Președintele Parlamentului Igor Grosu consideră că potrivit celui mai sumbru scenariu, acela că vom fi atacați de către vreo forță străină, va trebui să ne facem datoria și să ne apărăm țara. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul N4.
„Noi cât de mari sau mici am fi, trebuie să ne facem datoria față de casa noastră. Pentru că dacă vrei ca cineva să te ajute, ca cineva să pledeze pentru tine, să pună un cuvânt, acel cineva, acel partener trebuie să vadă că tu care locuiești în această casă, care toată viața ai trăit și trăiești pe acest pământ, tu ești cel care vrei să ți-o aperi, aici e principiul de bază. Și noi, da, o să fim pe poziții, da, o să trebuiască: noi suntem gata să facem tot posibilul ca să ne apărăm țara, dacă vrem să fim și să pretindem că suntem stat, aceasta este regula de bază, altă regulă nu există.” – a punctat șeful legislativului moldovean.
Declarațiile speakerului Parlamentului Republcii Moldova au fost făcute în contextul unei eventuale escaladări a situației din jurul regiunii transnistrene. Reamintim că în ultimile zile în stânga Nistrului au avut loc o serie de atacuri care au vizat luni clădirea administrativă a MGB-ului transnistrean, iar astăzi dimineața antenele de transmisiuni radio de la Maiaki, Grigoriopol. Victime nu au fost înregistrate. Potrivit liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, urmele atacurilor ar fi din Ucraina.

