Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Roskomnadzor a interzis, instanța a permis! Condițiile impuse rușilor pentru a putea utiliza Facebook și Instagram

28 Mart. 2022, 14:17
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
28 Mart. 2022, 14:17 // În Lume //  Victoria Laur

Rușii au dreptul să folosească Instagram și Facebook, potrivit unei decizii emise de tribunalul Tverskoi din Moscova. Condiția este ca internauții să nu folosească platformele pentru a promova informații extremiste.

Anterior, aceeași instanță a declarat Meta drept organizație extremistă și a interzis activitatea platformelor pe care le gestionează pe teritoriul Federației Ruse. Potrivit TASS, hotărârea anterioară vizează deschiderea reprezentanțelor, activitatea economică și comercială a gigantului social media.

Meta a fost interzisă în Rusia, fiind calificată drept organizație extremistă. S-a întâmplat în urma unei decizii controversate a companiei, prin care erau permise anumite mesaje violente, inclusiv în privința lui Vladimir Putin și Alexandr Lukașenko, sub pretextul că persoanele afectate de război trebuie să aibă oportunitatea să își manifeste emoțiile. Ulterior, compania a emis o precizare, în care spunea că actualizarea politicii de activitatea va viza doar anumite țări.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Deocamdată nu se cunoaște  dacă hotărârea instanței se referă și la deblocarea platformelor pe teritoriul Rusiei. Anterior, Roskomnadzor, autoritatea care reglementează serviciile de tehnologie și informație în Rusia, a dispus blocarea aplicațiilor Instagram și Facebook, însă se preciza că rușii care folosesc VPN nu vor fi pedepsiți dacă nu vor difuza informații care contravin legii.

După ce măsura a intrat în vigoare, rușii au anunțat despre lansarea unei platforme similare Instagramului, numită Rossgram. Utilizatorilor li se promitea că își vor putea exporta informațiile de pe conturi acolo.

Precizăm că, după ce a fost invadată Ucraina, Vladimir Putin a promulgat o lege prin care „discreditarea utilizării forțelor armate” se pedepsește cu amendă sau privare de libertate. La câteva săptămâni, membrii partidului său au elaborat o nouă reglementare, în același context, dar care ar trebui apere instituțiile ruse aflate în străinătate.

Totodată, mass-mediei din Rusia i s-a transmis să difuzeze informații despre războiul din Ucraina doar din surse oficiale ale Kremlinului. Mai mult, autoritățile au interzis și difuzarea unui interviu oferit de Vladimir Zelenski jurnaliștilor ruși și au avertizat presa care l-a publicat că ar putea fi sancționată.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 19:50
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 19:50 // Slider //  Daniela Baranovschi

Parlamentul a votat în prima lectură denunțarea a două acorduri încheiate în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI). Unul se referă la restituirea valorilor culturale și istorice statelor de origine, iar celălalt stabilește modul de transmitere a unor substanțe, arme și materiale care constituie corpuri delicte în dosarele penale. Autoritățile spun că documentele nu au fost aplicate în practică.

Primul acord a fost încheiat în 1992 și se referă la restituirea bunurilor culturale și istorice către țările de origine. Acesta prevedea crearea unei comisii interguvernamentale care să stabilească modul în care urmau să fie returnate aceste bunuri. Comisia nu a fost însă constituită, iar acordul a avut o aplicare practică limitată.

Între timp, Republica Moldova a adoptat propriile reguli pentru protejarea patrimoniului cultural. În 2023, a fost aprobat regulamentul privind circulația bunurilor culturale mobile, iar în 2025 a fost instituit Sistemul național de protejare, recuperare și restituire a patrimoniului cultural mobil. În aceste condiții, autoritățile consideră că acordul încheiat în cadrul CSI nu mai este necesar.

Al doilea document este un protocol semnat în 2017, care stabilește modul de transmitere a substanțelor stupefiante și psihotrope, a precursorilor, armelor de foc, componentelor acestora, munițiilor și materialelor explozive care constituie corpuri delicte în cauzele penale. Potrivit autorităților, mecanismele de cooperare prevăzute în protocol nu au fost folosite.

Denunțarea protocolului nu înseamnă că Republica Moldova va înceta cooperarea internațională cu statele CSI în dosarele penale. Aceasta va putea continua în baza altor acorduri internaționale la care țara noastră este parte, inclusiv Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală și Convenția asupra substanțelor psihotrope. Cele două proiecte de lege urmează să fie examinate de Parlament în lectura a doua.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!