Miopia ia amploare și ar putea să afecteze în 30 de ani jumătate din populaţia lumii. 10% din cazuri riscă să fie grave, avertizează experţii francezi care cer ca această situaţie să fie considerată o problemă de sănătate publică.

Tulburare de vedere ce constă în alungirea excesivă a globului ocular (o distanţă prea mare între cornee şi retină), miopia provoacă vedere înceţoşată dincolo de o anumită distanţă.

Atunci când este severă, la o dioptrie ce depăşeşte -6,00, această problemă creşte riscul apariţiei leziunilor (dezlipire de retină, glaucom, cataractă precoce…) ce pot altera definitiv vederea.

„În prezent, 40% din populaţie este mioapă, cu 5 până la 10% (suferind de) miopie în stadiu avansat. Aceste două proporţii sunt în creştere şi, mai presus de toate, există din ce în ce mai mulţi copii miopi”, a avertizat joi în cadrul unei conferinţe de presă Ramin Tadayoni, şeful secţiei de oftalmologie de la Spitalul Fundaţiei Adolphe de Rothschild din Paris.

Potrivit previziunilor actuale, în 2050 jumătate din populaţia lumii va suferi de miopie

Până acum, cazurile păreau să explodeze cu precădere în Asia. O lucrare publicată în The Lancet în urmă cu zece ani estima prevalenţa acestei tulburări de vedere în rândul tinerilor asiatici la aproape 90%.

În Japonia, China sau Coreea de Sud, nouă din zece elevi poartă ochelari.

„Avem un decalaj de cincisprezece ani faţă de Asia”, a subliniat Ramin Tadayoni.

Riscul este „maxim”

Cum se explică o astfel de evoluţie în ţările dezvoltate? Dacă există factori genetici şi ereditari – prezenţa miopiei la unul dintre părinţi ar dubla riscul pentru copiii săi – mediul pare să joace un rol crucial în dezvoltarea şi agravarea miopiei, scrie Agerpres.

Cercetătorii au căzut de acord asupra faptului că este favorizată de creşterea perioadelor de timp petrecute în spaţiile închise, de lipsa expunerii la lumina naturală sau chiar de solicitarea excesivă a vederii de aproape.

În cazul unui stil de viaţă citadin, riscul de a dezvolta miopie este „maxim”, a declarat la rândul său Gilles Martin, medic oftalmolog în cadrul aceluiaşi spital.

În faţa acestei constatări, sunt disponibile mai multe tratamente sau dispozitive medicale care vizează prevenirea sau încetinirea progresiei miopiei. Printre acestea se numără picături pentru ochi pe bază de atropină, lentile de contact nocturne sau diurne ce remodelează corneea sau chiar ochelari prevăzuţi cu lentile care inhibă miopia.

Aceste soluţii sunt, însă, mai mult sau mai puţin costisitoare sau accesibile şi există încă multe necunoscute cu privire la eficacitatea lor pe termen lung.

Aşa-numita chirurgie „refractivă” poate îmbunătăţi, de asemenea, confortul vizual prin remodelarea sau „aplanarea” corneei, fără a elimina totuşi riscurile asociate miopiei în stadiu avansat.

Timpul petrecut în aer liber, cea mai bună metodă preventivă

„Cea mai bună metodă de prevenţie la copii rămâne favorizarea activităţilor în aer liber, reducerea activităţilor prelungite ce presupun vederea de aproape şi efectuarea de controale regulate„, a spus Gilles Martin.

Astfel, în rândul copiilor care practică mai mult de 14 ore de sport în aer liber pe săptămână, riscul de a dezvolta miopie devine acelaşi indiferent de antecedentele familiale, a detaliat el. Totodată, două ore pe zi de expunere la lumina exterioară scade de trei ori acest risc.

„Avem nevoie de o politică de sănătate publică” pe această temă, a subliniat Ramin Tadayoni, anunţând înfiinţarea în 2023 în Franţa a unui „Institut al miopiei”.

Mai multe ţări asiatice, printre care Singapore şi China, au înființat centre dedicate exclusiv asistenţei medicale şi cercetării asupra miopiei patologice. În Franţa, institutul va fi susţinut de o asociaţie de pacienţi. Fondatorul acesteia, Cédric Thein, în vârstă de 49 de ani, diagnosticat cu miopie încă de la vârsta de şase ani şi care a suferit ulterior mai multe dezlipiri de retină, speră să ofere pacienţilor un spaţiu pentru discuţii şi informare.

De asemenea, se va crea şi oportunitatea de a integra protocoale de cercetare pentru a se putea beneficia de inovaţii cât mai repede posibil.

„În Franţa, puţine lucrări vizează în mod specific miopia, această boală devenind uneori mai puţin cunoscută şi susţinută comparativ cu anumite maladii rare”, a declarat cu regret Ramin Tadayoni.

#lume #miopie #studiu

Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

„Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă, prin datarea lavei, că rata de erupție a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deși cele mai recente erupții au o vechime de câteva zeci de milioane de ani”, a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Poloneze de Științe, cercetător la Universitatea Berna din Elveția și autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, așadar, pe cale „să adoarmă” din punct de vedere vulcanic?

Pentru a afla mai multe informații, o echipă internațională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei de Științe din Rusia, a contribuit la apropierea ‘observațiilor geologice de observațiile atmosferice’, a subliniat Daniel Mege, scrie Agerpres.

Clorură de hidrogen

Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte și să se apropie de Alba Mons. Pe suprafața din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferință de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani – un interval infim prin prisma timpului geologic.

În același timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marțiană, sonda spațială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenției Spațiale Europene (ESA) a măsurat concentrația clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.

În atmosfera marțiană, prezența acestui gaz variază în funcție de anotimp: concentrația atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii – un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului și ale apei de pe „Planeta Roșie”.

Însă oamenii de știință au detectat o excepție de la acest tipar: concentrații mari de clorură de hidrogen au fost măsurate și la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.

„Colegii noștri care se ocupă de studierea atmosferei nu reușeau să explice această concentrație prin modelele chimice”, a dezvăluit Daniel Mege.

Acest specialist în geologie și planetologie s-a folosit atunci de „intuiția sa de geolog”.

Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantități mai mici. „Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor”, a subliniat Daniel Mege.

„Mai știm, de asemenea, grație meteoriților marțieni căzuți pe Terra, că magma marțiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră”, a adăugat el.

Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.

„Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur și simplu în stare de somn”, a rezumat ESA într-un comunicat.

Circulație hidrotermală

Această concluzie deschide noi perspective legate de apariția vieții pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea științifică de multă vreme.

Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieții terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a radiațiilor ridicate. Însă situația ar putea fi diferită sub scoarța marțiană.

„Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulație hidrotermală care se declanșează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafață. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viața a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poți avea condiții de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp și independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarța marțiană și scoarța terestră au aproape aceeași compoziție, același tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viața să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că același lucru s-ar putea întâmpla și pe Marte”, a sugerat Daniel Mege.

„Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viață a putut să se dezvolte și să se mențină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, așa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului”, a concluzionat autorul principal al studiului.