Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Tarifele la roaming dintre Republica Moldova și Croația ar putea ține de trecut!

01 Feb. 2022, 12:22
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Feb. 2022, 12:22 // Actualitate //  Realitatea.md

Parteneriate economice, comisie interguvernamentală pe domeniul integrării europene, mai multe proiecte culturale și turistice, dar și eliminarea tarifelor de roaming dintre Croația și Republica Moldova. Subiectele au fost discutate de șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu cu omologul său croat, Gordan Grlić Radman. Oficialul croat a menționat că țara sa susține parcursul european al Republicii Moldova, iar autoritățile de la Zagreb sunt gata să împărtășească experiența și bunele practici ale integrării europene cu Republica Moldova.

Vicepremierul Nicu Popescu a convenit cu omologul său croat, organizarea la Chișinău a unei comisii interguvernamentale moldo-croată pentru integrare europeană. Pe platforma acestei comisii autoritățile Republicii Moldova ar urma să preia de la Croația experiența necesară pentru a deveni un stat eligibil pentru aderarea la Uniunea Europeană.

„Am reconfirmat disponibilitatea țării mele de a împărtăși experiența Croației în domeniul integrării europene. Aveți tot sprijinul Croației în implementarea Acordului de Asociere și a celui de Liber Schimb și a agendei de reforme ambițioase pe care și-a asumat-o Guvernul Republicii Moldova. Croația susține suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în limitele frontierelor sale recunoscute la nivel internațional”, a spus ministrul de externe al Croației, Gordan Grlić Radman.

În același timp, vicepremierul Nicu Popescu a menționat că intensificarea relațiilor economice și promovarea turismului sunt obiectivele principale trasate între Guvernele celor două state. Șeful diplomației de la Chișinău a menționat că este examinată posibilitatea excluderii tarifelor de roaming dintre Croația și Republica Moldova.

„UE și Croația au fost mereu alături de noi, în special, în momente mai dificile, în momentele crizei energetice și pandemice. Apreciem susținerea Croației, inclusiv, la Bruxelles în tot ce ține de asistența financiară care ne ajută să gestionăm aceste crize mai bine decât am fi făcut-o fără sprijinul european. Pe plan bilateral avem relații excelente, dar vrem să aprofundăm cooperarea pe domeniul economic, al turismului. Am discutat și crearea unei comisii interguvernamentale pentru cooperare economică. Ne-am exprimat disponibilitatea de a semna un acord privind liberalizarea prețurilor la roaming”, a spus ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu.

La Chișinău, cei doi oficiali au semnat și un memorandum de înțelegere privind cooperarea între Institutul Diplomatic al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova și Academia Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe din Croația.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 10:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
02 Nov. 2026, 10:29 // Slider //  Realitatea.md

La 6 noiembrie se împlinesc 90 de ani de la nașterea lui Emil Loteanu. Cu această ocazie, Realitatea TV și partenerii săi organizează mai multe evenimente dedicate regizorului și scenaristului care s-a bucurat de atenția publicului internațional.

Născut în Regatul României și marcat, încă din copilărie, de evenimentele dramatice care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial, Emil Loteanu avea să devină un regizor și scenarist cu o viziune artistică distinctă. S-a remarcat prin felul în care a împletit arta, muzica și folclorul cu marile drame umane, pentru a crea filme care au cucerit publicul din întreaga lume. Dincolo de sălile de cinema arhipline, pelicule precum „Lăutarii”, „Șatra”, „O dramă la vânătoare” și „Anna Pavlova” au obținut numeroase premii la festivaluri internaționale.

  • Prin ce s-a remarcat stilul regizoral al lui Emil Loteanu care a reușit să se impună în cinematografia internațională?
  • Cum era relația sa cu colegii de breaslă și cu publicul din Moldova?
  • Ce aspecte ale vieții și creației sale au rămas mai puțin cunoscute și merită redescoperite?

Despre viața, creația și moștenirea lui Emil Loteanu vorbesc invitații emisiunii „Consens Național”: Larisa Turea, jurnalistă și critic de artă, și Virgiliu Mărgineanu, producător de film și director general al OWH Studio.

Astăzi la Realitatea TV, ora 20.00.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!