Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Dodon, sursa de informare a lui Medvedev? „Se dorește crearea României Mari ca să grăbească aderarea Moldovei la UE”

25 Iun. 2022, 13:43
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
25 Iun. 2022, 13:43 // Politica //  Realitatea.md

Dmitri Medvedev, adjunctul șefului Consiliului de Securitate al Federației Ruse, consideră că este posibilă nu aderarea directă a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, ci prin crearea unei „noi Românii Mari”, exact același scenariu, lansat în spațiul public la începutul lunii curente de către socialistul, aflat în arest la domiciliu, Igor Dodon.

„Moldova a intrat într-o coadă lungă pentru aderarea la UE, întinsă de zeci de ani. Succes! Dar se vrea mai repede. Prin urmare, o altă modalitate de a obține aderarea la UE devine mult mai relevantă: crearea unei noi Românii Mari”, a scris politicianul pe canalul său de telegramă, comentând, la solicitarea TASS, primirea de către Chișinău a statutului de candidat UE.

El a atras atenția asupra faptului că politicienii români „fac dansuri politice în jurul Moldovei” de mult timp, menționând că acum acest lucru se întâmplă în sens literal.

„Deputații au finalizat prima ședință comună a parlamentelor Moldovei și României cu un dans, ținându-se de mână. A părut foarte amuzant. Dar consecințele ar putea fi mult mai puțin amuzante”, a explicat Medvedev.

Vicepreședintele Consiliului de Securitate a afirmat că Occidentul încearcă aproape legislativ să interzică Rusiei să considere poporul ucrainean apropiat, provocând în orice mod posibil o adâncire a conflictului, dar situația este diferită în ceea ce privește românii și moldovenii.

„Oficialii bucureșteni, incitați de „integratorii” de la Bruxelles, sunt bântuiți de ideea recreării proiectului România Mare îngropată de Armata Roșie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, a subliniat el.

Medvedev a reamintit că în ultimul timp au „intensificat în mod deschis eforturile de diferite formate pentru a prelua „legal Moldova”. Mai mult, din partea Bucureștiului, nici măcar nu este vorba de unificarea „popoarelor frățești” într-un fel de entitate de tip statal.

„Autoritățile române percep în mod arogant interfluviul Nistrului și Prutului ca fiind „provincia lor eliberată temporar”, a spus el.

Amintim că, la 23 inie curent, Republica Moldova și Ucraina au primit statutul de țară candidată de aderare la UE.

Precizăm că, anterior și fostul președinte al țării, Igor Dodon, a venit cu scenarii similare, precizând că „actuala guvernare pregătește unirea Moldovei cu România”, și acuza guvernarea PAS că ar pregăti „unirea tehnică a Republicii Moldova cu România” și aducerea „trupelor NATO pe teritoriul nostru”, prin intermediul crizelor care s-au abătut asupra statului nostru.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 17:45
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
02 Nov. 2026, 17:45 // Societate //  Vlada Ciorici

Momente de panică pentru o tânără de 20 de ani din Iaşi, după ce a ajuns la spital din cauza lentilelor de contact comandate de pe Temu.

Fata şi-a cumpărat cu 30 de roni, echivalentul la 120 de lei moldovenești, o pereche de lentile colorate, pe care voia să le folosească pentru pozele de Halloween. La puţin timp după ce le-a probat şi-a pierdut temporar vederea, scrie presa din România.

Tânăra şi-a pus lentilele miercuri pentru a vedea cum îi stau înainte de petrecerea din weekend. Le-a dat jos, însă, a doua zi nu mai vedea. A ajuns de urgenţă la spital, unde medicii au descoperit două bacterii care i-au necrozat primul strat de pe cornee, practic „i-au mâncat” corneea.

Situaţia putea avea urmări dramatice. Potrivit surselor medicale, dacă nu ajungea rapid la spital, tânăra risca să-şi piardă complet vederea. Medicii i-au administrat tratament cu antibiotice, iar acum fata şi-a recăpătat vederea.

Tânăra a cumpărat lentilele de pe Temu

Medicii spun că vor reuși să-i salveze tinerei vederea și ar putea să o recupereze chiar la 100%.

Asta pentru că s-a prezentat într-un tip scurt la spital la mai puțin de 24 de ore de la momentul în care a purtat acele lentile de contact. Le-a purtat aproximativ 3 ore și nu era pentru prima dată când purta astfel de lentile colorate, comandate de pe site-uri, neautorizate sau nespecializate în acest sens. Mai purtase în urmă cu 3 ani și nu pățise nimic, prin urmare a crezut că la fel va fi și de această dată.

Plătise aproximativ 30 de lei pe aceste lentile de contact și a făcut câteva fotografii. Ulterior, după ce le-a scos, la aproximativ 20 de minute a simțit un disconfort. A doua zi însă a văzut că vederea este încețoșată, a încercat să meargă la farmacie și a pus niște picături cumpărate de acolo, dar pentru că situația s-a înrăutățit a mers în cele din urmă la spital.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM