Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

STUDIU: COVID-19 se răspândește rapid printre căprioare. O nouă variantă s-ar putea dezvolta printre animale!

05 Ian. 2022, 07:15
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
05 Ian. 2022, 07:15 // Societate //  Realitatea.md

Căprioarele sunt „frecvent infectate” cu COVID-19, se arată într-un nou studiu citat de dpa. Descoperirea este îngrijorătoare pentru că ar putea indica un nou focar în care se dezvoltă tulpini ale coronavirusului „pe care sistemul nostru imunitar nu le-a cunoscut până acum”.

În urma prelevării de mostre de la 360 de căprioare cu coadă albă din nouă zone diferite din nord-estul Ohio la începutul anului trecut au fost descoperite şase cazuri în care o tulpină a virusului a fost transmisă unuia dintre animale de la oameni, potrivit studiului publicat pe Nature.com.

Fiecare probă a fost prelevată în perioada ianuarie-martie 2021, când cazurile de COVID-19 au crescut în Statele Unite, se precizează în studiu.

O treime din căprioarele testate aveau COVID-19

Potrivit cercetărilor, aproximativ o treime din căprioarele de la care au fost prelevate probe fie fuseseră infectate recent cu o tulpină a virusului, fie erau deja bolnave.

„Descoperirea noastră potrivit căreia căprioarele cu coadă albă sunt frecvent infectate cu virusul SARS-CoV-2 ridică întrebări serioase despre viitoarea traiectorie a SARS-CoV-2”, afirmă experţii.

„Stabilirea potenţială a unui nou rezervor de virusuri SARS-CoV-2 la căprioarele cu coadă albă ar putea deschide noi căi către evoluţia și transmiterea la alte specii de animale sălbatice şi potenţiala transmitere de noi variante la oameni pe care sistemul nostru imunitar nu le-a cunoscut până acum”, au mai spus specialiștii.

Cazurile au inclus „transmiterea probabilă de la căprioară la căprioară”, se precizează în studiu. Experţii au remarcat că nu au existat cazuri de transmitere la oameni detectate în timpul studiului respectiv.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!