Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Minut de reculegere la Parlament. Opoziția, cu mențiune și condiționalități: Rusia și Ucraina sunt în conflict de 8 ani

04 Apr. 2022, 10:39
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
04 Apr. 2022, 10:39 // Politica //  Realitatea.md

Deputații au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor războiului din Ucraina, în cadrul ședinței plenare de astăzi, 4 aprilie, în conformitate cu decretul președintei țării, Maia Sandu, prin care a declarat ziua de astăzi zi de doliu național.

În debutul ședinței Parlamentului, președintele Legislativului a propus plenului să țină un minut de reculege.

„Astăzi, 4 aprilie, în Republica Moldova a fost declarată zi de doliu național în memoria vieților nevinovate, care au decedat în războiul din Ucraina. Imaginile, care au apărut ieri în orașele Burcea, Irpin Gostomel cu sute de civili uciși și lăsați pe străzi sunt groaznice. Republica Moldova condamnă cu fermitate masacrul asupra civililor, iar cei responsabili trebuie trași la răspundere. Transmitem sincere condoleanțe familiilor victimelor și poporului ucrainean. Propun să ținem un minut de reculegere pentru victimele acestui război ilegal provocat de Federația Rusă în Ucraina”, a fost mesajul lui Grosu în debutul ședinței Legislativului.

În replică, deputatul PSRM, Vlad Batrîncea a declarat că fracțiunea BCS va participa la ținerea unui minut de reculegere, doar cu o precizare.

„Ucraina și Federația Rusă au un conflict de 8 ani. Noi sincer dorim acestor două popoare frățești liniște, pace și armonie. Nu știu cât este de corect să vorbim doar de 40 de zile de război. Noi vom participa la acest minut de reculegere, dar cu cu mențiunea că, pe parcurs a 8 ani sunt victime, inclusiv în Odesa, în estul Ucrainei. Din partea noastră, este acest minut de reculegere pentru toate victimele militare și civile din ambele țări în acest conflict”, a precizat Batrîncea.

Ulterior, după ținerea minutului de reculegere dedicat victimelor războiului din Ucraina, deputații au mai ținut un minut de reculegere dedicat plecării din viață a trei personalități ale artei săptămâna trecută.

Precizăm că, minut de reculegere a fost ținut și la ședința Guvernului de astăzi, 4 martie dedicat la fel victimelor războiului din Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!