Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

Vera Brejneva și producătorul Konstantin Meladze, la un pas de divorț din cauza războiului din Ucraina

01 Iun. 2022, 13:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
01 Iun. 2022, 13:58 // În Lume //  Realitatea.md

Interpreta Vera Brejneva și producătorul Konstantin Meladze sunt la un pas de divorț, scrie presa din Ucraina. Potrivit informațiilor, cauza divorțului ține de opinii politice diferite față de războiul din Ucraina. 

Unian scrie că de la începutul invaziei, Konstantin Meladze nu a vorbit niciodată despre război, în timp ce Vera Brejneva este implicată în activități de voluntariat. 

Presa rusă sugerează că tăcerea lui Meladze se datorează faptului că nu vrea să își piardă afacerile de succes din Rusia. 

Vera Brejneva și Konstantin Meladze s-au căsătorit oficial în 2015.

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 17:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 17:41 // Societate //  Realitatea.md

Tendința de scădere a aportului ape în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk continuă să se agraveze, afirmă ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului, în ultimele 5 zile, media zilnică a debitului de intrare a scăzut la doar 19 m³/s (față de media de 38 m³/s înregistrată la începutul lunii).

Luni indicatorul era 15 m³/s, marți – 29 m³/s, miercuri – 19 m³/s, joi – 18 m³/s, iar vineri a înregistrat un nou record negativ istoric de 14 m³/s.

„Această tendință negativă începe să afecteze direct debitele din aval. Dacă până la data de 20 august deversările din lacul de acumulare Dubăsari au fost menținute la un nivel de 77–78 m³/s, ieri debitul a fost redus la 72 m³/s, iar pentru astăzi este preconizată o scădere suplimentară până la 65 m³/s. Situația devine din ce în ce mai tensionată pentru întregul ecosistem al fluviului, pentru aprovizionarea și gestionarea resurselor de apă”, informează ministrul.

Funcționarul a mai notat pe rețelele de socializare că Ministerul Mediului se află în contact permanent cu toate instituțiile de resort, inclusiv cu autoritățile din Ucraina, iar la finalul acestei luni va avea loc o nouă ședință extraordinară cu responsabilii din țara vecină.

În context, consumatorii, agenții economici și autoritățile locale sunt rugate să monitorizeze stațiile de captare, să utilizeze responsabil apa, să reducă pierderile din rețea și să stopeze consumul nejustificat.

Și primarul Capitalei, Ion Ceban, a comunicat despre scăderea debitului în lacul de la Dubăsari. Edilul a punctat că autoritățile municipale sunt pregătite să pornească toate pompele instalate în ultima perioada la stația de captare, iar locuitorii nu vor rămâne fără apă.

„Suntem gata ca la Stația de Captare să pornim toate pompele pe care le-am instalat în ultima perioadă pentru a capta apa și a o aduce în stație, pentru ca aceasta să nu se oprească și să continuăm aprovizionarea locuitorilor. Barajul construit, la fel, ne ajută să menținem apa în zona Stației de Captare. În acest sens, avem o comunicare permanentă și un schimb de date cu prim-ministrul. Primăria Chișinău a întreprins toate măsurile posibile și necesare în situații negative, în cazul în care apa va fi diminuată pe râul Nistru”, a transmis Ion Ceban.