Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

(VIDEO) Grup specializat în escrocherii, destructurat. Încheiau contracte de procurare a telefoanelor cu acte false

17 Mai 2021, 15:31
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
17 Mai 2021, 15:31 // Societate //  Realitatea.md

A înșelat reprezentanții unei companii ce prestează servicii de telefonie mobilă, iar acum riscă până la trei ani de închisoare. Este vorba de o femeie în vârstă de 31 de ani, locuitoare a Capitalei, care a fost reținută fiind suspectată de escrocherie. Totodată, complicele acesteia în vârstă de 37 de ani, a fost identificat și se întreprind acțiuni pentru localizarea și reținerea acestuia.

„Polițiștii au fost sesizați pe data de 5 mai, de către reprezentanții unei companii ce presteaza servicii de telefonie mobilă, care au comunicat că au fost înșelați de mijloace bănești și telefoane mobile, de către o femeie ce se dădea drept client, care intenționa să procure telefoane mobile în credit, utilizând acte de identitate false, prin încheierea unui contract de furnizare a serviciilor de telecomunicații electronice, cu condiția livrării bunului la domiciliu”, spun oamenii legii.

Astfel, s-a stabilit că, suspecta împreună cu mai mulți complici, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor prin inducerea în eroare și sub pretextul de procura telefoane în credit, a încheiat cel puțin trei contracte oferind date false.

Prejudiciului cauzat estimat, depășește suma de 40 de mii de lei, iar ulterior suspecta și-a recunoscut vina.

Individa este cercetată penal în stare de libertate pentru escrocherie, iar conform legislației, riscă amendă în mărime de la 27 500 la 42 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau închisoare de până la trei ani.

Poliția continuă acțiunile de investigații în vederea stabilirii identității și localizării celorlalți complici implicați în această schema.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 11:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 11:27 // Slider //  Valentina Buza

Tragedia de pe calea ferată din Spania a fost anunțată la 112 de un român. Ioan Dunca a fost primul care a sunat să ceară ajutor după ce a văzut cum cele două trenuri s-au ciocnit. A fost o explozie că o bombă, a povestit acesta în exclusivitate pentru Știrile TVR. El a descris scenele de haos care au urmat dezastrului.

Trenurile de mare viteză AVE și Iryo s-au ciocnit miercuri dimineață, pe linia Madrid-Sevilla, în Toledo. Trenul AVE a lovit în plin, cu o viteză de peste 100 de kilometri pe oră, trenul Iryo care era oprit pe șine din cauza unei defecțiuni a sistemului informatic.

Ioan Dunca, martor al accidentului de tren: Eram la 15-20 de metri de trenul cu accidentul. Un tren a fost oprit, pe calea ferată, la semafor. Și venea unul din spatele lui. Și a intrat peste el. S-au băgat locomotivele una în alta, a explodat și au sărit trei vagoane în partea asta. Sunt două linii. Trei vagoane au sărit în partea asta și cealaltă locomotivă a sărit în partea cealaltă a căii ferate.

A fost o explozie ca o bombă, foarte mare s-a auzit. Explozie și fum, totul plin de fum. Aici, în Spania, în zona asta, e sârmă pe o parte de calea ferată și pe cealaltă parte. Și trei vagoane s-au răsturnat unde sunt eu acum. După aia am sunat la 112. Aici în apropiere e o gară care dirijează trenurile și i-am sunat și pe ăia. Nici ăia nu au știut ce s-a întâmplat. Eu am fost primul ce am anunțat. Când am văzut eu, m-am apucat și am tăiat sârma și am scos oamenii de acolo, se dădeau jos din tren acolo, săracii oameni, plini de sânge, cu copii, i-am ajutat să iasă, e o coastă așa mare și i-am ajutat să iasă, că sunt niște măslini pe aici pe unde a fost accidentul.

Peste 500 de pasageri se aflau în trenurile de mare viteză AVE și Iryo, care s-au ciocnit miercuri dimineață, pe linia Madrid-Sevilla. Echipele de intervenție au lucrat toată noaptea, sub lumina unor proiectoare puternice, pentru a tăia vagoanele metalice în căutarea victimelor. Multe dintre persoanele care și-au pierdut viața în accident nu au fost încă identificate.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat miercuri că a solicitat autorităților spaniole informații despre identitatea și cetățenia persoanelor decedate sau rănite pentru a stabili dacă printre victime se află și cetățeni români.