Curs valutar
  • EUR
    20.1386
    0.0879%
  • USD
    17.2686
    0.1181%
  • RUB
    0.2046
    -1.2219%
  • RON
    3.8327
    0.0104%
  • UAH
    0.3865
    0.2329%

Toate știrile

26 august 2026

Carne crescută în laborator și burgeri cu insecte! Alimentele viitorului, mai aproape decât crezi

06 Feb. 2022, 13:30
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
06 Feb. 2022, 13:30 // Life //  Realitatea.md

Creșterea populației la nivel mondial și măsurile necesare pentru a reduce emisiile de CO2 ar putea schimba radical industria alimentară. Potrivit International Panel of Climate Change, agricultura, în special creșterea animalelor, produce 25% din gazele cu efect de seră rezultate din activitatea umană.

De aceea, până în anul 2030, pe piață vor apărea produse alternative la actualele alimente, iar printre inovații se va număra carnea obținută în laborator.

Primele alimente de acest fel ar putea să apară pe piață chiar anul viitor, scrie Daily Mail. Va fi vorbă în principal de carne tocată și de mezeluri, carnea fiind „cultivată” în laborator din celule de grăsime sau mușchi prelevate de la un animal viu.

Carnea nu avea conține deloc fragmente de os, de cartilaj sau țesuturi vasculare – va fi doar mușchi. În plus, va fi mai sănătoasă, conform datelor rezultate în urma testelor: va conține mai puțină grăsime saturată, mai mulți acizi grași omega-3 și omega-6 și mai mulți aminoacizi.

O companie din Israel, MeaTech, a prezentat încă din luna decembrie prima friptură cultivată în laborator, obținută din țesut recoltat de la o vacă.

În afară de cultivare în laborator, o altă metodă de-a obține carne este cu ajutorul unei imprimante 3D. Oamenii de știință de la Universitatea din Osaka au creat prin această tehnologie o friptură de vită Waygu, care conține inclusiv grăsime și vase de sânge.

Nu doar carnea va fi înlocuită pe viitor, ci și alte produse, cum ar fi cafeaua sau lactatele. Cercetătorii din Finlanda au folosit celule de la o plantă de cafea Arabica pentru a cultiva cafea în laborator.

De asemenea, un start-up din California a folosit o ciupercă pentru a fabrica o proteină identică din punct de vedere molecular cu laptele de vacă. Această substanță poate fi folosită pentru a prepara brânză, înghețată sau deserturi pe bază de frișcă.

Chiar și una dintre cele mai apreciate delicatese din lume, foie gras, a fost crescută în laborator, fiind folosite celule stem de rață recoltate dintr-un ou fecundat.

Inovația îi aparține companiei franceze Gourmey, care vrea să elimine astfel controversele apărute în jurul produsului foie gras, care în mod tradițional este obținut din ficat de gâscă sau de rață hrănită forțat.

O alternativă la produsele din carne și lactate vor fi pe viitor și insectele crescute special pentru consum.

Greierii, viermii și furnicile sunt considerate „superalimente”, pentru că sunt foarte bogate în minerale și proteine și conțin mai mulți acizi grași omega-3 decât peștele.

Realitatea Live

Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
25 Aug. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Aug. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Înalți oficiali ai Uniunii Europene au fost vizați de atacuri cibernetice de tip „spearphishing”, atribuite unor hackeri susținuți de guverne străine, care au încercat să le preia conturile de mesagerie, transmite adevărul.ro.

Informația apare într-o prezentare internă a structurii de apărare cibernetică a UE, obținută de POLITICO.

Documentul a fost prezentat în luna iulie unor reprezentanți ai guvernelor statelor membre și include „preluarea controlului asupra conturilor înalților funcționari” printre principalele amenințări cibernetice cu care se confruntă Uniunea Europeană.

Este pentru prima dată când o structură europeană recunoaște public că oficiali ai UE au fost ținta unor astfel de atacuri prin intermediul aplicațiilor de mesagerie. Prezentarea reprezintă, de asemenea, prima situație raportată în care o autoritate europeană leagă oficial aceste atacuri de un guvern străin.

Mesaje personalizate și tehnici de manipulare

Potrivit documentului, atacurile au fost realizate prin campanii de „spearphishing sponsorizat de stat”. Hackerii au folosit tehnici de inginerie socială și au pregătit mesaje personalizate pentru a-i determina pe oficialii vizați să acceseze linkuri suspecte sau să ofere informații care puteau permite compromiterea conturilor.

Autoritățile europene responsabile de securitatea cibernetică au raportat opt„incidente semnificative” în instituțiile UE de la începutul acestui an.

În luna martie, cel puțin cinci agenții naționale de securitate cibernetică și de informații au avertizat în legătură cu o serie de campanii de hacking desfășurate prin aplicații precum Signal și WhatsApp.

Olanda indică Rusia drept sursa atacurilor

Serviciile de informații din Olanda au atribuit aceste campanii Rusiei. Germania a avertizat, la rândul său, că atacurile vizează persoane cu funcții importante din politică, armată și diplomație, precum și jurnaliști de investigație.

Una dintre vulnerabilitățile identificate la nivel european este utilizarea unor soluții tehnice diferite de către instituțiile UE. Acestea nu dispun în prezent de un sistem comun pentru schimbul de documente sensibile, ceea ce complică protejarea informațiilor la nivelul întregii Uniuni.

Comisia Europeană nu a oferit detalii despre propriile practici de securitate cibernetică atunci când a fost solicitată să comenteze informațiile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!