Ion Manole, directorul executiv al Promo-LEX, a analizat ce prevede anul 2022 pentru Republica Moldova. „Țara va rămâne total dependentă de relațiile dintre Vest și Est accentuând calitatea sa de consumator de securitate regională și victimă sigură a războiului hibrid, care durează deja de trei decenii.” Este comentariul lui Ion Manole pentru publicația „Predicții 2022”.
Anul 2021 a fost marcat de o escaladare a amenințărilor de aplicare a forței și a unei posibile intervenții militare ale Rusiei împotriva Ucrainei. Rusia aplică o tactică hibrid de destabilizare internă, folosindu-se de resursele/instrumentele (levers & leverages), încercând să forțeze abdicarea la suveranitate a mai multor state independente, obținând în schimb acceptarea unui rol de patron geopolitic asupra întregului spațiu ex-sovietic. În cazul în care Rusia ar reuși să-și impună hegemonia, Ucraina, Georgia și Republica Moldova ar trebui să renunțe la aspirațiile de integrare în spațiul european și euro-atlantic, după modelul baltic, ajungând să graviteze ireversibil pe orbita geopolitică a Rusiei.
Evenimentele militare din estul Ucrainei, recuperarea controlului asupra administrației de la Minsk, utilizarea valurilor de emigranți pentru a destabiliza frontiera cu Polonia și Lituania în 2021, se vor extinde și în 2022, chiar dacă discuțiile vor părea că pe moment, mai mult sau mai puțin, satisfac pe toată lumea. Atacurile și amenințările vor căpăta noi și noi forme, prin aplicarea scenariilor mai vechi, însă adaptate de fiecare dată noilor circumstanțe. Propaganda și știrile false vor rămâne principala armă a războiului informațional. Chiar dacă, vor fi înregistrate și anumite riposte, impactul acestora va diviza tot mai mult societatea și va crea probleme tot mai serioase în diverse state occidentale.
Pe plan intern, în lipsa alegerilor și în condițiile unei guvernări monocolore confortabile, anul 2022 va fi unul relativ liniștit și stabil politic. Republica Moldova va rămâne total dependentă de relațiile dintre Vest și Est, accentuând calitatea sa de consumator de securitate regională și victimă sigură a războiului hibrid, care durează deja de 3 decenii. Republica Moldova cel mai probabil nu va fi atacată militar, fiind mult mai eficiente atacurile și provocările asupra sectoarelor sale vulnerabile, precum cel economic și/sau energic. Anul 2021 a fost un an în care regimul de la Tiraspol și-a consolidat nesperat de mult pozițiile. Sub protectoratul fondatorilor săi, Tiraspolul și-a păstrat controlul asupra surselor de venit și a tuturor butoanelor sau fluxurilor financiare importante. În umbra relațiilor tensionate și a riscurilor unui război între Rusia și Ucraina, din cauza crizelor politice interne, Republica Moldova nu a fost capabilă în 2021 să avanseze în problematica transnistreană. Mai mult, contrar așteptărilor, noua guvernare nici nu a inițiat consultări asupra unei noi politici pe acest domeniu.
Mai grav, comportamentul pasiv și lipsa de reacție la unele situații, creează impresia unei totale confuzii și lipsă de înțelegere a modului în care problemele legate de situația din stânga Nistrului pot sau trebuie abordate și rezolvate. Nu avem nicio certitudine că anul 2022 ar putea fi productiv pentru procesul de reglementare a problemei transnistrene sau că ar exista premise pozitive pentru ca Republica Moldova să-și asigure implementarea obiectivelor legate de întărirea securității naționale în regiunea de conflict. Din păcate, Republica Moldova rămâne ostatic unor concepte perimate utilizate de unii oficiali în reglementarea conflictului, iar acestea influențează și deciziile luate de către actualul guvern, influențează și contribuția redusă a partenerilor occidentali la căutarea unor soluții fezabile într-un format impracticabil de negocieri, în care Republica Moldova este clar dezavantajată, iar statutul participanților la negocierile ”5+2” este inegal, asimetric și vetust. În absența unui efort de revizuire a politicilor sale de reintegrare, strategic și politic, actualul guvern va fi obligat să se miște strict defensiv, obligat să accepte adeseori acțiuni și provocări de nepermis, care ar putea să se re-intensifice în contextul mai larg al presiunilor Rusiei asupra Ucrainei, operând ca niște vase comunicante.
La fel ca în anii precedenți, în condițiile în care lipsesc elementele descrise (viziunea, strategia, coordonarea etc.) probabil că Chișinăul va fi forțat să își păstreze rolul de „pompier voluntar”, șovăind asupra unor acțiuni noi, consumându-și resursele modeste la rezolvarea unor probleme minore. Reacțiile confuze, întârziate sau lipsa acestora demască o oarecare frică dar și absența unor personalități politice cu viziuni clare privind tratarea problemelor, abordarea subiectelor importante și luarea eficientă a deciziilor. De asemenea, autorităților le lipsește viziunea asupra faptului și modului în care ar putea și ar trebui abordate problemele privind drepturile și libertățile omului în stânga Nistrului. Deși există o serie de chestiuni importante, autoritățile constituționale de la Chișinău rămân indiferente sau neimplicate în eforturile locuitorilor și cetățenilor din regiunea transnistreană dar și ale societății civile de la Chișinău.
Garanțiile și aspectele privind drepturile și libertățile locuitorilor din estul Republicii Moldova ar trebui să capete un rol esențial și să nu mai fie abordate formal sau superficial. Drepturile omului nu pot fi negociate și nu sunt noțiuni abstracte. Mai ales, aceste realități nu pot fi ignorate, dacă rata de încarcerare în teritoriul necontrolat de Chișinău (435 de deținuți la 1000 de locuitori), este cea mai mare din tot spațiul european (media europeană fiind de 103 la 1000 ) și o depășește chiar și pe cea din Federația Rusă (356 la 1000 ). În condițiile în care Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a emis deja 50 de Hotărâri în 78 de cauze transnistrene, constatând lipsa garanțiilor minime în acest teritoriu, este de datoria autorităților constituționale de la Chișinău să preia inițiativa și să obțină executarea acestor Hotărâri în mod eficient dar și să obțină garanții reale pentru toți locuitorii regiunii respective.
Dezlegarea acestui „nod” de probleme este un proces foarte complicat, însă nu imposibil de realizat. Anul 2022 poate oferi o șansă bună acestui proces, în cazul în care autoritățile constituționale vor avea capacitatea să înțeleagă problemele, sub toate aspectele lor, și să implice în mod corect și democratic toți actorii relevanți, inclusiv locuitorii regiunii transnistrene, într-un proces de prioritizare și identificare a soluțiilor.
