Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

Încă un partid cere demisia APP: De ce îl demit pe directorul interimar Franzeluța dacă a scos combinatul din faliment?

22 Apr. 2022, 16:19
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
22 Apr. 2022, 16:19 // Politica //  Realitatea.md

Liderul Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, cere demiterea conducerii Agenției Proprietăți Publice (APP), după scandalul legat de Combinatul de Panificație „Franzeluța”, APP încercând să-l concedieze pe actualul director interimar, Victor Matcov, care a reușit să schimbe balanța în cadrul întreprinderii și să o salveze de la faliment. Mai mult decât atât, acesta ar fi reușit să aducă întreprinderea la situația ca să nu mai înregistreze pierderi financiare, dar din contra să obțină și un profit modest, iar angajaților instituției le-a majorat salariile cu 14%, motiv pentru care aceștia au blocat ieri, 21 aprilie numirea unui nou conducător la Combinat de către APP.

Gligor, afirmă că toate aceste succese au fost obținute de către directorul interimar al „Franzeluța” în mai puțin de jumătate an, director pus în funcție tot de actuala conducere a APP, care acum vrea să-l dea jos nejustificat, invocând „probleme de sănătate și dosare penale deschise pe numele acestuia”.

„Am avut nevoie de ceva timp să verific informațiile din cadrul S.A. „Franzeluța” și acum vin cu acest scurt mesaj în susținerea actualului director interimar. Această întreprindere de câteva decenii a fost o sursă de venit ilegal pentru majoritatea guvernanților, indiferent de culoarea acestora. Întreprinderea a fost furată constant și cu nerușinare la achiziția materiei prime, în special a făinii, prin manipularea probelor de laborator, prin contractarea unor servicii dezavantajoase de transport și distribuite și prin multe alte modalități. Într-un sfârșit, APP a numit un director interimar care a făcut ordine și în câteva luni a schimbat balanța  întreprinderii, în loc de câteva milioane de lei pierderi, a fost obținut un profit, fie și unul modest. Din cate cunosc a reușit nu doar să stabilizeze situația, dar și să majoreze salariile cu cca 14%. În loc să aprecieze acest rarisim caz de management competent, APP s-a dat ieri în spectacol și a încercat în mod repetat să pună presiune pe Victor Matcov, să depună cerere de demisie”, afirmă Gligor.

Liderul Partidul Schimbării afirmă că, APP a recurs și la unele șiretlicuri prin care declară că acesta singur ar dori să plece din funcție, pentru că ar avea probleme de sănătate și că ar avea deschise dosare penale.

„Din câte cunosc, atât informațiile cu privire la starea precară de sănătate, cât și speculațiile cu privire la dosare penale, sunt minciuni răspândite pentru a-l face pe acesta să demisioneze. Motivul adevărat este demontarea unor scheme din întreprindere și refuzul de a angaja oameni incompetenți pe care-i impuneau cei de la Ministerul Agriculturii și APP. În loc să fie promovați oamenii competenți, noul director al APP, un oarecare Cozonac (n.r. Eugeniu Cozonac), părinte de vocație, numit de PAS în această funcție pentru merite necunoscute, nu doar a lăsat majoritatea oamenilor dubioși numiți pe timpul lui Plahotniuc în funcții, dar își permite să descurajeze oamenii care își fac bine munca în loc să-i promoveze. Noua conducere a acestei instituții în mod cert nu face față sarcinilor și trebuie demisă. În scurt timp vom veni cu o analiză a situației din APP și o poziție oficială cu privire la ineficiența acesteia, incompetența conducerii și proasta administrare a averii statului”, a promis Ștefan Gligor.

Amintim că, astăzi, 22 aprilie și Platforma DA a cerut demisia conducerii APP, făcând trimitere la fel la scandalul legat de încercarea demiterii directorului interimar al S.A. „Franzeluța”.

Realitatea.md amintește că ieri, 21 aprilie, angajații celui mai mare combinat de panificație din Moldova, „Franzeluța”, au protestat și au oprit temporar procesul de producție. Aceștia s-au arătat nemulțumiți de intenția Guvernului de a-l schimba pe actualul director interimar al combinatului. Potrivit angajaților combinatului, reprezentanții APP l-ar presa pe șeful interimar al întreprinderii să demisioneze din „motive de sănătate”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 17:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 17:41 // Societate //  Realitatea.md

Tendința de scădere a aportului ape în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk continuă să se agraveze, afirmă ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului, în ultimele 5 zile, media zilnică a debitului de intrare a scăzut la doar 19 m³/s (față de media de 38 m³/s înregistrată la începutul lunii).

Luni indicatorul era 15 m³/s, marți – 29 m³/s, miercuri – 19 m³/s, joi – 18 m³/s, iar vineri a înregistrat un nou record negativ istoric de 14 m³/s.

„Această tendință negativă începe să afecteze direct debitele din aval. Dacă până la data de 20 august deversările din lacul de acumulare Dubăsari au fost menținute la un nivel de 77–78 m³/s, ieri debitul a fost redus la 72 m³/s, iar pentru astăzi este preconizată o scădere suplimentară până la 65 m³/s. Situația devine din ce în ce mai tensionată pentru întregul ecosistem al fluviului, pentru aprovizionarea și gestionarea resurselor de apă”, informează ministrul.

Funcționarul a mai notat pe rețelele de socializare că Ministerul Mediului se află în contact permanent cu toate instituțiile de resort, inclusiv cu autoritățile din Ucraina, iar la finalul acestei luni va avea loc o nouă ședință extraordinară cu responsabilii din țara vecină.

În context, consumatorii, agenții economici și autoritățile locale sunt rugate să monitorizeze stațiile de captare, să utilizeze responsabil apa, să reducă pierderile din rețea și să stopeze consumul nejustificat.

Și primarul Capitalei, Ion Ceban, a comunicat despre scăderea debitului în lacul de la Dubăsari. Edilul a punctat că autoritățile municipale sunt pregătite să pornească toate pompele instalate în ultima perioada la stația de captare, iar locuitorii nu vor rămâne fără apă.

„Suntem gata ca la Stația de Captare să pornim toate pompele pe care le-am instalat în ultima perioadă pentru a capta apa și a o aduce în stație, pentru ca aceasta să nu se oprească și să continuăm aprovizionarea locuitorilor. Barajul construit, la fel, ne ajută să menținem apa în zona Stației de Captare. În acest sens, avem o comunicare permanentă și un schimb de date cu prim-ministrul. Primăria Chișinău a întreprins toate măsurile posibile și necesare în situații negative, în cazul în care apa va fi diminuată pe râul Nistru”, a transmis Ion Ceban.