100 de angajați ai Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială ,,Fulger”, împreună cu Șeful Inspectoratului General al Poliției Iurie Podarilov, au donat plasmă convalescentă, sânge și elemente sanguine pentru a suplini, în preajma sărbătorilor de iarnă, rezervele Centrului Național de Transfuzie a Sângelui.
„Suntem în perioada specială a anului când vrem mai mult ca oricând să ajutăm oamenii care sunt într-un moment greu al vieții. Ne dorim ca cei care anul acesta își petrec sărbătorile pe patul de spital să știe că ne gândim la ei, că vrem ca să fie sănătoși și să poată fi lângă cei dragi. Pandemia ne-a învățat cât de importantă este sănătatea, dar și cât de necesar este să dăruim o picătură de viață celor care au nevoie”, a declarat șeful Poliției Naționale, Iurie Podarilov.







