Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

VIDEO Noi reguli pentru organizațiile de creditare nebancare: Autoritățile le vor putea suspenda activitatea

15 Iun. 2022, 11:07
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
15 Iun. 2022, 11:07 // Actualitate //  Victoria Laur

Guvernul a susținut inițiativa legislativă de modificare a cadrului de reglementare a organizațiilor de creditare nebancare (OCN). Conform prevederilor, autoritatea de supraveghere (CNPF) va putea suspenda pentru o perioadă de până la doi ani activitatea lor.

Pe perioada suspendării, OCN-ul rămâne subiect al legii obligat să se conformeze cerințelor, iar autoritatea de supraveghere va înregistra reluarea activității după ce acesta înlătura încălcările pentru care i-a fost suspendată aceasta.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Totodată, persoanele care în trecut au fost administratori sau deținători ai organizațiilor de creditare nebancare (OCN), radiate din Registru, nu vor avea permisiunea de a fi administratori sau deținători la organizații similare noi. Față de membrul organului executiv sau conducătorul sucursalei/oficiului secundar va fi inclus un nou criteriu de calificare, cel al reputației, care se referă la bună credință, integritate și profesionalism.

La fel, s-a aprobat modificarea articolului ce vizează auditul obligatoriu. Astfel, situațiile financiare individuale ale OCN-ului vor putea fi auditate și în alte scopuri decât cele stabilite de legislație, informează Executivul. Acesta va putea fi desfășurat separat sau concomitent cu auditul situațiilor financiare, de aceeași sau de o altă entitate de audit. De asemenea, OCN-urile vor fi obligate să prezinte CNPF raportul auditorului privind situațiile financiare anuale.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 16:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
05 Nov. 2026, 16:35 // Slider //  Cătălina Boico

Vineri, 6 noiembrie, la ora 10:00, va avea loc ședința Consiliului Național de Securitate (CNS). Pe agenda reuniunii figurează examinarea măsurilor necesare pentru consolidarea securității cibernetice a statului și asigurarea unui nivel mai ridicat de protecție a serviciilor guvernamentale digitale.

Ședința are loc și în contextul intensificării atacurilor cibernetice asupra instituțiilor publice și infrastructurii critice din mai multe țări europene, cele mai recente vizând, în această săptămână, peste zece state.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reuniunea va fi urmată de un briefing de presă susținut de președinta Maia Sandu, începând cu ora 12:30.