Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

23 august 2026

Experiență managerială pentru candidații la șefia procuraturilor specializate! Proiectul, aprobat de Parlament

31 Mart. 2022, 18:01
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
31 Mart. 2022, 18:01 // Actualitate //  Realitatea.md

Noi condiții pentru pretendenții la funcția de șef al procuraturilor specializate. Parlamentul a aprobat un proiect de lege prin care experiență profesională și managerială devin obligatorii pentru candidații la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție și PCCOCS.

Parlamentul a introdus condiții noi de eligibilitate pentru persoanele care candidează la funcția de procuror-șef al procuraturilor specializate. Proiectul de modificare a legii a fost aprobat în prima lectură de către deputați. Inițiativa legislativă a fost susținută cu votul a 57 de parlamentari.

Astfel, unul dintre criteriile de selecție a candidaților la funcția de procuror-șef în procuraturile specializate este atât deținerea experienței profesionale cât și a celei manageriale.

Autorii inițiativei legislative mai propun introducerea unui termen concret, de cel mult 15 zile, în care Consiliul Superior al Procurorilor să fie obligat să inițieze concursul pentru ocuparea funcției de procuror-șef al procuraturii specializate, din momentul în care funcția e devenit vacantă.

 

Realitatea Live

23 Aug. 2026, 13:12
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Aug. 2026, 13:12 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul Vasile Tofan a participat la cursa de înot de 6,5 kilometri prin strâmtoarea Bosfor, alături de fiul său. Competiția a început pe continentul asiatic și s-a încheiat pe cel european.

Atât premierul, cât și fiul său au reușit să încheie cursa. Fiul lui Vasile Tofan a avut însă un timp mai bun, parcurgând cei 6,5 kilometri în aproximativ o oră și 13 minute. Premierului i-a luat aproximativ o oră și 42 de minute pentru a ajunge la linia de sosire.

Potrivit prim-ministrului, participarea la cursă a fost o promisiune făcută fiului său încă din luna ianuarie. Tânărul s-a pregătit aproape un an pentru această provocare.

„În ianuarie i-am promis fiului meu că vom traversa împreună, înotând, strâmtoarea Bosfor. S-a pregătit aproape un an pentru această cursă, iar eu nu puteam să-mi încalc promisiunea”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a povestit că fiul său a reușit să încheie cursa înaintea lui, lucru pe care l-a descris drept unul dintre cele mai frumoase momente pentru un părinte.

„Fiul meu a fost mai rapid decât mine – și puține lucruri bucură mai mult un părinte decât să-și vadă copilul depășindu-l”, a spus Tofan.

La finalul cursei, premierul a transmis că experiența i-a încărcat cu energie și că cei doi revin la Chișinău cu „bateriile încărcate și cu inima plină”.

„Ne așteaptă mult de lucru acasă”, a conchis Vasile Tofan.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a precizat că toate costurile deplasării premierului, ale membrilor familiei sale și ale întregii echipe au fost acoperite integral din sursele proprii ale prim-ministrului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!