Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Ratificat! CET-Nord va fi modernizat și va scăpa de datoriile istorice. Moldova se împrumută cu 15 mln de euro

14 Apr. 2022, 13:08
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
14 Apr. 2022, 13:08 // Politica //  Realitatea.md

Republica Moldova se împrumută cu 15 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru a reabilita Centrala Electrică cu Termoficare Nord (SA „CET-Nord”) din municipiul Bălți. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în ambele lecturi de către deputați, în cadrul ședinței plenare de astăzi, 14 aprilie, astfel, fiind ratificat Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și BERD în vederea realizării proiectului „Sistemul termoenergetic al municipiului Bălți SA CET-Nord” – Faza II”.

Valoarea împrumutului constituie 15 milioane de euro, dintre care 9,5 milioane de euro – pentru realizarea componentei investiționale, iar 5,5 milioane de euro – pentru refinanțarea datoriei istorice. Perioada de acțiune a acordului constituie 15 ani și include perioada de grație de trei ani.

Componentele prioritare ale proiectului sunt: furnizarea și instalarea punctelor termice individuale, implementarea sistemului de distribuție pe orizontală a agentului termic și a apei calde din interiorul blocurilor locative, construcția unui rezervor de acumulare a energiei termice, modernizarea instalațiilor de tratare a apei ș.a.

Proiectul va fi realizat timp de trei ani, în perioada anilor 2022 – 2024.

Viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a declarat în plenul Parlamentului, la prezentarea proiectului că, implementarea proiectului se va solda cu „importante beneficii economice, sociale și de mediu”.

Deputatul PAS, Boris Marcoci, a salutat adoptarea legii, menționând că realizarea proiectului de modernizare a Centralei Electrice cu Termoficare Nord va avea o importanță deosebită pentru locuitorii municipiului Bălți.

„Acest proiect este foarte așteptat de locuitorii din Bălți pentru ca ei să nu mai stea în frig și fără apă caldă”, a spus deputatul.

Cu o replică în susținerea ratificării acordului a venit și parlamentarul PCRM din cadrul fracțiunii BCS, Vladimir Voronin, cu mențiunea că „este un proiect cu o însemnătate importantă pentru populația municipiului Bălți și, totodată, a propus extinderea unor asemenea proiecte importante pentru sănătatea oamenilor în alte localități din țară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 20:22
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Nov. 2026, 20:22 // Slider //  Ana Panaguța

Moldova a îndeplinit condițiile necesare pentru deschiderea celorlalte două clustere de capitole de negociere în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Concluzia se regăsește în raportul anual al Comisiei Europene privind extinderea Uniunii. Potrivit documentului, menținerea ritmului actual al reformelor îi va permite Chișinăului să urmărească obiectivul ambițios, dar realizabil, de a încheia negocierile de aderare până la începutul anului 2028, transmite IPN.

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a declarat, în cadrul prezentării raportului în Parlamentul European, că Moldova și Ucraina, care parcurg împreună procesul de aderare, au dat dovadă de reziliență și de angajament față de parcursul european. Totodată, comisara a anunțat că Uniunea Europeană a pregătit foi de parcurs pentru cele două țări, care vor stabili prioritățile pentru anul viitor.

Marta Kos a menționat că foi de parcurs au fost elaborate și pentru Albania și Muntenegru. În cazul Muntenegrului, comisara a menționat că, dacă negocierile vor continua în ritmul actual, UE este pregătită să semneze tratatul de aderare în iunie 2027, iar țara ar putea deveni membră a Uniunii în 2028.

Potrivit raportului, Comisia Europeană a constatat că recomandările adresate Moldovei anul trecut au fost implementate în mare parte. Pentru 2027, executivul european recomandă Chișinăului să finalizeze reorganizarea transparentă a instituțiilor publice centrale, să continue reforma administrației publice locale, să asigure respectarea regulilor fiscale și să sporească transparența și responsabilitatea bugetară.

În același timp, documentul menționează că Moldova a continuat să acorde prioritate reformelor privind integrarea europeană, alinierii la standardele UE, dezvoltării economice și consolidării rezilienței democratice, în pofida presiunilor exercitate de Rusia, care urmăresc destabilizarea țării, și a provocărilor generate de războiul de agresiune ruse în Ucraina.

Totodată, raportul precizează că UE rămâne pe deplin angajată în sprijinirea suveranității și integrității teritoriale a Moldovei, precum și a soluționării pașnice a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a țării în limitele frontierelor sale recunoscute internațional.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!