Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0.0289%
  • USD
    17.2475
    0.0504%
  • RUB
    0.2051
    1.7552%
  • RON
    3.8173
    0.055%
  • UAH
    0.3872
    0.3616%

Toate știrile

11 septembrie 2026

VIDEO Colegi de partid ai lui Costiuc, indignați de „show-ul cu mascați”: E o porcărie să-l reții în ajun de Sf. Vasile

12 Ian. 2022, 16:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
12 Ian. 2022, 16:41 // Societate //  Realitatea.md

Membrii Partidului „Democrația Acasă” au mers la sediul Centrului Național Anticorupție (CNA), acolo unde s-ar afla președintele formațiunii, activistul Vasile Costiuc, și au susținut o conferință de presă în cadrul căreia și-au expus reacția față de operațiunea desfășurată soldată cu reținere. „Avem obligația morală să reacționăm. Noi nu venim cu aprecieri nemijlocit a dosarului penal, deoarece nu cunoaștem subtilitățile”.

În primul rând, colegii sunt indignați de „show-ul cu mascați”, adică de faptul că Vasile Costiuc a fost reținut în comun cu ofițerii CNA echipați cu uniformă de protecție și la o oră atât de matinală, când pur și simplu putea fi citat la sediu. „Mascații sunt o formă de intimidare care a avut ca scop și de a induce societatea într-o direcție anumită. Asistăm la o orchestră de pătare a imaginii lui Vasile Costiuc care este popular și a scos la iveală mai multe momente ce au zguduit țara”.

„Am asistat la o regizare de prost gust. Vasile Costiuc este o persoană onestă care a fost mișelește murdărit. I-au fost incriminate niște fapte care nici celor mai corupți demnitari de stat nu le-au fost incriminate. De parcă era un hoț, ucigaș, au venit la el cu vestă antiglonț. I-au încălcat drepturile”.

În acest context, am aflat că membrii partidului au depus sesizări către Ambasada SUA, României și UE în Republica Moldova, cerându-le diplomaților o atitudine pe marginea intimidării liderului de opoziție de dreapta.

Și-au mai exprimat speranța că, după expirarea celor 72 de ore, Vasile Costiuc va fi cel puțin cercetat în stare de libertate. „Pentru comparație, Dodon (n.r. fostul președinte de țară, socialistul Igor Dodon, bănuit în dosarul „Energocom) a fost citat, iar Vasile Costiuc nu. Singuri puteți să dați o apreciere și să fiți alături de Vasile Costiuc. Este o porcărie să-l reții în ajun de Sfântul Vasile (n.r. 14 ianuarie)”.

De altfel, colegii nici nu exclud că președintele partidului ar fi incomod cuiva. Avocatul acestuia urmează să află condițiile la care a fost supus Vasile Costiuc, după care „Democrația Acasă” va reveni cu un comunicat de presă „bine chibzuit”.

Amintim că Vasile Costiuc a fost reținut pentru 72 de ore în dosarul „Primăria Durlești”, fiind bănuit că ar fi acționat în interesele unui grup organizat și că ar fi participat la tranzacții fictive, în urma cărora, zeci de terenuri au intrat în posesia membrilor familiei, rudelor și apropiaților fostului primar de Durlești. Pe parcursul zilei de 12 ianuarie curent, încă două persoane au fost reținute. Se mai cunoaște despre fostul deputat PDM, actualul consilier municipal Veaceslav Nedelea.

Încă pe 19 noiembrie 2021, CNA anunța că mai mulți foști funcționari din cadrul Primăriei Durlești sunt cercetați penal de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de abuz de serviciu. Toți sunt acuzați că ar fi pus la cale o schemă de înstrăinare a terenurilor din raza orașului Durlești, în baza unor decizii ale Consiliului orășenesc.

Consilierul le-ar fi solicitat pretinșilor beneficiari să se prezinte la notar, unde ar fi semnat procuri generale, care îl împuterniceau pe acesta, dar și pe membri ai familiei lui, să administreze și să înstrăineze terenurile respective. Pentru a da un aspect legal acestei scheme, au avut loc tranzacții de vânzare-cumpărare fictive a terenurilor contra unor sume simbolice.

Beneficiarii finali ai terenurilor s-au dovedit a fi rude, persoane apropiate fostului consilier, dar si persoane implicate în schemă. Astfel, prejudiciul estimat pentru bugetul de stat ar depăși 6,5 milioane de lei.

Mai devreme, Diana Crudu, fiica fostului primar de Durlești, a fost reținută și plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile în acest dosar.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 10:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
11 Sept. 2026, 10:00 // Slider //  Realitatea.md

La 1 septembrie 2026, serviciile Credit7 și Credit365 au fost utilizate de peste 100.000 de persoane. Aventus Finance consideră că acest rezultat reflectă încrederea oamenilor, accesibilitatea serviciilor și abordarea responsabilă în acordarea creditelor.

Aventus Finance activează în Republica Moldova din anul 2017, acordând credite prin brandurile Credit7 și Credit365. În această perioadă, peste 100.000 de clienți ai companiei au beneficiat de peste 260.000 de credite. Totodată, 48% dintre clienți au revenit pentru cel puțin încă un credit.

Atingerea nivelului de 100.000 de clienți reprezintă o etapă importantă pentru companie și, în același timp, reflectă rolul pe care creditarea nebancară îl are în extinderea accesului la servicii financiare în Republica Moldova.

„Pentru noi, 100.000 de clienți înseamnă, înainte de toate, 100.000 de oameni care au ales Credit7 sau Credit365 pentru a-și soluționa nevoile financiare. Este și o confirmare a cererii reale pentru produsele nebancare. Responsabilitatea noastră înseamnă nu doar să oferim acces facil la finanțare, ci și să evaluăm dacă o persoană va putea rambursa creditul fără o povară financiară suplimentară. Această abordare stă la baza încrederii și a relațiilor pe termen lung”, a declarat Roman Guțu, director general al Aventus Finance.

Însuși cuvântul „credit” provine din latinescul „credere”, iar încrederea trebuie să funcționeze în ambele direcții. Clientul se așteaptă la condiții clare și transparente, la un proces sigur și la servicii de calitate. Compania, la rândul său, trebuie să se asigure că creditul este acordat persoanei potrivite și în condiții sustenabile pentru client.

Aventus Finance în calitate de organizație de creditare nebancară reprezintă o verigă a sistemului financiar, completând serviciile oferite de sectorul bancar și contribuind la incluziunea financiară – accesul unui număr cât mai mare de persoane la servicii financiare într-un cadrul legal bine structurat. Acest rol este cu atât mai important în afara marilor centre urbane, unde prezența fizică a organizațiilor financiare poate fi limitată.

Serviciile Credit7 și Credit365 sunt utilizate de clienți din diferite regiuni ale Republicii Moldova: 62% dintre clienți se află în afara municipiului Chișinău, fapt care accentuează că nevoia de acces la finanțare este distribuită în întreaga țară.

Accesul la credite nebancare generează efecte care depășesc relația dintre Aventus Finance și client. Compania colaborează cu parteneri din diferite regiuni ale țării, oferind cumpărătorilor posibilitatea de a achiziționa bunuri și servicii fără a achita imediat costul integral al acestora. Pentru comercianți, finanțarea nebancară reprezintă un instrument suplimentar pentru dezvoltarea vânzărilor. Acest model susține afacerile locale, stimulează activitatea economică în regiuni și contribuie la încasarea taxelor și impozitelor în bugetul public.

Extinderea incluziunii financiare trebuie să fie aliniată cu principiile de creditare responsabilă. Din acest motiv, accesibilitatea serviciului nu înseamnă automat și aprobarea creditului. În cadrul procesului de evaluare se verifică identitatea clientului, istoria creditară disponibilă în toate birourile de credit, precum și datele disponibile în registrele oficiale în conformitate strictă cu prevederile legale privind protecția datelor cu caracter personal.

Compania le mulțumește clienților pentru alegere și încredere, partenerilor pentru colaborare și echipei Aventus Finance pentru munca de zi cu zi.

Despre Aventus Finance. Aventus Finance face parte din grupul internațional Aventus Group și activează în Republica Moldova prin brandurile Credit7 și Credit365. Compania oferă posibilitatea de a solicita un credit online sau la unul dintre cele opt oficii, dezvoltă tehnologii proprii pentru evaluarea cererilor și acordă o atenție deosebită creditării responsabile și protecției clienților.

Mai multe informații despre servicii și condițiile de creditare sunt disponibile pe site-urile Credit7 și Credit365.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!