Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Ungaria se oferă ca rută alternativă pentru exporturile de cereale ale Ucrainei

20 Iun. 2022, 19:54
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
20 Iun. 2022, 19:54 // În Lume //  Realitatea.md

Ungaria şi-a oferit teritoriul ca o rută posibilă pentru exporturile de cereale ale Ucrainei, din cauza perturbării rutelor obişnuite de export via Marea Neagră în contextul invaziei ruseşti, a declarat luni ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, transmite Reuters.

În perioade normale, Ucraina este un mare cultivator de cereale şi oleaginoase, însă exporturile sale au scăzut semnificativ după invazia declanşată de Rusia la 24 februarie. Din cauza blocadei instituite de Rusia asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră, autorităţile de la Kiev încearcă să redirecţioneze exporturile de cereale pe calea ferată, rutieră şi fluvială.

Scăderea producţiei şi exporturilor de cereale ale Ucrainei a provocat temeri privind o criză alimentară mondială, care împreună cu sancţiunile occidentale impuse Rusiei, au dus la creşterea explozivă a preţurilor la cereale, ulei de gătit, îngrăşăminte şi energie, scrie Agerpres.

„Mai mult, am oferit să permitem trecerea pe teritoriul Ungariei, pentru a facilita tranzitul oricăror livrări de alimente destinate diverselor părţi ale lumii din Ucraina, în special către Africa de Nord şi Orientul Mijlociu”, a spus Szijjarto.

Oficialul ungar, care a făcut această propunere la o reuniune a miniştrilor europeni ai Afacerilor Externe, nu a oferit alte detalii cu privire la cantitatea de cereale pe care Ucraina o va putea exporta via Ungaria dar a adăugat că două centre logistice de la graniţa de est a Ungariei ar putea fi folosite pentru tranzitul cerealelor ucrainene.

„Deci în cazul oricărui tip de cereale sau a altor produse care ar urma să fie exportate din Ucraina spre Orientul Mijlociu şi Africa de Nord via Ungaria, acest lucru ar putea să se întâmple foarte rapid. Accesul pe calea ferată spre porturile din Europa de Sud-Est este rapid din Ungaria”, a mai spus Szijjarto. Acesta a adăugat că Ungaria a oferit de asemenea capacităţi de transport pentru cerealele din Ucraina.

Ministrul Afacerilor Externe a adăugat că Ungaria, care în luna aprilie a fost singura ţară membră UE care a îndeplinit cererea Kremlinului ca plata pentru gazele naturale să se facă în ruble, nu se aşteaptă la o întrerupere a livrărilor de gaze naturale ruseşti spre Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
28 Oct. 2026, 16:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
28 Oct. 2026, 16:43 // Slider //  Victoria Laur

O navă comercială sub pavilionul Liberiei a fost lovită miercuri de trei drone maritime, în Marea Neagră. S-a întâmplat în apropierea Bulgariei, în timpul trilateralei miniștrilor de Externe de la București, Sofia și Ankara.

Nava a fost lovită în zona economică exclusivă a Bulgariei, la aproximativ 33 de kilometri de localitatea Șabla. Corabia este un portcontainer care plecase din portul israelian Haifa și se îndrepta către Constanța.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O navă-cisternă a fost trimisă în ajutor, în timp ce echipajul s-a evacuat pe bărci de salvare, potrivit hotnews.ro. Pescarii care au fost martori ai atacului au spus că au văzut flăcări și că nava s-a înclinat spre dreapta.

Acesta este al cincilea caz din această lună când o navă comercială este atacată de drone în largul coastei bulgare a Mării Negre. Incidente similare au avut loc și în apropierea apelor teritoriale ale României.