Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

„E-Votare” e aproape. CEC a aprobat conceptul sistemului de vot prin internet. Cum va decurge procesul?

27 Iun. 2022, 17:52
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
27 Iun. 2022, 17:52 // Alegeri //  Realitatea.md

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, 27 iunie conceptul sistemului de vot prin internet „e-Votare”, care va o soluție alternativă votului tradițional – pe hârtie.

Conform documentului, votarea prin internet reprezintă un proces de exercitare a dreptului de vot prin intermediul unei platforme accesibile pe internet, cu utilizarea unui mijloc de identificare electronică a alegătorului. Ca votul tradițional pe hârtie, votul prin internet se realizează prin doi pași: identificarea alegătorului în baza unui act de identitate compatibil cu sistemele de identificare electronică și exprimarea opțiunii de vot. În cadrul arhitecturii IT a CEC, votul prin internet va fi asigurat de către un subsistem informațional cu denumirea „e-Votare”, parte a sistemului informațional SIAS „Alegeri”.

Sistemul de vot prin internet are scopul de a oferi cetățenilor Republicii Moldova un instrument alternativ de vot, astfel încât procesul electoral să devină mai accesibil, inclusiv, sigur și inovativ. Este destinat tuturor cetățenilor Republicii Moldova, oriunde s-ar afla, iar un obiectiv specific al acestei metode de vot îl reprezintă asigurarea accesului la procesul electoral pentru cetățenii aflați în dificultatea de a se deplasa la secția de votare.

Elaborarea și implementarea sistemului de vot prin internet urmează a fi realizate în câteva etape, fiecare dintre ele având un plan de acțiuni aferent. De asemenea, punerea în aplicare a acestuia va fi corelată cu implementarea Strategiei Naționale de Transformare Digitală și fortificarea securității cibernetice a infrastructurii guvernamentale. Astfel, elaborarea și implementarea sistemului urmează a fi făcute în paralel cu alte două procese importante: asigurarea accesului ușor al cetățenilor la mijloace de autentificare electronică (semnătură electronică, buletin de identitate electronic etc.) și dezvoltarea capacităților de asigurare a securității cibernetice a Republici Moldova. După aprobare, va urma elaborarea soluției tehnice și ajustarea cadrului legal.

Hotărârea adoptată astăzi de CEC va fi remisă Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova pentru examinare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 17:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 17:20 // Slider //  Ana Panaguța

Peste 1,38 milioane de vehicule erau înmatriculate în Republica Moldova în 2025, față de aproximativ 1,17 milioane în 2022. Totodată, numărul accidentelor rutiere a crescut cu 10,4% într-un an, iar transportul public a înregistrat 333 de milioane de pasageri. Cifrele se regăsesc în nota de fundamentare a Strategiei naționale privind Sistemele de Transport Inteligente pentru perioada 2026-2035 supusă consultărilor publice, transmite IPN.

Datele sunt prezentate de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în argumentarea necesității elaborării Strategiei. Documentul mai indică o creștere a presiunii asupra infrastructurii de transport, pe fondul majorării numărului de vehicule și al dependenței de transportul rutier.

Potrivit documentului, numărul pasagerilor transportați în 2025 a crescut cu 8,3% față de anul precedent. 65,2% au utilizat transportul electric, 34% – autobuzele și microbuzele, iar transportul feroviar a înregistrat 286,6 mii de pasageri, adică mai puțin de 0,1%.

Nota de fundamentare mai arată că numărul persoanelor decedate în accidente rutiere a fost de 189 în 2025, în scădere față de 2024, când au fost 209. Aproximativ 48,66% dintre accidente s-au produs în mediul urban.

În transportul de mărfuri, volumul total transportat de întreprinderile de profil a ajuns la 20,2 milioane de tone în 2025, comparativ cu 19,7 milioane de tone în 2021. Transportul rutier a reprezentat aproximativ 87% din volumul total de mărfuri.

Strategia pentru perioada 2026-2035, prevede dezvoltarea unui sistem național de transport inteligent, bazat pe tehnologii digitale, senzori și schimb de date în timp real. Printre măsurile propuse se numără monitorizarea și dirijarea traficului, informarea călătorilor, optimizarea transportului public, gestionarea parcărilor, prevenirea accidentelor și coordonarea transportului de mărfuri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!