consideră că, la alegerile precedente, ar fi fost cumpărate mii de voturi. În opinia sa, schimbarea de atitudine este rezultatul rezilienței societății, al presiunii publice asupra instituțiilor statului și al aplicării sancțiunilor pentru încălcările electorale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona