Curs valutar
  • EUR
    20.0698
    -0.2476%
  • USD
    17.3142
    0.2385%
  • RUB
    0.1996
    -1.1022%
  • RON
    3.8174
    -0.2305%
  • UAH
    0.3894
    0.4622%

Toate știrile

02 septembrie 2026

Raioanele Sîngerei și Leova, codașe la vaccinarea împotriva COVID-19! Unde se înregistrează cea mai mare rată

03 Feb. 2022, 10:25
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Feb. 2022, 10:25 // Actualitate //  Realitatea.md

Ministerul Sănătății vine cu date actualizate privind evoluția situației epidemiologice și a procesului de vaccinare împotriva COVID-19 în Republica Moldova. Astfel, în perioada 24 – 30 ianuarie 2022 (săptămâna 4) au fost înregistrate 31 292 de cazuri de COVID-19, dintre care 4 821 în regiunea transnistreană. În context, incidența a constituit 839 de cazuri la 100 mii populație, înregistrând o creștere cu peste 53% față de săptămâna precedentă. La fel, comparativ cu luna trecută, incidența este mai mare de 15 ori.

Potrivit notei informative, în ceea ce privește numărul gravidelor infectate, datele arată că, în perioada menționată, au fost înregistrate 266 de cazuri. La fel, a crescut și numărul cazurilor de îmbolnăvire în rândul copiilor, de la 2 811 în a treia săptămână a anului curent la 3 241 în a patra săptămână.

„În rezultatul constatării unei incidențe mai mari de 250 de cazuri la 100 mii populație, în perioada 24 – 30 ianuarie curent, s-a stabilit cod roșu la nivel național. La Vulcănești a fost înregistrată cea mai mică incidență – 297 de cazuri la 100 mii populație, iar cea mai mare rată de infectare a fost atestată în municipiul Chișinău – 1 596 de cazuri la 100 mii populație.  De asemenea, la nivel national, în perioada menționată, au fost notificate 120 de decese provocate de COVID-19”.

Reponsabilii din sănătate menționează că, secții cu paturi pentru pacienții cu COVID-19 rămân desfășurate în 30 de instituții medico-sanitare publice. Media zilnică a pacienților spitalizați, în perioada 24–30 ianuarie curent, a constituit 2 591 de persoane, mai mult față de săptămâna precedentă cu circa 52%. Fondul de paturi destinat pacienților cu COVID-19 a crescut cu circa 16% comparativ cu a treia săptămână a anului 2022.

Procesul de vaccinare împotriva COVID – 19

În perioada 24–30 ianuarie curent au fost vaccinate 41 901 persoane, cu peste 8% mai puțin față de a treia săptămână din 2022 și cu circa 78% mai mult comparativ cu luna precedentă. Mai mult, alte 166 334 de persoane au mers la centrele de vaccinare pentru administrarea dozei booster.

Astfel, acoperirea națională cu o doză, în populația generală, constituie aproape 31%, iar cu schemă completă – aproximativ 29%. În total, au fost administrate 1 927 237 de doze de vaccin.

De precizat că, până pe 30 ianuarie curent, cea mai înaltă rată de vaccinare cu schema completă se înregistra în mun. Chișinău – 45% și Soroca – 33%, iar cea mai redusă acoperire vaccinală se atesta în UTA Găgăuzia 18%, Sîngerei și Leova – 20%.

De la începutul pandemiei, Republica Moldova a recepționat 2 823 060 de doze de vaccin împotriva COVID-19. Vaccinarea împotriva COVID-19 este gratuită și recomandată de toate instituțiile de sănătate la nivel național și internațional, fiind o metodă eficientă pentru a opri răspândirea virusului.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
02 Sept. 2026, 11:54
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
02 Sept. 2026, 11:54 // Societate //  Daniela Baranovschi

Brățara electronică cu care era monitorizat bărbatul care și-a împușcat mortal soția la Măgdăcești, Criuleni, iar apoi s-a sinucis, ar fi putut să nu funcționeze, afirmă ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin. Aceasta spune că autoritățile verifică în prezent toate circumstanțele și că sunt pornite mai multe anchete pentru a stabili cum a fost posibil ca agresorul, aflat sub monitorizare electronică și cu o ordonanță de protecție emisă pe numele său, să ajungă la locuința victimei.

„Referitor la cum au funcționat mecanismele de protecție, acest bărbat avea emisă ordonanță de protecție, se afla sub monitorizare electronică. Mai mult ca atât, este inițiată și o cauză penală de către Procuratura Generală pentru a investiga cum a fost posibil ca un agresor aflat sub monitorizare electronică să se apropie și să intre în locuința victimei”, a declarat Daniella Misail-Nichitin după ședința Guvernului de miercuri, 2 septembrie.

 

Ministra a menționat că un proces penal este pornit și la Inspectoratul de Poliție Criuleni și Procuratura Criuleni, pentru a fi stabilite toate circumstanțele privind funcționarea brățării electronice.

 

„La fel, la Inspectoratul de Poliție Criuleni și Procuratura Criuleni este pornit un proces penal care urmează să stabilească absolut toate circumstanțele din punct de vedere al funcționalității brățării electronice care a fost afectată. Este cert că noi avem nevoie de o finalitate în acest caz în cel mai scurt timp, dar toate declarațiile le vom face după ce vor fi finalizate atât anchetele de serviciu… este demarată și o anchetă la Inspectoratul Național de Probațiune”, a precizat ministra.

 

Misail-Nichitin a spus că în cadrul investigațiilor urmează să fie stabilit când exact a dispărut brățara electronică.

 

„La cercetarea de la fața locului, polițiștii nu au stabilit brățara. Deja urmează în cadrul cercetărilor și investigațiilor să fie examinată când exact a dispărut această brățară. Din informația cercetată există ipoteză că această brățară nu a funcționat”, a declarat aceatsa.

 

Ea a adăugat că urmează să fie efectuate expertize și că sunt analizate toate circumstanțele, inclusiv perioada de la aplicarea dispozitivului de monitorizare.

Ministra a explicat și cum ar trebui să funcționeze sistemul de monitorizare. Potrivit acesteia, angajații Inspectoratului Național de Probațiune trebuie să anunțe poliția atunci când dispare semnalul GPS al brățării sau când persoana monitorizată se apropie de victimă la o distanță mai mică decât cea stabilită prin ordonanța de protecție.

 

„La modul practic, sistemul de monitorizare al brățărilor este realizat de către angajații Inspectoratului Național de Probațiune. Atunci când semnalul GPS dispare, sau atunci când persoana care este sub monitorizare se apropie la o distanță mai mică decât cea care este indicată în ordonanța de protecție, ei sunt obligați să anunțe poliția”, a explicat Misail-Nichitin.

 

În cazul de la Măgdăcești, însă, alerta nu ar fi ajuns la poliție.

 

„În acest caz, acest lucru nu s-a întâmplat, respectiv, nu a intervenit nici cel mai apropiat echipaj de poliție”, a spus ministra.

 

Potrivit informațiilor prezentate de aceasta, la Serviciul 112 a fost înregistrat un singur apel în ziua tragediei, la ora 9:16. Apelul a fost redirecționat către Inspectoratul de Poliție la ora 9:17. Misail-Nichitin a menționat că au mai fost înregistrate și alte apeluri despre acest caz, iar circumstanțele acestora urmează să fie verificate.

Amintim că, tragedia s-a produs la 31 august, în localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni. Un bărbat de 47 de ani și-a împușcat mortal soția, în vârstă de 42 de ani, după care s-a sinucis.

Corpurile neînsuflețite ale celor doi au fost găsite în propria locuință de fiica lor de 15 ani. Pe numele bărbatului era emisă o ordonanță de protecție, prin care îi era interzis să se apropie de soție.

Potrivit informațiilor, bărbatul a mers la locuința comună având asupra sa o armă deținută ilegal, cu care și-a împușcat soția.

În urma tragediei, trei fete au rămas orfane, dintre care două sunt minore, de 7 și 15 ani. Acestea au primit asistență psihologică și au fost plasate temporar în siguranță la rude din familia extinsă, sub monitorizarea specialiștilor de la asistența socială.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange