Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

Ce se va întâmpla dacă Rusia va opri gazul natural în Europa? Analiză

30 Ian. 2022, 13:38
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
30 Ian. 2022, 13:38 // În Lume //  Realitatea.md

Ce se întâmplă dacă Vladimir Putin invadează Ucraina, Occidentul reacționează și sancționează masiv Rusia, iar liderul de la Kremlin ripostează prin închiderea tuturor conductelor care transportă gaz rusesc către Occident? Publicația britanică The Economist a făcut o analiză a situației – ce riscă Europa și ce riscă Gazprom.

Majoritatea țărilor UE sunt dependente de importuri. UE importă două treimi din gazele naturale, fie prin conducte, fie prin intermediul terminalelor GNL. Iar mai mult de o treime din gaz provine din Rusia.

Tensiunile dintre Occident şi Rusia au crescut după ce Moscova a desfăşurat peste 100.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina.

Iar Ucraina e țară de tranzit pentru gazul rusesc către UE. Există temeri că acest conflict, dacă va escalada și se va transforma într-un război, ar putea duce la o nouă scădere a livrărilor de gaze către Europa, în contextul în care prețul gazelor deja a explodat aici, ducând la o creștere a costului vieții. Există temeri și că robinetul ar putea fi închis complet.

Își poate permite Putin să piardă 20 de miliarde de dolari?

Thane Gustafson, profesor de științe politice la Georgetown University (Washington, SUA) și autorul cărții „Klimat. Rusia, în epoca schimbărilor climatice”, a observat că, chiar și în apogeul Războiului Rece, URSS nu a oprit exporturile de gaze. Iar în timpul celei mai încrâncenate dispute a Rusiei cu Ucraina, din 2009, distribuția a fost întreruptă pentru o scurtă perioadă.

Gustafson spune însă că, acum, oprirea livrării gazului către Europa nu mai este de neconceput. Spre deosebire de predecesorii săi sovietici, președintele rus își poate permite costul unui scurt șoc energetic, susține Gustafson.

Fără să socotească, nicio penalitate pentru încălcarea contractului, Jaime Concha de la Energy Intelligence, un portal care oferă informații, predicții și analize în domeniul energetic, a calculat că o întrerupere completă a transportului de gaze către Europa ar genera pentru Gazprom pierderi între 203 și 228 de milioane dolari pe zi.

Dacă un astfel de embargo ar dura trei luni, pierderile s-ar ridica la aproximativ 20 de miliarde de dolari.

O pierdere de o asemenea amploare ar fi fost devastatoare pentru economia sovietică șubredă, care se baza în mare măsură pe valuta obținută prin vânzarea de gaz către Occident. Dar Rusia are astăzi aproximativ 600 de miliarde de dolari în rezervele sale de la Banca Centrală și ar putea face față cu ușurință unei astfel de lovituri, notează The Economist.

Câștiguri la bursă

Informațiile legate de situația nesigură de la granița cu Ucraina, unde sunt masate trupe ruse, a dus deja la creșterea prețurilor la gaz și la petrol.

Bancă americană JPMorgan Chase, una dintre cele mai vechi instituții financiare din lume, estimează că prețurile mai mari vor face ca Gazprom să obțină peste 90 de miliarde de dolari profit operațional brut în acest an, 20 de miliarde de dolari în plus față în 2019.

Care ar fi cele mai afectate state din Europa

Dacă întreruperea furnizării de gaz s-ar limita doar la instalațiile care tranzitează Ucraina, ca în 2009, Europa s-ar descurca.

Gazprom a redus deja fluxul de gaz prin Ucraina. Potrivit Citigroup, nivelul este la jumătate față de anul trecut și la un sfert față de 2019.

Ce s-ar putea întâmpla în scenariul de coșmar în care Putin întrerupe livrarea de gaze către Europa?

Acest lucru s-ar simți cel mai acut în Slovacia, Austria și câteva părți ale Italiei, consideră David Victor, profesor de inovare și politici publice la Universitatea California din San Diego.

Dintre marile țări europene, Germania este însă cea mai vulnerabilă. A închis trei dintre cele 6 centrale nucleare care i-au mai rămas, încercând să-și ducă până la capăt planul de renunțare la energia nucleară și de a se concentra pe cea regenerabilă. Astfel, cel mai mare consumator de gaze din Europa, aproximativ un sfert din consumul total de energie, este dependentă de gazul natural.

Soluția: gaze naturale lichefiate din Qatar și din SUA

SUA poartă discuţii cu Qatar şi cu alţi mari exportatori de gaze pentru a planifica măsuri de urgenţă în cazul în care o invazie rusă în Ucraina va întrerupe aprovizionarea Europei.

Discuţiile cu Qatar şi cu statele membre ale UE, axate pe asigurarea unor livrări suplimentare de gaze naturale lichefiate (GNL) transportate pe mare, au căpătat un caracter de urgenţă după ce negocierile la nivel înalt privind securitatea dintre Washington şi Moscova au înregistrat progrese minime.

Michael Stoppard, de la IHS Markit, lider global în informații, analize și soluții pentru industriile și piețele majore care conduc economiile la nivel mondial, consideră, însă, că există o capacitate de producție redusă, disponibilă în afara Rusiei, și că „aprovizionarea cu răspuns rapid” din America nu poate ajuta prea mult Europa, deoarece „facilitățile de export funcționează deja la maximum”.

Vestea bună este că sistemul energetic al Europei este mai rezistent decât a fost în timpul crizei din 2009, indică Andreas Goldthau, profesor de Politici Publice la Universitatea din Erfurt.

Măsurile pro-concurență, cum ar fi interzicerea „clauzelor de destinație” care interzic revânzarea gazelor, au slăbit „monopolul” Gazprom. O rețea densă de interconexiuni leagă acum țări izolate anterior.

În timpul crizei energetice recente, când prețurile pe piața europeană au crescut de trei ori, între octombrie și decembrie anul trecut, scăderea importurilor de gaze rusești a fost suplimentată de importuri de gaze naturale lichefiate din Asia.

Analiză The Economist: Cum se va descurca Europa, dacă Rusia va opri livrările de gaz

Graficul The Economist arată cum a crescut importul de gaze lichefiate din Asia (cu vișiniu), după ce Rusia a redus exportul către Europa (cu albastru)

Pe de altă parte, Massimo Di Odoardo, de la Wood Mackenzie, grup global de cercetare și consultanță în domeniul energiei, observă că transportul de GNL din America către Europa este mai rapid decât cel din Asia.

Cargourile cu GNL pot efectua mai multe transporturi, aproximativ 10% în plus din capacitatea de export către Europa. În total, s-ar putea acoperi 15% din deficitul care ar rezulta dintr-o întrerupere totală a livrării de gaz de către Rusiei.

Importanța stării vremii

Rystad, o companie independentă de cercetare energetică și business intelligence din Norvegia, a calculat că dacă se menține vremea „normală” în această iarnă, ar rămâne suficient gaz în depozite până în primăvară pentru a compensa două luni de pierdere a exporturilor de gaze rusești. Unii analiști cred că excesul ar putea acoperi chiar și patru luni, deși episoade de vreme mai rece ar reduce rapid acest „tampon” de siguranță.

Europa are și o armă secretă: depozitele subterane masive, puțin discutate, de gaze. Din motive tehnice și de siguranță, autoritățile de reglementare insistă ca unitățile de stocare să mențină o cantitate uriașă de gaz, care, în mod normal, nu este disponibilă pentru a fi pusă pe piață. Analiștii de la Wood Mackenzie consideră că până la o zecime din această cantitate poate fi folosită fără probleme.

Potrivit unui alt analist, Michael Stoppard, de la IHS Markit, exporturile de gaze rusești către Europa se ridică în prezent la aproximativ 230 de milioane de metri cubi pe zi. Acesta crede că sporirea energiei nucleare, prin repornirea centralelor recent închise sau creșterea factorilor de încărcare la cele subutilizate, ar putea surmonta deficitul. El calculează că, dacă vremea rămâne normală, atunci cantitatea de gaz stocată ar acoperi deficitul rămas timp de patru luni și jumătate.

„Aceasta este o criză a prețului mai mult decât o criză de aprovizionare fizică”, conchide Stoppard.

Consecințe în plan financiar

JPMorgan Chase prezice că, chiar și fără o întrerupere a gazelor din Rusia, Europa va cheltui aproximativ 1 trilion de dolari pe energie în acest an, în creștere de la 500 de miliarde de dolari față 2019.

Dacă regiunea este forțată să-și consume depozitele de gaz pentru a supraviețui unei opriri din Rusia, atunci ar trebui să cheltuiască și mai mult în timpul verii pentru a-și reconstrui frenetic rezervele pentru a evita o criză energetică iarna viitoare.

Dar un preț mai mare ar fi plătit de Rusia pe termen lung. O sursă din industrie notează că Gazprom s-ar putea confrunta cu consecințe comerciale „masive”.

Ce riscă Gazprom

Gazprom ar avea dificultăți să mai obțină contracte pe termen lung în Europa, dacă întrerupe furnizarea de gaze. Și conducta Nord Stream 2 ar fi în pericol.

În plus, un blocaj pentru Europa ar putea lăsa Gazprom fără un alt client: China, care acum importă cu precauție gaz rusesc, temându-se cu privire la fiabilitatea Rusiei.

O astfel de utilizare nesăbuită a „armei energetice” ar determina Europa să încerce să-și reducă dependența de exporturile rusești de gaze, notează, la final, The Economist.

Iar profesorul Thane Gustafson conchide: „Dacă Putin vrea să distrugă afacerea Gazprom în Europa, nu putea face asta într-un mod mai bun decât prin sistarea livrării de gaze”.

Realitatea Live

19 Aug. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
19 Aug. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat miercuri, 19 august, că intenționează să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong Un în cursul acestui an și a afirmat că această țară asiatică deține 57 de arme nucleare „foarte puternice”, informează hotnews.ro.

Declarațiile au venit după ce Trump a ordonat oficialilor de la Pentagon să întrerupă exercițiile militare comune cu Coreea de Sud, afirmând că acestea transmiteau Phenianului un mesaj „total inadecvat și ostil” față de o țară care s-a arătat „neamenințătoare și respectuoasă”.

Când a fost întrebat, miercuri, dacă se așteaptă să se întâlnească cu Kim în cursul acestui an, Trump a răspuns: „Da, o voi face”.

Trump a declarat luni că a primit un răspuns de la Kim în urma încercărilor lui de a relua dialogul. The Wall Street Journal a relatat că liderul de la Casa Albă i-a îndemnat pe consilieri să organizeze o întâlnire față în față cu Kim încă din această toamnă.

Misiunea Coreei de Nord la Națiunile Unite din New York nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii cu privire la ultimele declarații ale lui Trump, dar acestea au venit imediat după ce sora influentă a lui Kim, Kim Yo Jong, a afirmat că nu are cunoștință de vreo comunicare recentă între liderii celor două țări.

Kim Yo Jong a mai spus că, deși relația dintre liderii Statelor Unite și Coreei de Nord era „cu adevărat excelentă”, Washingtonul continua să desfășoare exerciții militare alături de Seul și amenința securitatea națională a Phenianului.

Trump a organizat o serie fără precedent de summituri cu Kim în 2018 și 2019, dar eforturile diplomatice au eșuat din cauza cererilor SUA ca Phenianul să renunțe la armele sale nucleare. De atunci, Trump s-a referit în repetate rânduri la Coreea de Nord ca la o „putere nucleară”, deși administrația lui a continuat să solicite denuclearizarea țării și nu o recunoaște oficial ca stat posesor de arme nucleare.

Trump a încercat să relanseze eforturile diplomatice în al doilea mandat al său.

„Îl cunosc foarte bine pe Kim Jong Un, iar el va fi în regulă atâta timp cât noi avem un președinte inteligent”, le-a spus președintele american reporterilor miercuri, în timpul unei vizite la un heliport pe care îl construiește pe istoricul South Lawn al Casei Albe.

„Faptul că mă înțeleg bine cu el – ăsta e un lucru bun, nu unul rău. El are 57 de arme nucleare foarte puternice”, a spus Trump. „Asta nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Dacă aș fi fost președinte, nu aș fi permis-o. Dar el (Kim, n.r.) le are”, a adăugat președintele SUA.

Faptul că Trump a menționat un număr specific de arme nucleare deținute de Coreea de Nord este unul extrem de neobișnuit, notează Reuters.

Guvernul SUA nu publică oficial o estimare a arsenalului nuclear al Coreei de Nord, deși un raport din 2025 al Serviciului de Cercetare al Congresului a menționat că experții din sectorul neguvernamental estimează că Phenianul a produs suficient material fisionabil pentru până la 90 de focoase nucleare, dar ar fi asamblat aproximativ 50.

În iunie, Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm a estimat că Coreea de Nord „a asamblat, probabil, în jur de 60 de focoase și deține suficient material fisionabil pentru a produce cel puțin încă 30”.

În timpul primului mandat al lui Trump, Kim l-a numit pe acesta „un bătrân senil și deraiat mintal din SUA” și a amenințat că are la dispoziție un „buton nuclear” pe biroul său.

Însă cei doi lideri au transformat acea tensiune în întâlniri față în față, inclusiv un scurt schimb de replici în zona demilitarizată dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, vizită în cadrul căruia Trump a devenit primul președinte american în exercițiu care a pășit pe teritoriul Coreei de Nord.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!