Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

VIDEO Au primit certificate de finanțare! CCI a RM a premiat 22 de parteneriate din învățământul dual

01 Apr. 2022, 12:08
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
01 Apr. 2022, 12:08 // Societate //  Realitatea.md

Învingătorii din cadrul proiectului „Consolidare a cooperării în învățământul profesional tehnic dual pentru gestionarea consecințelor pandemiei COVID-19” organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) au obținut certificatele de finanțare și de dotare cu echipamente IT în cadrul unui eveniment de premiere. De asemenea, a fost semnat acordul de sub-grant cu fiecare dintre proiectele câștigătoare.

CCI a RM a lansat un pachet de suport pentru companiile și instituțiile de învățământ profesional tehnic care implementează învățământul dual.  Instituțiile au beneficiat de un sport de 200 de mii de euro pentru echipament. De asemenea, companiile au beneficiat de 500.000 euro.

La evenimentul de premiere a participat Sergiu Harea, președintele CCI a RM, secretarul de stat pe domeniul învățământului dual din cadrul Ministerului Educației și Cercetării și reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

„În prezent, în Republica Moldova există 28 de instituții de învățământ vocațional-tehnic și 105 companii în cadrul cărora, în prezent, învață, muncesc și câștigă aproximativ 2000 de elevi ucenici. Circa 85% dintre absolvenții învățământului dual rămân în cadrul întreprinderii, iar ceilalți 15% își găsesc un loc de muncă în țara noastră.” a menționat Sergiu Harea.

În cadrul celor două apeluri, CCI a RM a recepționat 53 de propuneri de proiecte în valoare totală de 1,4 milioane de euro, dintre care au fost selectate doar 22 de proiecte.

Activitatea este desfășurată cu suportul proiectului ”Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde” implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) cu suportul financiar al Ministerului Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ) și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Parteneriatele care au fost premiate astăzi, 1 aprilie, în cadrul evenimentului de premiere sunt:

 

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!