Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO „Numai o mamă poate înțelege cum e să lași copiii în țară străină”. Mărturii emoționante ale unui psiholog al MAI

02 Iun. 2022, 11:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
02 Iun. 2022, 11:58 // Societate //  Victoria Laur

Natalia Croitor, ofițera-psiholog din cadrul Inspectoratului de Poliție Sîngerei, a fost printre polițiștii implicați pentru a oferi suport refugiaților ucraineni. Superiorii au detașat-o la vama Unguri, unde și-a întâlnit o colegă din Ucraina care avea nevoie să își ducă la Bălți copiii, dar trebuia să revină în Ucraina.

Femeia povestește că la frontieră veneau multe persoane, mame cu copii în cărucioare, femei însărcinate, însă gândul îi era la proprii copii și a răbufnit emoțional. Doamna pe care a ajutat-o avea trei copii și s-a apropiat de ea când a văzut că poartă uniformă.

„Intrând în discuție cu ea, mi-a povestit că este căpitan de Poliție, este colegă cu mine. Copiii trebuiau să ajungă la Bălți. I-am propus doamnei că pot să-mi iau toată responsabilitatea și obligațiunea de a-mi da copiii mie, pentru că eram cu mașina de serviciu, cu șoferul și eram gata să-i ajut”, povestește Natalia Croitor.

Momentul despărțirii mamei refugiate de copii a emoționat-o până la lacrimi pe Natalia. Apoi ea a încercat să ajute copiii, să discute cu ei și să le comute atenția în altă parte, asigurându-i că le va fi alături până când ajung la persoana la care trebuie să îi ducă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

După ce micuții au ajuns la Bălți, Natalia a ajuns la proprii copii și a răbufnit în plâns. „Doamne, cât e de bine să fie pace pe pământ”, își spunea ea.

„Vin cu un îndemn pentru fiecare dintre noi, haideți să fim mai generoși, să fim mai buni unul cu altul, să acordăm suport și ajutor persoanelor care au nevoie, persoanelor refugiate. Anume ei sunt cei care au nevoie chiar și de cel mai mic suport emoțional, psihologic și moral”, transmite Natalia Croitor.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 20:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 20:25 // Slider //  Realitatea.md

Cumpărăturile online ale moldovenilor de pe platformele și magazinele din străinătate ar putea ajunge la 20,1 miliarde de lei în 2027, de aproape 13 ori mai mult decât în 2015. Numărul tranzacțiilor ar urma să atingă 53 de milioane, iar în Republica Moldova ar putea intra 15,9 milioane de colete și pachete mici. Prognoza a fost prezentată de economistul Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”, scrie BANI.MD.

În trimestrul al treilea din 2026, moldovenii au cheltuit online peste hotare 4,62 miliarde de lei, cu 455 de milioane de lei sau 11% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Pentru întregul an, economistul estimează achiziții de 17,5 miliarde de lei, față de 15,1 miliarde în 2025. Din cele 20,1 miliarde de lei prognozate pentru 2027, circa 2,2 miliarde ar urma să reprezinte achiziții de conținut digital, care sunt deja impozitate.

Numărul tranzacțiilor online peste hotare ar urma să crească de la 40,1 milioane în 2025 la 46,2 milioane în 2026 și la 53 de milioane în 2027. Valoarea medie a unei tranzacții este estimată la 379 de lei pentru ambii ani, cu 26% mai puțin decât în 2017, când o plată online peste hotare era, în medie, de 516 lei.

În același timp, coletele din străinătate ar urma să fie mai numeroase și să aibă o valoare medie mai mare. Prezentarea indică o creștere de la 11,9 milioane de colete și pachete mici în 2025 la 13,9 milioane în 2026 și la 15,9 milioane în 2027. Valoarea medie a unui colet ar putea ajunge la 1 326 de lei în 2027, față de 1 096 de lei în 2025.

Magazinele online din Republica Moldova înregistrează, la rândul lor, o creștere a vânzărilor, însă pierd din pondere în fața platformelor străine. Plățile online către comercianții locali ar putea ajunge la 4,8 miliarde de lei în 2027, față de 3,6 miliarde în 2025. Ponderea acestora în totalul cumpărăturilor achitate online ar rămâne însă sub 20%, după ce în 2023 ajunsese la 25%. Potrivit unui sondaj al IDIS „Viitorul”, circa 80% dintre cumpărăturile online sunt achitate la curier, în numerar sau cu cardul, și nu apar în statisticile plăților efectuate online.

Cumpărăturile online din străinătate cresc mai repede decât vânzările Republicii Moldova peste hotare. Pentru 2027, Ioniță estimează importuri online de 20,1 miliarde de lei și exporturi de aproximativ 4 miliarde de lei. Diferența ar ajunge astfel la 16,1 miliarde de lei, față de 11,4 miliarde în 2025 și circa 750 de milioane de lei în 2015.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, până la 1 noiembrie 2026, coletele cu bunuri în valoare de până la 150 de euro, comandate de persoane fizice de la comercianți din străinătate, beneficiau de scutire de TVA la import. De la 1 noiembrie, pentru aceste comenzi se aplică TVA de 20% la valoarea bunurilor. Regula se aplică și comenzilor plasate în octombrie, dacă bunurile au intrat în țară și au fost declarate la vamă începând cu 1 noiembrie.