Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Exclusiv! Bucea – orașul măcelărit de ruși. Mărturisiri terifiante ale ucrainenilor! Oamenii erau torturați în case…

08 Apr. 2022, 15:07
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
08 Apr. 2022, 15:07 // Actualitate //  Realitatea.md

Imagini terifiante de la Bucea, orașul din apropierea Kievului, ocupat de ruși și eliberat recent de armata ucraineană! Zeci de unități de tehnică militară arsă stă pe drumuri, iar oamenii abia acum încep să iasă din case și să vadă orașul transformat în ruine.

Locuitorii din Bucea spun că exploziile asupra orașului lor au început în februarie și au durat aproape o lună. Întrucât din cauza exploziilor, orașul a fost deconectat de la rețeua de gaze naturale și energie electrică, oamenii au încercat să se descurce cum pot. Au improvizat o bucătărie chiar în curtea blocului și au gătit la foc de lemne.

“La 24 februarie când ne-am trezit a început războiul. A fost îngrozitor, explozii permanente, dar noi ne-am mobilizat și am supraviețuit. Mâncarea o pregăteam afară, la foc. Am folosit toate proviziile, toți locatarii blocului aduceau care și ce avea pentru a pregăti de mâncare. Fiecare venea cu farfuria și mâncam afară. Una dintre vecinele noastre chiar a copt pâine afară, în curte. A fost foarte gustoasă, pentru că noi n-am văzut pâine o lună întreagă”, spune o locuitoare a orașului Bucea.

Deși armata rusă a fost izgonită din oraș, localitatea rămâne fără curent electric, iar femeile gătesc afară.

“N-avem de ales… gătim în curte”, spune resemnată o altă ucraineancă.

Oamenii spun că o bună parte din locuitorii orașului au fugit încă la începutul războiului. Cei care ai ales să rămână spun că timp de o lună au stat mai mult în case, de frica militarilor ruși care au preluat controlul. Oamenii din Bucea spune că acum ies la iveală crimele terifiante comise de ruși în localitatea lor.

“Aici, la Bucea sunt multe unități de tehnică militară bombardate, arse. N-am văzut cadavre, dar este mare probabilitatea ca ele să fi ars, sau să fi fost aruncate în bucăți de explozie. În prima zi de război, la 5 dimineața s-au auzit explozii. Ulterior toți erau foarte tensionați, toți au început să-și strângă lucrurile. În primele zile am stat doar în casă, ne temeam. Iar ulterior am înțeles că noi trăim pe una dintre străzile liniștite. Abia acum câteva zile am aflat ce grozăvii au avut loc aici. Oamenii au fost torturați în case și garaje”, i-a mărturisit un locuitor din Bucea corespondentei speciale a grupului de presă Realitatea, Crina Balea.

 

 

 

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!