Mai mulți producători de vin din Republica Moldova au anunțat scumpiri, în medie cu 10-15%, la produsele vinicole, pe fondul creșterilor de preț în mai multe ramuri ale industriei, scrie Fine Wine.md.
Majorările de preț au loc „în cascadă”, nefiind legate de o decizie administrativă sau o dată anume. De exemplu, un producător de spumante a anunțat, încă din decembrie 2021, o majorare de preț de 10%. Un alt mare producător de vin a înștiințat distribuitorul despre modificarea prețurilor din 1 februarie 2022.
De exemplu, o sticlă de vin care costa anul trecut 120 mdl, se vinde acum cu 135 mdl. Creșteri mai mari de prețuri se resimt, mai ales, în zona vinurilor premium, unde vorbim de majorări de la 310 la 375 mdl, de exemplu.
„Ajustarea prețurilor va dura două săptămâni – o lună, astfel încât spre sărbătorile de Paști, deja pe rafturi vom vedea, în mare parte, prețuri noi”, a estimat pe Fine Wine un observator al pieței. Trendul este dat de 2-3 producători mari, după care și restul operatorilor își adaptează politica comercială. Deja, și câțiva mici producători au operat modificări.
Creșterea prețurilor este cauzată de prețurile mai mari la materia primă. Doi ani la rând, în 2020 și 2021 au fost înregistrate recolte antirecord, cauzând scumpirea strugurilor la fabricile de procesare. De asemenea, producătorii dau vina pe tehnologiile mai scumpe (creșteri record la inox), la sticlă, creșterea tarifului la gaz, dar și scumpirea așteptată a energiei electrice.
Și divinurile cresc în preț, cu 3-10%, inclusiv datorită accizelor mai mari în 2022.
Un miliard de lei va fi alocat pentru proiecte de infrastructură în localitățile rurale, iar alte 560 de milioane de lei vor fi direcționate pentru plățile unice acordate angajaților din sectorul bugetar. Despre principalele prevederi ale rectificării bugetului de stat pentru 2026 a vorbit ministra Finanțelor, Victoria Belous, care a precizat că deficitul bugetar va ajunge la 23,07 miliarde de lei, adică 5,95% din PIB.
„Astăzi prezentăm trei aprobări ale proiectului de încătălărire prin care prezentăm trei astfel de directificare prietană pentru anul 2027. Vreau să menționez cele mai mari sume care le alocăm prin această rectificare”, a declarat ministra Finanțelor, miercuri, 2 septembrie, înainte de ședința Guvernului.
Potrivit Victoriei Belous, cea mai mare alocare, de un miliard de lei, va merge către Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), pentru proiecte de infrastructură în localitățile din Republica Moldova, în special în mediul rural.
„Respectiv, un miliard de lei, cea mai importantă sumă, se dau pentru localitățile rurale în mare parte”, a precizat ministra.
O altă sumă importantă, de 560 de milioane de lei, este prevăzută pentru plățile unice destinate mai multor categorii de angajați din sectorul bugetar. În funcție de categorie, aceștia vor primi câte 4.000, 3.000 sau 2.000 de lei.
„O sumă foarte importantă este alocarea acelor plăți unice, care deja s-a discutat pentru profesori și alte categorii din sectorul bugetat, care vor primi câte 4000, 3000 sau 2000 de lei, această măsură costă bugetul de stat circa 560 milioane de lei”, a spus Belous.
Ministra a anunțat și alocarea suplimentară a 300 de milioane de lei pentru infrastructura rutieră, în special pentru pregătirea de sezonul rece.
„De asemenea, alocăm 300 milioane de lei pentru infrastructura rutieră, pentru pregătirea de sezonul de iarnă. Venim cu alocări suplimentare pentru acele instituții care au insuficiență la salariu”, a declarat ministra Finanțelor.
Rectificarea presupune și redistribuiri între programele autorităților, inclusiv reducerea unor alocări pentru proiecte investiționale care nu au avansat conform planificării.
Belous a precizat că aceste modificări sunt făcute în urma solicitărilor autorităților și a analizei proiectelor.
„Deja facem niște redistribuiri între programele autorităților la care au fost solicitate. Facem rectificări de la proiectele investiționale după propunerile venite de la autorități. Nu o face Ministerul Finanțelor din dorința de a optimiza cheltuielile, dar, în urmă, evaluăm fiecare proiect. Nivelul de prestare în servicii în parcursul anului deja se fac ajustări”, a explicat aceasta.
Ministra susține că asemenea ajustări sunt făcute în fiecare an și nu reprezintă o măsură de austeritate.
„Această măsură este un lucru care se face anual, practic în fiecare an. Nu este dictată de austeritate sau dorința noastră de a întrerupe proiecte de infrastructură”, a spus Belous.
Potrivit proiectului de rectificare, cheltuielile bugetului de stat vor fi majorate cu aproape 2,8 miliarde de lei, în timp ce veniturile vor crește cu 600,5 milioane de lei. Diferența va fi acoperită prin majorarea deficitului cu aproximativ 2,17 miliarde de lei, până la 23,07 miliarde de lei.
Deficitul va reprezenta 5,95% din PIB.
„După toate modificările, deficitul bugetar rămâne sub 6% din PIB”, a declarat ministra.
Întrebată dacă este vorba despre peste 20 de miliarde de lei, Belous a confirmat: „În lei, da. Cât? Peste 20 de miliarde. Peste 20 de miliarde.”
Rectificarea vine pe fondul unei revizuiri în scădere a prognozelor de creștere economică pentru Republica Moldova. Dacă bugetul inițial a fost proiectat pe o creștere estimată a PIB-ului de 2,2%, evoluțiile au determinat autoritățile de la Chișinău să tempereze așteptările la un avans de doar 1,8%.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.