Moldova a chemat și celelalte țări să se alăture acțiunilor multilaterale de transformare globală, urmând „să învățăm din greșelile „amneziilor la crize”. Îndemnul a fost făcut de către șefa secției ONU și agenției specializată de la MAEIE, Liliana Guțan, în cadrul sesiunii „Dialogul privind accelerarea punerii în aplicare a dimensiunii de mediu a dezvoltării durabile în contextul deceniului de acțiune”, de la conferința „Stockholm+50”, care s-a desfășurat în perioada 2-3 iunie.
Liliana Guțan a declarat că, țara noastră este pregătită să contribuie la răspunsul global și să promoveze cooperarea multilaterală „Viziune 2050”
„Republica Moldova este pregătită să contribuie la răspunsul global și să promoveze cooperarea multilaterală și realizarea obiectivele strategiei „Viziune 2050” a Convenției privind diversitatea biologică pentru a „trăi în armonie cu natura”. Din acest punct de vedere, reiterăm angajamentul nostru deplin față de obiectivele Acordului de la Paris privind menținerea temperaturii medii globale cu mult sub două grade Celsius, precum și dimensiunea de mediu a Agendei 2030 al ONU. Totodată, susținem pe deplin dezvoltarea unui cadru global eficace privind biodiversitatea post-2020, că instrument-cheie pentru dezvoltarea durabilă, care ar servi drept punct de referință pentru acțiunile de transformare la nivel național.” a zis Liliana Guțan.
Comunitatea internațională s-a reunit pentru a doua oara la conferință „Stockholm+50”, unde a fost dezbătută tema: O planetă sănătoasă pentru prosperitatea tuturor, responsabilitate și oportunitatea noastră.
Acest for global a constituit o platforma de implicare a peste 500 de reprezentanți ai organizațiilor internațional, statelor, mediului privat, corporațiilor, mediului academic și tinerilor cu inițiativă în direcția realizării unui viitor sustenabil.
Reuniunea reprezintă un eveniment important în continuarea eforturilor pentru o planetă sănătoasă, reprezentând o oportunitate de a reflecta asupra unor noi acțiuni și în direcția unor angajamente globale ambițioase, pentru realizarea dezvoltării durabile.
Discursul, Lilianei Guțan, poate fi urmărit aici.

