Procurorul General suspendat, Alexandr Stoianoglo, s-a prezentat luni, 23 mai, în fața membrilor Consiliului Superior al Procurorilor, unde are loc examinarea Raportului Comisiei de evaluare a performanțelor sale în funcția de procuror al țării.
În debutul ședinței, Alexandr Stoianoglo a avut un discurs în care punct cu punct, a încerca să aducă contra argumente pentru acuzațiile care i se aduc.
Vedeți discursul acestuia mai jos:
La data de 13 mai, Consiliul Superior al Procurorilor a recepționat raportul de evaluare a performanțelor procurorului general suspendat de drept, Alexandr Stoianoglo, întocmit de comisia specială care a fost constituită anterior.
Conform modificărilor legii procuraturii, în cazul în care procurorul general primește calificativul „nesatisfăcător” de la membrii comisiei de evaluare și a membrilor CSP, acesta urmează să fie demis printr-un decret al președintelui țării, exact ca și procedura de numire a acestuia în funcție.
Stoianoglo a numit evaluarea sa drept „o absurditate și un circ unde circarii și-au jucat piesa”, acuzând atât conducerea de vârf a țării, cât și alți demnitari de tentativă de preluare a conducerii Procuraturii Generale sub aripa partidului de la guvernare – PAS.
