Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

(SONDAJ) Moldovenii se plâng pe restricțiile pandemice și spun că le-au fost limitate unele drepturi

07 Mai 2021, 16:30
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
07 Mai 2021, 16:30 // Actualitate //  Realitatea.md

Noul coronavirus și restricțiile pandemice impuse de autoritățile de la Chișinău i-au afectat destul de mult pe moldoveni. Măsurile care urmau să combată răspândirea infecției i-a limitat pe unii în drepturi, iar nivelul de trai al altora s-a înrăutățit considerabil.

Cel puțin asta arată rezultatele unui sondaj realizat de IMAS în perioada 7 aprilie-22 aprilie. În total, au fost chestionați 1 076 de respondenți cu vârsta de peste 18 ani, din 96 de localităţi din țară.

 

Potrivit sondajului, 59 la sută din cei chestionați s-au plâns că restricţiile impuse de situaţia pandemică i-au restrâns și i-au limitat unele drepturi și libertăţi, în timp ce alți 38% au răspuns cu nu la această întrebare. 3 la sută din participanții la sondaj nu au putut oferi un răspuns.

Mai mult, sondajul relevă faptul că, în ultimele șase luni, nivelul de trai al unor moldoveni s-a înrăutățit considerabil. Este vorba de 37%, în timp ce alte 55 la sută dintre cetățeni susțin că au rămas în aceeași situație, nici mai rău, însă nici mai bine. Și doar 8% dintre respondenți au declarat că starea financiară și nivelul de trai s-a îmbunătățit.

 

Printre restricțiile care i-au afectat cel mai mult pe moldoveni, în ultimele 12 luni, se numără: dreptul la libera circulație, 42 la sută; dreptul la libertate, 31%; dreptul la ocrotirea sănătății și dreptul la muncă câte 30 la sută. De asemenea, alți 27% dintre cei chestionați au spus că li s-a încălcat dreptul la un mediu înconjurător sănătos.

Pandemia de COVID-19 a afectat mult și veniturile moldovenilor. Tot mai mulți se plâng că și-au pierdut locul de muncă, nu mai pot pleca peste hotare, iar în consecință bugetele familiilor lor au scăzut drastic. Aproximativ 40% din participanții la sondaj au răspuns că veniturile actuale ale famiilor lor le ajung doar pentru strictul necesar, facturi, produse alimentare, în timp ce alți 38 la sută dintre cei chestionați spun că bani nu le ajung nici măcar pentru strictul necesar.

Alte 16% au declarat că bani le ajung pentru un trai decent, însă aceștia nu-și permit să cumpere bunuri mai scumpe. Între timp, doar 11 la sută dintre moldoveni au spus că le ajung bani pentru tot ce le trebuie, fără a se limita la ceva.

Interviurile au fost realizate la domiciliile respondenţilor de către 34 operatori  în limbile română şi rusă. Marja de eroare a sondajului este de ± 3.0 %.

Amintim că, de la debutul pandemiei de COVID-19, în Republica Moldova au fost confirmate pozitiv 252 153, iar bilanțul deceselor a ajuns la 5 912.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova