Reparația străzilor din municipiul Chișinău, aflate într-o stare dezastruoasă, este în continuare sub semnul întrebării. Autoritățile municipale, de câteva săptămâni la rând, nu reușesc să anunțe public când vor demara lucrările de asfaltare a gropilor și dau vina pe responsabilii de la Ministerul Economiei.
Potrivit edilului Capitalei, Ion Ceban, agenții ecomomici așa și nu pot primi certificarea necesară pentru achiziționarea asfaltului cald, deși termenul limită era de 15 mai.
„Deștepții de la Ministerul Economiei nici până astăzi nu au soluționat acest subiect. Cred că acolo cineva pur și simplu trebuie să-și prezinte demisia și să plece pentru că dezastrul care este creat pe toate drumurile din țară, inclusiv este faptul că aceștia oameni pur și simplu sunt iresponsabili, până astăzi nu există certificare pe acest subiect. Mai așteptăm o săptămînă, două, dacă nu vom veni cu o poziție publică în acest sens”, a declarat Ion Ceban.
Între timp, autoritățile continuă să „injecteze” gropile de pe străzi. Responsabilii au precizat, însă că tehnologia nu permite muncitorilor să intervină și la gropile mari.
Amintim că, în acest an, asfaltarea gropilor din Chișinău urma să înceapă încă acum câteva luni, însă nu a fost să fie. Se întâmplă din cauza birocrației de la Ministerul Economiei, susține edilul Capitalei, Ion Ceban.
Potrivit lui, municipalitatea are bani pentru a cumpăra asfalt, întrucât cei de la MEI nu au aprobat, deocamdată, standardele noi la asfaltul cald, iar laboratoarele nu pot face certificarea.


