Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Șmecherii electorale. Unele partide au găsit metode de a diminua fictiv cheltuielile de campanie. Constatările CEC

07 Iun. 2022, 17:14
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
07 Iun. 2022, 17:14 // Alegeri //  Realitatea.md

Partidul „Șor” a indicat în raportul financiar, depus la Comisia Electorală Centrală (CEC), pentru campania electorală a alegerilor locale noi din 29 mai curent, date ireale fapte ce a dus la reducerea artificială a cheltuielilor de campanie, iar în consecință a fost diminuat formal plafonul cheltuielilor care poate fi utilizat în campanie. Concluzia aparține membrilor CEC, în urma examinării rapoartelor și făcute publice astăzi, 7 iunie.

Astfel, reprezentanții Partidului „Șor” au fost atenționați asupra neadmiterii abaterilor de la prevederea legală ce impune evaluarea la prețul de piață a donațiilor în mărfuri și servicii.

De asemenea, CEC a venit și cu atenționări către Partidul „Nostru” și Partidul Liberal, după ce au admis încălcării privind condițiile pe care trebuie să le întrunească materialele de publicitate electorală, prin indicarea denumirii concurentului electoral, data tipăririi, tirajul materialului şi denumirea tipografiei care l-a tipărit.

Comisia a solicitat concurenților electorali „să respecte întocmai prevederile legale privind finanțarea campaniei electorale ca precondiție pentru legitimitatea alegerilor”.

CEC a denunțat utilizarea de către concurenții electorali a mecanismului de evitare a tranzacțiilor directe prin intermediul contului bancar cu mențiunea „Fond electoral”, fapt ce afectează principiul transparenței finanțării campaniilor electorale, dar și cel al egalității.

Precizăm că, în conformitate cu Codul electoral, CEC, în calitatea sa de organ independent de supraveghere și control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, colectează și sistematizează rapoartele privind finanțarea campaniilor electorale prezentate de concurenții electorali.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 07:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
30 Oct. 2026, 07:38 // Slider //  Ursu Ana

Republica Moldova intenționează să procure, în comun cu Armata Română, camioane militare produse de compania italiană IDV (Italian Defense Vehicles), prin intermediul programului european SAFE. Un acord în acest sens urmează să fie semnat în cadrul vizitei pe care ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, o va efectua luni, în România.

Anunțul a fost făcut de oficial la o emisiune de la Jurnal TV. Nosatîi a precizat că va avea o întrevedere cu noul ministru român al Apărării, în cadrul căreia va fi semnat acordul de cooperare în domeniul militar.

„Sunt camioane pe care ne dorim să le avem în dotarea Armatei Naționale,  pentru a înlocui acele modele vechi care le-am moștenit de la Armata Sovietică. Vor fi folosite în interesul de instruire”, susține Nosatîi.

Deocamdată, nu au fost anunțate numărul camioanelor care urmează să fie cumpărate, valoarea contractului sau termenul în care acestea vor ajunge în Republica Moldova.

Vizita ministrului Anatolie Nosatîi la București este programată pentru 2 noiembrie, unde urmează să se întâlnească cu omologul său român, Ștefan-Radu Oprea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!