Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Nosatîi: „Acum principalele lupte se duc în estul Ucrainei. Potențiale scenarii care ar afecta și teritoriul R.Moldova”

02 Iun. 2022, 07:52
 // Categoria: Politica // Autor:  Redacția Realitatea
02 Iun. 2022, 07:52 // Politica //  Redacția Realitatea

Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi spune că, deocamdată, nu există indicii care ar trăda o eventuală intenție a Federației Ruse de a ataca Republica Moldova. El afirmă că atât timp cât luptele se dau în estul Ucrainei, nu poate fi vorba despre o atragere a Republicii Moldova în război. Totuși, potrivit ministrului, dacă un astfel de scenariu sumbru ar avea loc, toate forțele armate vor fi implicate în apărarea suveranității și integrității țării.

Militar de carieră, ministrul Antolie Nosatîi califică drept un război de mare amploare tragedia din Ucraina. Oficialul spune că atât timp cât linia frontului nu este pe direcția Nicolaev – Odesa, nu există premise pentru implicarea Republicii Moldova în război, informează ipn.md.

„Acum principalele lupte se duc în estul Ucrainei. Din punct de vedere militar, atât timp cât axa Nicolaev – Odesa nu este sub amenințare directă, nu există pericole. Dacă vor fi indicii privind redirecționarea operațiunilor militare spre axa Nicolaev-Odesa, va trebui să ne schimbăm acțiunile și să fim mai activi privind un eventual răspuns la potențiale scenarii care ar afecta și teritoriul Republicii Moldova. Dacă luptele se vor muta în regiunea Nicolev – Odesa, noi vom avea o nouă problemă majoră cu gestionarea crizei refugiaților. Fluxul de refugiați este estimat la un număr destul de mare”, a spus Anatolie Nosatîi în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Ministrul spune că în eventualitatea unui atac la adresa suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, Aramata Națională va apăra țara, în limita capacităților de care dispune. Anatol Nosatîi recunoaște că armata este mică și slab dotată.

„Sub aspect militar, Armata Națională cum s-a pregătit pentru îndeplinirea misiunii sale de apărare a suveranității și integrității teritoriale, așa o va face în continuare. În primul rând, s-a menționat în repetate rânduri că Republica Moldova nu este vizată, dar dacă va fi vizată toate forțele sistemului național de apărare vor fi implicate la apărarea statului. Cu bugetul pe care-l avem nu putem menține o armată numeroasă, noi menținem forțele necesare pe timp de pace, pentru a ajuta administrația locală, MAI, sau alte structuri la gestionarea crizelor. Nivelul de dotare al armatei reiese din posibilitățile financiare. Cu regret, la acest capitol nu stăm bine”, a mai spus ministrul Apărării.

Potrivit ministrului Apărării, Armata Națională este creată dintr-un efectiv militar de 6500 de persoane și 2000 de persoane civile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.