Curs valutar
  • EUR
    20.0698
    -0.2476%
  • USD
    17.3142
    0.2385%
  • RUB
    0.1996
    -1.1022%
  • RON
    3.8174
    -0.2305%
  • UAH
    0.3894
    0.4622%

Toate știrile

02 septembrie 2026

Planul Kozak și vigilența lui Voronin. Cine l-a vizitat a doua zi la Președinție după ce l-a întors din drum pe Putin

31 Ian. 2022, 17:34
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
31 Ian. 2022, 17:34 // Politica //  Realitatea.md

După 19 ani de la tentativa de federalizare a Republicii Moldova, președintele PCRM, Vladimir Voronin, care era pus în situația să accepte o astfel de situație, destăinuie lucruri, care nu au fost cunoscut până în prezent referitoare la Memorandumul Kozac, care prevedea federalizarea țării noastre. Mărturisirile au fost făcute de Voronin în cadrul unui interviu realizat în 2019 de către jurnalistul,  Pavel Păduraru, însă pe care l-a publicat abia acum, în 2022, fiind plasat de către portalul de știri jurnal.md.

Potrivit lui Voronin, care era atunci președinte al Republicii Moldova, inițial, acest Memorandum era un plan de măsuri pentru a hotărâ problema reunificării țării și eliminării zonei separatiste.

„Noi căutam mai multe variante, căci trebuia să ieșim din această situație. La început, era un plan de măsuri pentru a hotărî problema reunificării țării, erau niște împuterniciri suplimentare pentru Transnistria și nu se numea Kozak. Am discutat și cu Putin, și cu președintele Ucrainei, și cu Lukașenko ne-am consultat. Federalizarea nu era concepută în acest document. Ea a apărut în ultimele zile, așa cum a apărut și ultimul articol al documentului, care a pus punct la toată intenția noastră”, a dezvăluit Voronin.

Vladimir Voronin afirmă că, anume Kozak ar fi fost cel care a vrut să-l tragă pe sfoară și în ultimul moment a venit cu un alt document decât cel agreat inițial de către partea rusă și cea moldovenească. În document a fost inclus adițional un articol care nu a fost discutat cu autoritățile țării noastre.

„Kozak a venit cu documentul final, în care era adăugat ultimul articol, dar despre el nu s-a discutat niciodată. Articolul prevedea că contingentului de armată a Federației Ruse i se oferă statut de bază militară pe termen 20 de ani. Și atunci eu am spus că nu semnez așa ceva, că asta nu e problemă personală, dar e o problemă a țării și извините (n.r. scuzați-mă)”, a spus Vladimir Voronin.

Întrebat dacă nu i-a fost frică să-l întoarcă din zbor pe Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, care venea la Chișinău pentru a semna documentul dat în 2003, Voronin a afirmat că „stă cam prost cu frica”.

Totodată, fostul președinte de țară spune cu lux de amănunte cum și l-a ce oră l-a sunat pe Putin și i-a spus că nu va mai semna acel plan și ce s-a întâmplat a doua zi dimineața: Cine l-a vizitat și ce legătură are cu asta jurnalista Natalia Morari.

„Eu cu frica cam prost stau. Și atunci când pui mâna pe Constituție și răspunzi de ceea ce se întâmplă în țară, n-ai când te gândi la frică. Cu Putin a fost altfel. Primul avion, în care erau utilaje, tehnică, tot ce-l însoțește pe președintele Rusiei, ateriza la Chișinău. Dar eu, la ora două de noapte, am vorbit cu Putin și i-am spus că noi nu suntem gata să semnăm. A fost vorba trei minute, nu i-am explicat nimic, pentru că aceste lucruri nu se explică prin telefon. Și el a zis: „Ну хорошо, если не готовы, значит не готовы”. (n.r. Bine, dacă nu sunteți gata, înseamnă că nu sunteți gata). Dar ce s-a întâmplat a doua zi dimineața? Cine a apărut primul pe treptele Președinției? Dmitrii Braghiș. De unde el a știut că eu noaptea am vorbit cu Putin? Și pe urmă de ce el a fost numit ambasador la Moscova? Eu i-am scris scrisoare lui Serghei Lavrov, deja nefiind președinte, și i-am spus: cu ce ocazie ați primit scrisorile de acreditare ale lui Braghiș, care aprindea portretul lui Putin pe pragul Președinției? Știi cu cine a venit Braghiș atunci? Cu Natașa (n.r. Natalia) Morari, care a deschis телестудио (n.r. post TV) în pușcăriile Moldovei. N-ai să reușești mata, dragul meu, să ajungi la capătul acestei probleme și nici eu n-am să reușesc. După aceasta, relațiile mele cu Putin s-au rupt pe vreo patru luni de zile”, mărturisit

Fostul președinte al țării afirmă că, după acest gest al său, rușii au început să-i susțină pe toți din Republica Moldova, dar nu și pe cei din PCRM.

„Da, de atunci rușii îi susțin pe toți, numai nu pe noi, dar asta tacit se face. Eu am vorbit apoi cu Putin și i-am explicat, zic: „Kozak e șeful direcției juridice la mata în administrație și eu n-am nimic împotriva capacităților lui. Dar eu știu că el cunoaște jurisprudența Federației Ruse și nu cunoaște Constituția R. Moldova. Dar eu, ca președinte, am depus jurământul pe Constituția R. Moldova și sunt obligat nu numai s-o respect, dar și s-o cunosc. Și, dacă noi semnam, уважаемый дорогой Владимир Владимирович (n.r. mult stimate Vladimir Vladimir), în prezența matale, cu Smirnov, acest document, ce avea să se întâmple? Opoziția avea să se ducă a doua zi la Curtea Constituțională. Curtea deschidea art. 11 despre neutralitatea țării și tot festivalul ăsta cu memorandumul, gata! Pșșș, воздушный шарик! Мыльный пузырь! (n.r. balon de săpun)”. Putin m-a înțeles și după aceasta relațiile noastre cât de cât s-au normalizat”, a continuat Voronin.

Vladimir Voronin a vorbit și despre intenția lui Igor Dodon de a reînvia acest plan al lui Kozak.

Continuarea interviului o găsiți aici.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
02 Sept. 2026, 15:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
02 Sept. 2026, 15:01 // Societate //  Victoria Laur

Agresorul de la Măgdăcești dormea în mașină și locuia periodic la rude. Ministrul Justiției Vladislav Cojuhari a explicat că persoana nu avea interdicție să părăsească țara și informa responsabilii de la Inspectoratul de Probațiune când pleca din Moldova.

Activitatea bărbatului era legată de aducerea automobilelor în Republica Moldova, iar deplasările frecvente peste hotare făceau parte din activitatea sa obișnuită și constituiau o sursă de venit, afirmă Cojuhari. Pe 13 iulie, femeia a depus o cerere la Procuratura Criuleni și a solicitat protecție, iar pe 16 iulie instanța a eliberat ordonanța de protecție pentru 30 de zile.

„Pe 3 august agresorul încalcă ordonanța prin inițierea unui apel telefonic către victime, fapt înregistrat de ofițerul de urmărire penală. Pe 24 august victima cere eliberarea unei noi ordonanțe de protecție. Pe 25 august 2026 a fost emisă Ordonanța de Protecție de Judecătoria Criuleni, care a fost transmisă în aceeași zi de către Biroul de Probațiune Criuleni către Direcția Monitorizare Electronică (DME). Inspectoratul de Poliție Criuleni a fost informat despre necesitatea prezentării agresorului. În aceeași zi, la ora 16:50, echipamentul de monitorizare a fost aplicat agresorului în incinta BP Criuleni. Ulterior, victima a primit dispozitivele speciale în asemenea situații”, a precizat Cojuhari.

Conform ministrului, pe 25 august, semnalul GPS de la echipamentul de monitorizare a dispărut de pe platformă, dar semnalul cartelei SIM continua transmiterea datelor, dar nu arăta locația persoanei. Bărbatul a fost contactat de inspectorii de probațiune și le-a spus că se află în Orhei și că se va prezenta personal la inspectorat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„La ora 20:34, agresorul a contactat DME spunând că părăsește Republica Moldova pentru 4-5 zile, iar după câteva ore semnalul GPS a dispărut de pe platforma de monitorizare. Conform investigațiilor ulterioare, Poliția de Frontieră a confirmat că agresorul a fost în afara țării între 25 și 30 august”, informează ministrul.

Pe 26 august, bărbatul a fost contactat repetat de către consilierul de probațiune, dar avea telefonul deconectat. Pe 28 august el le-a spus responsabililor că se află în Germania, iar pe 31 august el a fost contactat din nou și nu a mai răspuns la telefon.

„Pe 31 august, la 9:17, a fost înregistrată informația telefonică la 112 cu privire la omor. În cadrul cercetărilor efectuate la locul crimei, s-a constatat că dispozitivul de monitorizare nu se afla pe corpul persoanei decedate. Agresorul familial nu are restricții impuse prin ordonanța de protecție cu privire la părăsirea teritoriului Republicii Moldova și nu are consemn la frontiera de stat, astfel nu putea fi monitorizat la intrările și ieșirile din țară. La revenire, echipamentul nu este vizibil pe platforma de monitorizare, din cauza pierderii semnalului”, a mai informat Vladislav Cojuhari.

Urmare a tragediei de la Măgdăcești, șeful Inspectoratului de Probațiune a demisionat.

Ministrul Justiției: Directorul Inspectoratului de Probațiune a demisionat după tragedia de la Măgdăcești

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange